Episodul 323: Cum s-o anunți pe mă-ta că ai note proaste

jurnal

Calificative, că acum nu mai e ca pe vremea noastră. Știți, de regulă, eu miros lucrurile! Îl miros pe fii-miu când are ceva pe suflet. Îl simt din tonul vocii. Îl simt din întrebările pe care le pune. Îl simt de cum vine pe lângă mine și pare interesat de tot ce fac, chiar și de aerul pe care îl respir.

Aseară nu a fost așa

Mi-a dat-o fără avertisment. Ieri, după ce am venit acasă, pe la ora 16, ne-am apucat să ne schimbăm în haine de casă. Ne-am luat în brațe, ne-am viermuit prin pat și, deodată, era întuneric, liniște totală și trecuse bine de ora 19. Am adormit ca viteii în paie amândoi. Ca lemnișoarele am dormit.

Când ne-am trezit, ne-am apucat de discuții despre viețile noastre de la maimuță-ncoa

I-am povestit despre tot felul de nefăcute pe care le-am bifat eu când eram la școală. I-am povestit despre sala de clasă din școala mea de la țară. I-am povestit și despre dictările și lucrările de control, despre unele zile care mi se păreau mai grele și altele care îmi plăceau la nebunie, despre cum mi-am uitat ghiozdanul la școală, despre emoțiile care mă loveau când auzeam ”Scoateți câte o foaie de hârtie!” și tot așa.

Apoi m-a întrebat ce calificative luam eu la dictări și la lucrări și dacă îmi era frică atunci când luam puțin. Frică e puțin spus! Când aveam mai jos de nota 9 nici nu mă mai trăgea sufletul să mă duc acasă. Noroc că nu știam ce e aceea sinucidere, că altfel sigur îmi puneam capăt zilelor după lucrarea la care am luat nota 7. Nici nu am avut curaj să le spun în ziua aia. De fapt, nici a doua zi nu am avut, dar a trecut doamna învățătoare prin fața porții noastre, a vorbit cu bunica și m-a dat în gât.

Nota 7 era mult sub demnitatea familiei mele

Decenii de fală și prestigiu sătesc piereau acum din cauza notei încasate de mine. Se întorceau și morții în mormânt, așa tragedie a fost. Mi-am amintit cum am stat, în ziua aia, ghemuită în pat, până a doua zi, de frică să nu mi-o încasez și mai tare dacă mă vede cineva mișcând prin casă. Mult am tras după nota aia. Nici Moș Crăciun n-a fost mulțumit de prestația mea și a ținut minte derapajul meu școlar. Mi-a adus niște portocale, două perechi de izmene și o napolitană ”Sultana”.

-Doamne, mami, ce viață chinuită pe tine! Și eu am luat doi de ”Bine” și un ”minus FB”, dar ce noroc am eu cu tine că tu ești o mamă bună. Am luat ”Bine” la matematică, îmi place matematica, dar uite că îmi iese mai bine cu ”CLR-ul”.

Ce să mai zici la asta? Mai zici? Păi, nu mai zici nimic! N-am simțit-o venind. Cum a stat el și a așteptat momentul potrivit să atace cu toate! Nu mai ai ce replică să-i dai! Taci și rămâi mamă bună. Plus că… notele bune nu-ți asigură succesul în viață. De atunci, n-am mai luat 7 în viața mea, am avut numai note mari, am fost premiată. Și ia uitați ce succes am avut…

Despre copilăria mea, în paralel cu a lui și despre discuțiile noastre despre te miri ce, am mai scris și în ”Eu n-am furiș. Dialoguri Marioneze”, dar dacă nu luam nota aia mică cine știe câte cărți aș fi scris până acum. Cartea e disponibilă AICI, pentru cine e curios.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație