Episodul 299: Lecțiile pe care ni le dau copiii

jurnal

E vacanță și, din motive care nu țin de mine sau de copil, el n-a mai plecat la bunici și nici la tată și șopârlim amândoi în Capitala asta care se topește. Stăm mai mult prin casă și încercăm să ducem cu bine canicula asta. El nu suportă aerul condiționat și atunci eu trebuie să mă sacrific și să mă transform, de 10 ori pe zi, în moluscă. Transpir, nu pot să respir, îmi fac duș, îmi fac vânt cu orice hârtiuță, mi se face părul fleașcă, îmi curge transpirația pe frunte, mă fac baltă cu totul, dar el nu suportă aerul condiționat.

Îl mai vrăjesc să se bage în dormitor și mai am și momente în care mă bucur de răcoare. Sau iese afară, la copii, și iar mă bucur liniștită de curentul rece. Dar tot nu îmi e de ajuns. Cel mai greu îmi e noaptea, când mă mai ridic din pat, mă duc sub aparat, dau drumul un pic, mă răcoresc și îl închid. Sau mă duc la frigider și mă înfig în pepene. Sau îmi fac un duș. Nici nu mai știu câte dușuri pe zi fac! Copilul, în schimb, abia face unul seara  – în zilele în care nu are chef să se joace în cadă după-amiaza, de plictiseală, că în cazul ăsta chiar nu-și mai face duș seara…

Mă rog, el nu are nicio problemă cu căldura. El stă în pielea goală și se simte brici. Ba chiar uită că e despuiat și, când aude copiii pe jos, dă fuga așa pe ușă și se întoarce imediat înapoi:

– Ău! Iar am uitat că sunt în puța goală!

Se întoarce și se îmbracă, adică își trage niște boxeri pe el și fuge iar.

Seara, nu știu de ce naiba, dar noi, pe la ora 21 – 21.30, hai 22, suntem rupți în gură de oboseală. Cred că ne obosește căldura, ne topește toată energia, că altfel nu pricep cum de abia ne mai mișcăm. De regulă, pe la ora 20 mâncăm și apoi ne pregătim de culcare. Nu ne prinde 22, v-am zis. Eu mă mai trezesc în timpul nopții, tot de cald, dar Victor n-are nicio treabă.

Când oboseala e prea mare, el nu mai vrea să facă nimic. Abia reușește să se spele și să ajungă în pat. De multe ori, îl pescuiesc eu din cadă și-l duc la pat. Aseară, era cam târzior pentru noi. Era trecut de 21 și noi mâncam. Am halit repede și eu am început să strâng masa. El nu se mai mișca de pe scaun. Mi-am dat seama că nu mai poate și l-am rugat să se ducă să se spele, până termin eu vasele de spălat. Nu avea chef, i-am zis ca vin eu să-l iau din cadă, dar să fugă la spălat.

Peste nici cinci minute, când m-am dus să-l scot din cadă, l-am găsit lângă cadă, pe covoraș, dormind de duduia gresia. L-am luat așa și l-am dus în pat. Nu era spălat, dar aia e… Dumnezeul curățeniei ar trebui să ne ierte păcatele…

Azi dimineață, intrigată un pic de întâmplarea asta, l-am luat la o discuție.

-Aseară ai adormit pe covorașul din baie. Ți-am zis să te duci să te speli și până am spălat eu alea două farfurii, tu erai blană jos, pe covoraș. Nu știu cum ai reușit să faci asta… îmi imaginez că nu ai picat din picioare, deci te-ai pus tu singurel acolo și te-ai culcat… Sau cum?

-Mami, asta e ca să înțelegi că mie când mi-e somn, mi-e somn! Vreau să mă duc să mă culc, nu să mă spăl. Tu nu pricepi chestia asta niciodată! Eu zic că aș dormi și tu mă trimiți să mă spăl…

Am ascultat replica asta ieșind din gurița aia mică, dulce și haioasă, dar destul de răzvrătită acum… M-am uitat la el ca vițica la poarta nouă și tocmai mă pregăteam să spun ceva deștept când mi-a dat, la figurat, una peste ceafă:

-Nu știu, mami, nu știu cum ar trebui să vorbească copiii cu adulții ca să înțeleagă și adulții niște chestii. Așa mă enervează unele chestii! Mai ales asta cu spălatul înainte de culcare. De câte ori am adormit murdar – și am adormit de multe ori, stai liniștită! – m-am trezit bine. M-am trezit la fel, să știi. Poți să dormi și murdar, să știi și tu. Dar nu… tu ai treaba asta cu spălatul și mă enervezi foarte tare atunci când mi-e somn groaznic și tu mă trimiți la baie! De-aia m-am culcat acolo! Am făcut-o intenționat!

Deci… ce voiam să vă zic? Aaa, că lecțiile pe care ni le dau copiii ne cam lovesc așa… în moalele capului.

Dacă vreți să citiți mai multe povești și să aflați ce aventuri și ce discuții ”savante” avem, le găsiți în cartea ”Eu n-am furiș. Dialoguri Marioneze”. Aceasta este disponibilă AICI. Ca să vedeți că nu mă dezmint – voi ați intrat aici să citiți textul de mai sus și eu vă trimit să vedeți cartea pe care am scris-o noi…

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație