Episodul 307: Așa e viitorul? N-am știut!

jurnal

 

Nici nu știu de unde să încep și cum să spun chestia asta. Sunt pe modulul PANICĂ. Asta e ce pot spune așa, la foc rapid. Deși faptele sunt de ieri, eu nici azi nu mi-am revenit și, jur pe roșu, că nu știu de unde s-o apuc, ce să fac, la cine să mă duc, unde să strig după ajutor, pe cine să arăt cu degetul, cum să repar, ce e de reparat, cine se ocupă cu asta, cum s-a ajuns aici.

Am gânduri de-a valma și sunt incoerentă și am să vă rog să mă iertați pentru asta. Este, poate, cel mai incoerent jurnal pe care îl scriu. Că nu mă pot concentra, sunt aproape neom și nu am liniște. Mi-e frică de lumea asta care se așterne în fața noastră, în viitorul copiilor noștri. Mi-e frică de ce ar putea să urmeze. Mi-e teamă ca nu cumva acesta să fie numai începutul. Mi-e frică. Și atât. Punct.

Ieri, m-a sunat copilul. Abia intrase în curte de la joacă. E la bunici și iese cu verișoara lui la locul de joacă de lângă casă, cu ceilalți copii. Ieri avea să-mi spună ceva urgent.

-Mami, un băiat de la locul de joacă a zis să vină cu noi la noi acasă să ne filmeze puțele. Și noi am plecat de acolo. A vrut să vină după noi, dar noi am venit fuga.

Ce faci în situația asta? Înghiți! Îți înghiți saliva și încerci să-i zici copilului ceva. Am reușit doar să-i zic că a făcut bine că a spus, că trebuie să-mi spună sau să spună unui adult, apoi am cerut să vorbesc cu bunica și au început ”cercetările”.

Copilul era de vârsta lor și, deși aproape că mă pregăteam să sar în mașină și să plec înspre el, am aflat detalii… cum că nu ar fi fost chiar așa. Verișoara vorbise cu bunica și bunica îi zisese să nu mai stea mult pentru că trebuie să-și facă baie. Apoi băiețelul ar fi zis că ar vrea să aibă o cameră de filmat s-o monteze în baia ei și s-o vadă dezbrăcată.

Mda, un pic diferite variantele, dar nu mi se pare mai liniștitoare a doua. Mi se pare grav totul. Auzisem tot felul de povești de genul acesta, dar cumva le cam încadrasem într-un soi de mit urban de parenting, ca să zic așa. Auzisem de un băiat de clasa a doua care s-a filmat masturbându-se și a trimis filmarea pe grupul de whatsapp al clasei. Mă rog, poate nu toți aveau telefoane și whatsapp, dar cei care aveau au primit. Și mărturisesc că nu prea am crezut. La clasa a doua? Neee, fugi de-aici! Copiii sunt inocenți! Nu există așa ceva!

Dar acum? La șapte ani să ne filmăm puțele sau ”să te văd dezbrăcată”, mă iertați, mi se pare prea mult. Recunosc, mă așteptam și la astfel de probleme pe viitor, dar nu credeam că viitorul ăsta începe chiar acum. Și, până la urmă, de unde începe totul? Cum s-a ajuns aici. De ce un copil, băiat, la șapte ani, ar vrea să vadă o fată dezbrăcată, tot de șapte ani? 

Și ce facem? Eu ce fac acum? Ce se face în astfel de cazuri? Sau nu știu, numai mi se pare ceva greșit și aiurea în chestia asta? Exagerez eu? Vă rog să mă luați la palme dacă e așa, să dați cu mine de pământ și să-mi băgați mințile în cap!

Mă retrag să-mi pun ordine în gânduri. Mă scuzați.

 

Dacă vreți să citiți mai multe povești și să aflați ce aventuri și ce discuții ”savante” avem, citiți cartea ”Eu n-am furiș. Dialoguri Marioneze”. Aceasta este disponibilă AICI.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație