Nu știu ce aș fi făcut dacă școala copilului ar fi fost departe de casă și ar fi trebuit să se trezească și mai devreme ca să putem ajunge. Facem în jur de două minute până în curtea școlii, dar noi tot ajungem la limită.
Copilul meu se trezește greu
Nici nu contează ora la care s-a culcat. El se trezește greu. Trezirea are trei faze prin care trec aproape zilnic. Prima dată, îi spun că e dimineață, că e timpul să se trezească. Apoi… insist. Apoi… insist cu voce de pedagogă antipatică de cămin de liceu. Nu contează nimic! Pot să mă dau și cu capul de pereți, pot să-mi pun micul dejun în cap, pot să mă arunc de la balcon, să-mi tai venele pe lung, să-mi pun ștreangul… nimic nu contează! Copilul se trezește greu. Punct. P. U. N. C. T.
Aseară, în timp ce șopârleam pe canapea cu toții, adică și cu Zonel, am deschis subiectul și i-am zis că nu mai pot.
-Eu nu mai pot cu diminețile…
Pentru că nu mai pot, frățioare! Nu mai pot. Mă trezesc zilnic, cel târziu, la ora șase. Fac cu drag tot ce am de făcut: să-i fac lui micul dejun, să-i fac pachețelul, să mă îmbrac, să pregătesc haine pentru el, să-i verific ghiozdanul…dar când e de trezit, mamă-care-mă-făcuși, Dumnezeule de sus, Iisuse, Karma-și-norocul, ajutați-mă!
-De ce nu mai poți, mami?
Da, chiar așa! De ce n-oi mai putea? Ce m-oi plânge atâta? N-am pomenit așa ceva!
-Nu mai pot, tu te trezești greu, te lălăi foarte mult și la masă și timpul trece. Mereu suntem pe fugă, mereu cu ochii pe ceas. Tu n-ai chef să te îmbraci sau să te speli. Și eu deja obosesc. Eu mereu mă trezesc mai devreme și fac multe lucruri până te trezești tu. Și eu aș mai dormi, dar nu se poate, nu am cum… și reușesc să mă ridic din pat și să fac ce am de făcut. Și de multe ori, te rog să mă crezi, că mă culc și mai târziu ca tine. Mai fac treabă prin casă după ce adormi tu…
-Băi, mami, nu prea știu ce să zic…
-Da, mă, exact așa și eu! Nici eu nu mai știu ce să mai zic!
Eh, nu. Mie îmi venea să zic vreo două, dar nah… te abții. Că nu se cade chiar așa să-ți verși muștarul din lucruri mărunte. Nu, rămâi zen și te faci, în continuare, că ești bine. De fapt, lărgești nările ca un cal nărăvaș, respiri cu nesaț, că știi tu că respirația face bine, înghiți în sec, te scuturi ca un câine scăpat de hingheri și dai mai departe:
-Nu știu ce am putea face să rezolvăm chestia asta…
Adevărul e că dacă o bag pe asta și copilul nu sare cu o soluție, e clar că nu există soluție. Atâta lucru am învățat și eu până acum.
-Nu știu nici eu, mami. Vrei să facem cu rândul? Să mă mai trezesc și eu în alte zile și să fac eu astea pentru tine.
-Hmm… crezi tu că ai putea? îl întreb.
-Da, mami, sigur că pot. Uite, mâine, dacă vrei, o să mă trezesc eu mai devreme să fac totul și dormi tu mai mult. Ce trebuie să fac? Masa și să-mi pun pachet, nu?
-Da, și să te îmbraci, să verifici dacă ai totul în ghiozdan. Nah… știi tu ce ai de făcut. Nu te pun să-mi faci cafeaua, să-mi pui și mie ceva pentru gustare sau alte chestii…
-Bine, mami! Să-mi pui tu ceasul să sune și am grijă să mă trezesc eu.
Hopaaa! Hai s-o văd și pe asta! Abia așteptam. Nu știu cum am dormit, dar de adormit sigur am adormit ca un clovn, cu un zâmbet larg pe față. Am pus ceasul să sune la ora șase și i l-am predat. Te trezești, nenică! Nu mai e treaba mea! Ba chiar am râs un pic cu el. Intrase în panică și tot zicea că trebuie să doarmă, că el se trezește devreme, el e mamă. Părea încântat de idee, în același timp.
Și veni dimineața! Și se ridică domnul din pat din prima și plecă la bucătărie. Puse niște pâine cu gem și încălzi lapte. Mai tăie niște brânză, roșii și un castravete. Își puse într-o caserolă, pentru școală, o pulpă de pui, ardei, castravete, cașcaval și migdale. Mă trezii și eu, pe la șapte și câteva minute și aș mai fi tras un pic de timp, dar nu se mai putu.
Am vrut să fac exact ca el, să mă ”trezesc” greu, dar n-am apucat. N-am apucat pentru că, a doua oară când a venit să-mi spună că e timpul să mă trezesc, a cedat:
-Trezește-te! Trezește-te! Gata cu jocul! Gata! Nu mai vreau să fiu mamă! Mami, gata!
Și așa s-a terminat jocul nostru. Și tot așa am plecat spre școală, cu 12 minute mai devreme, cu el minunându-se pe drum de cât de greu e să fii mamă.
-E foarte greu, mami! E foarte greu, mai ales dacă nu te ajută deloc copilul! O să-mi verific eu singur ghiozdanul seara, de acum încolo, și o să mă trezesc din prima. Oribil a fost! Și tu de unde știi ce să-mi faci să mănânc? Doamne! Cât de greu a fost să-mi dau seama ce să fac la micul dejun!
A fost oribil să fie mamă, deci. Nu mai vrea să fie. Gata. A fost o oră și i-a ajuns. Mă rog, i-a ajuns pentru că nu l-a ajutat ”copilul” deloc.
Să vedem dacă pe mine o să mă ajute copilul de acum încolo sau o să mă mai rog de el să fie mamă și în alte zile.
Dacă vreți să citiți mai multe povești și să aflați ce aventuri și ce alte discuții ”savante” avem, le găsiți în cartea ”Eu n-am furiș. Dialoguri Marioneze”. Aceasta este disponibilă AICI.
