Episodul 315: Cum să-ți convingi copilul să facă (dez)ordine în jucării – câteva sfaturi (in)utile

Mama lui Victor
jurnal

Ne-am mutat cu casa – o poveste pe care am să v-o spun atunci când mă voi calma și voi avea loc de respirat în casă.

Când am aflat că urmează să ne mutăm, că doar n-a fost ceva pe nepusă masă – nu, am știut cu mai bine de o lună înainte, l-am rugat frumos, ba chiar i-am propus să facem împreună, o sortare a jucăriilor. Nu știu ai voștri cum sunt, dar al meu a adunat vreo câteva categorii de jucării: jucării-trenuri, jucării-LEGO, jucării distruse și jucării care nu sunt jucării. Cele din urmă îmi distrug cel mai tare nervii: castane, pălării de veveriță (capișonul ăla de la ghinde, așa îi zice el), conuri de brad, celofane, hârtii, cartoane, plastice, pietre (măricele) de râu (am și prin mașină câteva), sfori, ațe, cârpe, diverse recipiente, dar predominant cartoane. Multe cartoane!

Sfatul 1: Îl rogi frumos. Și insiști. (Cu accent pe ”insiști”)

N-a avut nicio reacție când i-am zis prima dată. Mă rog, n-a avut nicio reacție niciodată. Vorbeam ca o moară stricată. Azi așa, mâine așa… a venit momentul mutării și, înainte cu câteva zile, l-am văzut cum se mobilizează. Da-mi niște saci. I-am dat saci de rafie și saci de gunoi mari.

-În cei de rafie, pui jucăriile pe care le păstrezi. În ceilalți, pui ce e de aruncat.

Eu împachetam la țoale și nu eram foarte atentă la el. Observam doar, în mare, că e pus pe treabă. A sortat așa cum am zis eu.

Eu, pe de altă parte, mai aveam puțin și mă puneam în genunchi să mulțumesc că, în sfârșit, m-a ascultat copilul.

Sfatul 2: Mulțumește-te cu ce primești. Nemulțumitului i se ia darul!

Dar bine că nu m-am pus, că mă puneam degeaba. Când i-am zis să ducă la ghenă sacii cu chestii de aruncat, a sărit ca ars.

-Nu! Așa ceva nu se poate! Mami, te rog frumos! Nu poți să-mi faci una ca asta. Eu le-am ales, am înțeles ce mi-ai zis tu, dar acum nu mă pune să le și arunc. O să mi se facă dor de ele, nu pot să le arunc. De ce nu te bucuri și tu că le-am sortat? O să le și arunc, dar acum nu e momentul.

Ia de aici, fată! Așa-ți trebuie! Se spune că trebuie să fii foarte specific cu Universul, când îi ceri ceva. Eu n-am mers până la capăt cu dorința. El le-a sortat. Din seria ”Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă-n traistă.” Mă rog, eu voiam să bage pe ghenă. Dumnezeu, practic, și-a făcut partea și mi-a cam băgat în traistă. Și în traistă a lăsat!

Păi, nu ne-am mutat noi cu doi saci mari de gunoi plini cu jucării care nu sunt jucării?

-Da` în sacii ăștia ce aveți? mă întreba o prietenă care m-a ajutat la mutare.

-Eh, niște gunoi!

Sfatul 3: Să ai vin în casă! Dacă se poate, să ai și pisică, să nu vorbești singură.

Așa ne-am mutat noi! Partea și mai groaznică e că acest gunoi a ieșit din saci și a revenit la locul lui, printre jucării, la numai câteva zile de la mutare, atunci când i-am oferit cutii pentru depozitare.

Acela a fost momentul în care eu m-am retras la bucătărie, mi-am pus un pahar de vin și am luat motanul în brațe să ne uităm pe geam.

Respiră, respiră, respiră! îmi tot ziceam. Se va găsi o rezolvare, până la urmă. ”Se va”.. cine va? Nu știu, că eu sunt depășită.

-Zonele, ce ne facem cu ăsta, mă? l-am întrebat pe patruped.

Zonel s-a uitat la mine ca și când aș fi fost calendar și a scos un ”miec” scurt, după care până și el a respirat adânc.

-E clar! mi-am zis. Nu se va găsi, prea curând, o rezolvare.

Sâmbătă, nu știu prin ce minune, copilul a venit de la joacă într-un suflet:

-Cred că azi e ziua în care trebuie să fac ce zici tu cu jucăriile!

O, Doamne! Ce este acesta? Un vis?

-Dă-mi o palmă, te rog, i-am zis.

-Ce-ai, mami?

-Dă-mi, te rog, altfel o să cred că visez. Chiar se întâmplă asta în realitate?

Sfatul 4: E sfatul 2, dar eu insist. Deci nu vă bucurați!

Am râs amândoi. Era pe bune. I-am și povestit ce am aflat eu în ultima săptămână. Am aflat și am ținut în mine pentru momentul potrivit:

-Uite, există un loc, există niște oameni, există un mecanism prin care poți da jucăriile cu care nu te mai joci și primești un fel de bani, credite, coins sau ce la voi prin jocuri, și îți poți lua de la ei alte jucării, pe care le poți da înapoi când te plictisești de ele și îți iei altele.

E mană cerească, vă zic! Păi, nu mai umpli, nene, casa cu tone de jocuri și jucării. Eu regret, de exemplu, că nu am știut mai devreme de chestia asta, că îl învățam de mic să le ruleze și nu mai plăteam atâta amar de bani pe jucării. Acolo poți plăti un abonament lunar și rulezi jucării. Le iei cu împrumut, practic. Spre exemplu, la un abonament de vreo 70 de lei pe lună, poți rula jucării de vreo 300. Nu mai știu exact, exact. (Evertoys se numesc, pentru cine e interesat). Mă rog, am zis că mă voi interesa când va fi cazul, dar n-am avut cu cine.

Păi, n-am avut, că după ce i-am explicat toate astea și mai că n-a leșinat de bucurie și entuziasm, am sfârșit cu casa plină, cu un mare morman de păstrat, o mică grămăjoară de aruncat și un sac de box și un pistolaș cu lumini și muzicuță de dat.

Sfatul 5: Acceptă.

Păi, ce făcurăm, vere? Cu astea vrei tu credite? Are o cutie de televizor de ăla mare, clasic, plină cu trenuri și, ați ghicit, șine de tren. M-aș ridica să le fac poză acum să vă atașez, dar mi se împușcă nervii când le văd. Are un coș de rufe, din ăla de baie, nu știu câți zeci de litri, cu LEGO. LEGO, ca să știți, la mutare a ocupat un sac și jumătate (saci din ăia de rafie, de trei bănicioare, cum zice mamaia). Are N alte chestii cu care, să mă bată zeii!, nu se joacă, dar n-ar renunța la ele. N-ar renunța la nimic! Nici măcar la cele stricate, că de-asta sunt așa pornită, că după ce a venit cu entuziasm de afară și a zis să ne apucăm de treabă, el a înșirat tot și apoi s-a apucat să repare o mașinuță care nu mai merge de când avea trei ani. Și a reparat toată ziua…

Acum mă înțelegeți?

=VA URMA=

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa