Episodul 301: ”Ești prost! De ce ești prost?”

jurnal

Vă rog să-mi promiteți doar atât: că dacă vreodată, în orice fel de circumstanță, voi ajunge să-mi jignesc copilul, să mi-l iau în ”caterincă”, să-l ridiculizez, să-l reduc la zero și să-mi bat, efectiv, joc de el și de viața lui, să mă luați și să mă bateți cu pietre în piața publică. la Obor! Îmi place cum sună Obor, câteodată îl ”franțuzesc” și îi zic ”Oboeur”, dar da, acolo să mă bateți cu pietre până când îmi voi da ultima suflare. Tot acolo am auzit și asta: ”Ești prost! De ce ești prost?”, o replică ce ieșea din gura unui tată către băiatul lui, care băiat n-a mai zis nimic, a plecat capul și a zis ”Scuze, tati!”. Nouă sau zece ani să zicem că avea, mergea în urma tatălui ca un câine bătut în spatele stăpânului și era trist.

Mi s-a rupt sufletul! Mi s-a rupt sufletul, efectiv! M-a durut inima la propriu! Băi, cum? Băi, Dumnezeule-tată-care-te-crezi-tu-de-deștept! Băi, frate! Băi, băiatule! ”Bo$$” sau cum naiba ar mai trebui să zic ca să mă poți înțelege… Băi, băi, băi, am ajuns la vârsta la care sunt convinsă că suntem suma faptelor părinților noștri, că nu suntem altceva decât ce ne-au spus părinții noștri, în copilărie, că suntem, că putem fi sau că vom ajunge!

De ce? De ce ai face așa ceva? De ce ai vorbi așa cu copilul tău??? Pentru ce? Cum? Ce a făcut? Sau ce a zis? Cine ești tu să pui etichetele așa, cum îți vine ție? Copiii nu se nasc învățați, se nasc deștepți, dar nu se nasc învățați. Copiii învață. Fiecare om învață. Toată viața învățăm. Asta facem! Învățăm până ne dă pe nas! Nu învățăm în sensul acela la care se gândește multă lume – pe băncile școlii. Învățăm lecții de viață din orice, în orice moment. Învățăm prin noi, de la noi. Și învățăm și de la alții. Dar, mai întâi de toate, când abia pornim în viață, învățăm de la părinții noștri. Cel mai mult!

De ce i-ai spune copilului că e prost, în loc să-l înveți? Te simți mai deștept când îl faci prost și îl umilești? Asta înseamnă la tine deșteptăciune? O fi greșit, cu toții greșim, dar pentru ce să-i lovești atât de tare cu niște cuvinte dureroase? Pentru ce să-l tratezi așa? Ia-l de mână și învață-l, arată-i, explică-i, nu îl întreba de ce e prost! Nu va înțelege din asta decât faptul că e așa cum spui tu. Va crește crezând asta. Apoi, le va permite și altora să-l ia de prost… și nici asta n-o să-ți placă!

E incredibil cum ne jucăm așa cu vieților copiilor noștri și apoi ajungem să dăm vina tot pe ei – ”Eu am făcut, domle, tot ce se putea, dar dacă el e o jigodie și nu s-a lipit nimic de el!”… Mereu e vina lor! Mereu îi scoatem vinovați! Ei! Ei au greșit! Noi, nu! Noi am fost perfecți! Noi am făcut totul bine. Dar copiii au fost proști de mici…

Azi e ziua în care mi-e silă… Am obosit de oamenii de genul ăsta, de părinți care se simt deștepți făcându-și copiii proști.

Scuze, tati, eu n-am putut abține.

Vrei să citești despre copilăria mea printre adulți care nu m-au înțeles niciodată? Am povestit-o copilului meu și am scris-o în cartea ”Eu n-am furiș. Dialoguri Marioneze”, disponibilă AICI.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație