Episodul 304: Nu știu și tac

jurnal

O mamă s-a aruncat în fața trenului. Împreună cu toți cei trei copii ai ei! O mamă însărcinată s-a aruncat în fața trenului și și-a tras și cei trei copii după ea. Au murit toți.

Ce rămâne în urmă? Rămân niște oameni îndurerați – părinți, frați, rude, prieteni. Rămân amintirile, care mai rămân… că nu poți să știi. Și mai rămân mulți, dar foarte mulți oameni care s-o judece fără s-o cunoască. Vor fi intrigați, vor da share și vor comenta pe Facebook.

Vor spune ei cum au fost lucrurile, cine mai e vinovat, cine ar trebui să plătească, cum și-a ținut copiii, pe care l-a aruncat primul și pe care l-a ținut în brațe. Dacă ar fi să vorbesc în clișee, aș zice acum că va curge multă cerneală pe subiectul ăsta, dar, de fapt, zbârnâie tastele și atât. Fiecare e pe fundul lui, cu device-ul lui și își vede de treabă. Unii comentează exact asta, comentează corect și onest văzându-și de treabă. Alții, ei bine… cu alții e altceva.

Alții o vor pune la zid pe toate wallurile și din criminală, dementă, cretină, nebună nu au s-o slăbească. Mulți au s-o condamne pentru că și-a omorât copiii – ”Te omori tu, dar cu copiii ce ai?”. I se vor reproșa multe, că a făcut copil de la 15 ani, că a mai făcut apoi unul și încă unul și acum mai avea unul în burtă, că a fost inconștientă, că nu avea motive să se sinucidă, că trebuia să-și ducă crucea vieții pe care și-a ales-o, deși nu știm dacă a avut sau nu de ales.

Nu știm, de fapt, cum au stat lucrurile și, chiar dacă am ști, știți ce nu știm și parcă refuzăm să acceptăm? Nu știm ce a fost în sufletul ei. Nu știm ce oameni erau în jurul ei. Ne pricepem de minune să trăim viețile altora, suntem experți în a ști ce e și cum e mai bine în viețile altora, suntem cei mai deștepți când e vorba să le dăm altora lecții de viață.

Poate că femeia aia, așa tânără, proastă, cretină, imatură, dementă sau cum mai vreți voi să-i spuneți ducea niște lupte in sufletul ei de care nimeni nu avea și nici nu are habar. Nu știe nimeni ce a fost acolo, în sufletul ei. Nu știe nimeni la ce se gândea ea zi de zi, noapte de noapte. Nu știe nimeni cum i-a fost ei.

Sunt mamă singură și pot să înțeleg gândurile negre. Pot să înțeleg teama de viitor. Pot să înțeleg apăsarea care vine din grija pentru copil. Știu cum e să trăiești cu grija zilei de mâine. Știu cum e să-ți drămuiești banii. Știu cum e să îți faci griji că nu știi ce vei pune pe masă copilului. Știu foarte bine cum e să fii terorizată de toate astea.

Dar nu spun că știu mai multe. Nu știu cum e să fii mamă cu trei copii și să mai ai unul în burtă. Asta nu știu. Nu știu cum e să rămâi însărcinată la 15 ani. Asta nu știu. Nu știu cum e să îți dorești să faci întrerupere de sarcină. Asta nu știu. Nu știu cum e să trăiești în locul femeii aleia care azi s-a dus cu tot cu copii spre moarte. Nu știu cum e să te uiți în ochii copiilor tăi pentru ultima oară. Nu știu cum e să te uiți la ei și (poate) doar tu să știi că veți muri. Nu știu cum e să-ți dorești să fugi spre lumea cealaltă. Asta nu știu. Nu știu cum e să vrei să mori din fuga trenului. Nu știu ce viață ai fi putut să ai ca să-ți dorești așa ceva. Asta nu știu. Nu știu, de fapt, nimic. Iar dacă nu știu, atunci nici nu voi spune. Odihnește-te în pace, fată, acolo unde ești! Strânge-ți copiii la piept și dormiți liniștiți, nimeni n-o să vă mai deranjeze de acum încolo. Nici măcar ce vorbește lumea despre voi…

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație