Episodul 312: Cum arată un școlar fericit

jurnal

Până acum vreo săptămână nici nu aș fi crezut că există așa ceva, dar da, există și școlari fericiți. Există școlari care nu se mai lasă duși de la școală, care vor să mai stea un pic, care ies pe poarta școlii și încep să povestească ce au făcut, ce au învățat nou, ce glume au făcut cu literele, cu stilourile sau cu vreun anume cuvânt.

Îmi iau copilul de la școală, zilnic, plin de cerneală pe obraji, pe degete, pe tricou, pe ochelari.

– Ce ai făcut? Ce e cu tine?

El se miră și nu știe la ce mă refer. Îi spun despre cerneală și îmi reamintește că el merge la școală și îi place să scrie cu stiloul, dar ”ce să vezi, mami?” uite că mă mai și murdăresc. Apoi îmi spune că asta nu contează, se scuză și speră să se ia la spălat și schimbă subiectul să-mi spună ceva despre școală, despre colegi, despre doamna învățătoare.

Țopăie, aleargă, râde, îmi sare în brațe, se oprește pe marginea trotuarului să scoată un caiet să-mi arate că a făcut un ”F” perfect și mă pune să-i admir în detaliu și să-i remarc liniile perfecte. Apoi îmi povesteste despre confuzia lui cu litera ”Z” și cuvântul ”zonă”. Aflu și de colegele lui cu care se ajută. Aflu și de doamna învățătoare care ”explică perfect și înțeleg din prima”. Aflu de colegii lui. Aflu că ies afară în pauze și se joacă ”Sticluța cu otravă”. Aflu că i se pare că e cel mai cuminte din clasă și îmi spune că e cel mai cuminte pentru că ”Sunt singur în bancă, mami, și nu am partener de tâmpenii!”.

Aflu că la AFTER e distracție adevărată: că fac temele, mănâncă, povestesc și ies pe afară să se joace, iar afară se joacă interesant. Aflu că ”Mamiii, azi am învățat când e copii și când e copiii!”, i-a învățat doamna pentru că ”ea explică bine și înțelegem din prima”. Aflu că acum nu mai e singur, așa cum zicea mereu când îl lăsam undeva, acum ”e cu doamna învățătoare”.

Aflu tot. Aflu mai mult decât aș fi crezut vreodată că voi afla. Doamna învățătoare este, într-adevăr, extraordinară. Să faci un copil, într-o săptămână, să iubească școala, nu e deloc simplu și nu e pentru oricine. Dar deloc! Cred că asta ar trebui să fie o probă pentru fiecare cadru didactic: poți face copiii să vină de drag la școală, să citească și să scrie cu drag? Atunci da, asta e ce trebuie să faci în viață.

Altfel, lasă catedra și fă altceva! Când nu poți face un copil de șapte ani să revină cu drag a doua zi în clasă, chiar cred că trebuie să faci altceva! Dacă nu aș fi trecut prin experiența de anul trecut, nici nu m-aș fi putut gândi la asta și, mai mult, dacă nu aș fi avut norocul de acum, atunci chiar nu aș fi realizat lucrurile astea. Și mai e ceva și o spun cu inima strânsă: asta e normalitate. Eu îi zic noroc. Eu zic că am avut noroc și-mi unesc mâinile sub barbă rugându-mă să nu se termine visul ăsta, dar așa ar trebui să fie peste tot.

Fiecare copilaș din lumea asta are dreptul la un om care să-i predea cu drag și să-l facă fericit. Și fiecare părinte cred că ar trebui să facă orice și să-i găsească un astfel de om.

Dacă vreți să citiți mai multe povești și să aflați ce aventuri și ce alte discuții ”savante” avem, le găsiți în cartea ”Eu n-am furiș. Dialoguri Marioneze”. Aceasta este disponibilă AICI.

ds

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație