Episodul 310: Început de (altă) școală

jurnal

Nici nu știu cu ce să încep. Nu pot să fac o selecție a informațiilor, astfel încât să pot să zic că scriu liniștită. Viața mea din ultima lună e un roman. De parcă cineva m-ar fi pus pe fast forward. E ceva ce nu încape în câteva episoade de jurnal.

Mă uit acum în urmă și nu-mi vine să cred câte au putut să încapă într-o lună de zile. Am avut lucruri bune, lucruri foarte bune, dar și multe urâte și, cel mai dureros, Victor și-a pierdut bunicul, Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace.

Dar unul din lucrurile pe care nu le puteam încadra în nicio categorie e că am schimbat școala. Mi-a albit părul, vă zic! Nu pentru că e grea procedura de transfer, că nu e, dar faptul că nu știam cum îi va fi lui într-o clasă nouă, cu o învățătoare nouă… asta m-a distrus. L-am transferat pentru că ne-am mutat în altă zonă și era greu să mergem tot acolo. Aici, avem școala în spatele blocului, ar fi fost și păcat.

Și n-am făcut rău că l-am transferat. Am realizat azi când l-am luat de la școală. Dar să vă povestesc mai întâi cum l-am dus. Dresată bine la școala de anul trecut, unde părinții nu aveau voie să intre în școală, azi dimineață, m-am văzut nevoită să merg cu el până în clasă. Asta pentru că în prima zi am lipsit din cauza înmormântării bunicului. Aseară, la miezul nopții, când am ajuns înapoi în București, i-am promis că voi merge cu el până în clasă. Oricum aș fi mers, pentru că nu cunoșteam învățătoarea, nu știam nici în ce clasă e… Ne duceam în orb, cum ar veni.

Ajunsă la poarta școlii, cu copilul de mână, cu ghiozdanul pe umăr, încep să-i povestesc portarului de ce am nevoie să intru în școală. Omul se uita la mine și încerca să priceapă de ce stau în fața lui și dau mărunt din buze să-i spun tot.

-Doamnă, astea le vorbiți cu doamna învățătoare.

Eu, ca și când Dumnezeu tocmai mi-ar fi întins piciorul:

-Daaa, am nevoie să intru în școală să vorbesc cu doamna învățătoare.

-Da` mergeți, doamnă, în clasă și vorbiți.

Iupiii, m-a lăsat să intru! Știți momentele alea în care îți vine să țopăi, dar ești în public și atunci țopăi în sinea ta? Așa am fost eu. Am intraaaat!

Iar înăuntru, ce să vezi?, fugeau dinozaurii cu câini în gură. Înăuntru, ei bine, aveam să descopăr că mulți părinți își duceau copiii spre clase. Pam-pam!

În fine, voi trece peste detalii de tipul lista rechizitelor, uniforma, after-school-ul, nu pentru că nu au importanță, ci pentru că altceva vreau să vă spun acum. L-am luat la ora 12. Am mers spre casă în glume și sfaturi:

-Mâine mă iei de la colțul școlii, poimâine de lângă bloc, iar răspoimâine nu mă iei deloc!

-Vii singur, nu-i așa?

-Nu, rămân la after cu doamna.

Ce? Ce? Stai așa! Cum? Da, copilul rămâne cu doamna! Vrea el. Păi anul trecut nici nu visa de after. Nici prin cap nu-i trecea. Acum… s-a întâmplat ceva.

Dar s-a întâmplat ceva ce nici nu știu cum să vă povestesc. Ceva ce nu credeam să se întâmple vreodată. Copilul trăgea de mine să-mi povestească cum e la școală. Mi-a scos cărțile din ghiozdan în mijlocul aleii de lângă bloc să mi le arate. Le-a deschis să văd ce a făcut azi. M-a rugat să-i cumpăr o mapă în care să-și pună colile să-i stea drepte. Mi-a spus că doamna nu a certat pe nimeni. ”Pe nimeni, pe nimeni, mami! Și erau niște copii acolo pe care ar fi trebuit să-i certe, dar ea nu ceartă!” Am mai aflat și că doamna stă în mijlocul clasei. Am aflat că are și două fete foarte drăguțe lângă el. Am aflat și că doamna râde și glumește și au și ei voie (?!) să râdă și să glumească. Am aflat că are și o temă pe care, câteva minute mai târziu, a insistat să stau cu el pe bancă s-o facă.

Mă rog, e ora 19, a stat patru ore la școală, e acasă de la ora 12 și el încă mai povestește. Eu zic că e de bine…

V-aș povesti acum și despre lista de rechizite și uniforme (să vedeți preț și procedură!), dar se supără pe mine că nu-l ascult.

Dacă vreți să citiți mai multe povești și să aflați ce aventuri și ce alte discuții ”savante” avem, le găsiți în cartea ”Eu n-am furiș. Dialoguri Marioneze”. Aceasta este disponibilă AICI.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație