Episodul 316: A doua mea căsnicie… poate și ultima

Mama lui Victor
jurnal

Stați liniștiți, nu m-am măritat și nici nu am de gând să o fac, dar tocmai am realizat că m-am băgat într-o căsnicie pe mulți ani. V-am tot zis eu că ne-am mutat. Iată și povestea: mi-am făcut o un credit imobiliar și iată-mă aproape măritată cu o bancă.

Sunt, practic, nevasta aia care vrea să rămână cu ceva de pe urma bărbatului

Mă rog, n-a fost cu preot, n-a fost cununie religioasă de tipul ”până când moartea vă va despărți” și nici în fața ofițerului de stare civilă. Nu s-a rostit totul cu voce tare, cu tricolorul pe piept, a fost doar notarul cu ștampila, care ne-a pus hârtiile în față iar eu și domnul de la bancă am dat cu pixul. Ne-am strâns mâna la final, ne-am zâmbit frumos și asta a fost.

Bine, n-a fost chiar atât de simplu. Adică ”ceremonia” asta a venit după o relație destul de strânsă cu foarte multe urcușuri și coborâșuri.

Procedura asta de obținere a finanțării e ca sexul înainte de căsătorie

Domle, nu te ia de nevastă până nu te caută prin toate cele, până nu te dezbracă la piele să se uite bine dacă ai defecte, dacă ești sănătoasă, dacă prezinți încredere pe termen lung. Vrea să vadă și ce ai făcut înainte, cine te-a mai dezbrăcat așa, cum ai prestat când te-a mai dezbrăcat și altul, ți-ai făcut datoria, ai plătit ratele la timp, ai prestat bine?

Relația de dinainte durează… nu se știe nicioadată cât

Aia cu ”s-au văzut și s-au plăcut” nu merge, băncile nu sunt cu dragostea la prima vedere. Banca e un partener care vine și-ți ia și toate rudele la întrebări. Întreabă în stânga, apoi în dreapta, apoi vrea confirmări scrise. Să aibă totul acolo la catastif! Apoi te pune să semnezi. Și gata! Casă de piatră! Și am ajuns la concluzia că asta ar trebui să se zică, de fapt, la bancă, după acordarea creditelor, nu la oficierea căsătoriei. Acolo ar trebui, eventual, să fie ca la permisul de conducere ”Hai, felicitări!” și ”Fără evenimente nasoale!”. ”Casă de piatră!” nu prea are ce să caute acolo, că nu ți se dă casă când te căsătorești. Mă rog, poate numai dacă tac-tu e un fel de Patriciu și-ți dă o viloasă ca dar de nuntă. Eh, eu nu sunt acolo, eu sunt muritoare de rând.

Singura asemănare dintre tata și Patriciu e că sunt amândoi morți.  Dar mie tata nu mi-a dat viloasă la nuntă și, de ceva ani, s-a și mutat într-o garsonieră la câțiva metri sub pământ de unde nici nu mai iese și nici nu-mi mai dă nimic. Mă rog, mai am eu impresia, din când în când, că mi-ar da niște semne prin tot felul de acte de intervenție divină, dar nu, case și mașini nu are cum să-mi dea. Nici cât a trăit nu mi-a dat treburi materiale, mi-a dat dragoste adevărată, dar am înțeles asta abia târziu – am scris în cartea pe care i-am dedicat-o.

Dar nu e tragedie că nu mi-a lăsat avere, m-am descurcat eu cumva. O să rămân cu avere la bătrânețe, cine știe cât o mai valora apartamentul ăsta atunci sau dacă oi prinde eu bătrânețea. O să termin de plătit prin 2040 și un pic, ochiul minții mele nu bate până acolo, dar vorba aia: ”Rămân cu ceva!”.

Din prima căsnicie am rămas cu un copil, din a două rămân cu casă. Tot e bine! :))

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa