Episodul 313: ”Dă-o-n … mea de hârtie, arunc-o și tu!”

jurnal

-Mami, mami, ia hârtia!

-Dă-o-n… mea de hârtie, arunc-o și tu.

Iar copilul o aruncă. Exact acolo unde era. Pe jos. Pe jos, la câțiva metri distanță de un coș de gunoi. Nici nu era nevoie de efort în plus. Se deplasau, oricum, în direcția coșului. Au trecut pe lângă el.

Un copil și mama lui mergeau pe unul dintre trotuarele Bucureștiului. Copilul avea o înghețată în mână (fără ambalaj, tocmai îl aruncase pe jos), iar mama o poșetă și… o țigară. Mi-au atras atenția în timpul dialogului pe care tocmai vi l-am redat. Am vrut, inițial, să intervin s-o atenționez că era un coș chiar aproape de ea, dar ceva m-a făcut să mă abțin. Nu știu ce… poate țigara. Sau poate subconștientul meu care cunoaște mai bine oamenii și le mai dă o șansă. A primit astfel, în imaginarul meu, șansa de a face măcar un lucru bun: să stingă țigara și s-o arunce la coș. Ei, da! Aveam să o văd, jumătate de minut mai târziu, cum trage un ultim fum cu patima unui fumător de Carpați (zic asta pentru că tata fuma Carpați și ultimul fum era întotdeauna cel mai cel, după care arunca țigara, scotea fumul pe nas și scuipa resturile de tutun din gură). Cam așa a fost și ea. A aruncat țigara pe jos, spre stradă, cumva… s-o calce mașinile și s-o stingă.

-Știți… e un coș de gunoi aici. Puteți arunca hârtii sau chiștoace în coș, am zis eu binevoitoare, cu cea mai blândă voce pe care o dețin în portofoliu.

Femeia se uită la mine, ridică din sprânceană și înclină din cap și-mi vorbește cu dispreț:

-Te-a întrebat cineva?

Nu mă întrebase nimeni, ce-i drept. Am vrut doar, în inocența mea, să fac o faptă bună, (poate) să schimb ceva. Îmi  imaginam că măcar copilul poate înțelege ceva din asta.

Uneori, când mă uit la unii adulți din jurul meu, cred că nu mai avem nicio șansă, ca specie. Dar alteori, mă umplu de entuziasm când mă uit la copii. Așa am gândit și acum: că cel mic va înțelege ceva, dar nici măcar nu am apucat să-mi duc până la capăt ideea.

-Mami, ce-a zis aia?

-Nu e treaba ta. Dă-o-n … mea!

Nu generalizez, sunt doar marcată de lucrurile de mai sus.  Există unele mame care cred că Planeta e a lor, iar după ele nimic nu mai urmează. Lumea a început și se va termina cu ele. Să nu te gândești tu la viitorul copilului tău! Să nu te gândești la copiii lui, la șansa lui de a se bucura de viață așa cum o faci tu: făcând un copil sau mai mulți! Să nu te preocupe nicio secundă ce e dincolo de tine! Să nu-ți pese de ce lași în urma ta! Să nu-ți pese de ceilalți! Să nu-i respecți pe cei din jur! Cum? Cum poate cineva să fie așa? Cum?

Dacă toți am arunca hârtii și mucuri de țigară în stânga și-n dreapta, după bunul nostru plac, vă imaginați cum ar fi? Ne-am sufoca destul de repede. Am muri sub niște munți de gunoi înainte să ne omoare cutremurul acela mare care se spune că va veni. Sau vijelia, că de ea uitasem…

Citește și cartea noastră: ”Eu n-am furiș. Dialoguri Marioneze”, disponibilă AICI.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație