Ieri după-amiază, după ce ne-am adunat în casă – el de la școală și eu de la job, am dezvoltat o discuție foarte interesantă. Nu știu ce i-a venit lui cu Apocalipsa. Măi, nene, și de n-am vorbit și de n-am bătut câmpii cu Apocalipsa. Am deschis Google și am citit. Ba chiar ne-am distrat pe cinste citind unele materiale. Apoi ne-am făcut și planuri: ce facem de Apocalipsă.
Eu i-am zis că, după mintea mea, Apocalipsa noastră poate fi un cutremur și i-am zis că nu avem kit-ul de cutremur lângă pat, dar m-a liniștit el că nu e o regulă să vină noaptea, așa că nu cred că ne prinde în pat. Oricum, sub pat am o cutie de șase sticle de/cu vin, acum mi-am amintit – n-am avut unde să o pun, nu e a mea!!!, dar în caz de cutremur pot să le beau. Deci un fel de kit tot am.
Mă rog, copilul insista cumva pe ideea asta de pregătire, de neprevăzut, pe emoțional și pe distrugerea totală. Nimic n-ar mai putea fi salvat după Apocalipsă. Apoi a insistat pe alt subiect: ce se va întâmpla cu el după. De mine nu-l interesa nimic, numai de el. Eu puteam să mor, să dispar, nu-l interesa ce se petrece cu mine…
Pe seară de tot, când mi-am amintit de pachețelul pentru școală, mi-am dat seama că nu i-am scos caserolele din ghiozdan. Copilul meu nu mănâncă mâncare de la ”aftăr”. Ăsta o să fie de-ala de o să-i scoată ochii nevestei că mâncarea făcută de ea nu e bună pentru că nu e ca a mea. Mă rog, dacă o să aibă nevastă… Ideea e că el, în fiecare zi, se cară cu caserole cu felul unu, felul doi și desert sau, cum mai zice el ”un fel unic și desert”, atunci când nu are chef de două feluri.
Dau iama în ghiozdan să le scot și să le spăl. Mă, nene, ce mi-a fost dat să văd!!! De-aia venise el cu foamea în gât acasă! Toată mâncarea era în ghiozdan. Prin ghiozdan! Și printre cărți, caiete, creioane! Paste și sos peste tot! Peste tot! Peste T-O-T!
-Pfffff… ce e aici? strig eu ca din gură de șarpe.
-Ce să fie? vine el uitându-se la mine ca și când mi-ar fi crescut foarte multe pene pe spate.
-Ce s-a întâmplat aici?
-Apocalipsă! Exact ce vorbeam, mami! Că nu știi când vine, că te ia pe nepregătite, că nu prea mai scapă nimic și important e să te mai certe și maică-ta și așa ai pățit tu destule.
-Apocalipsă ar fi dacă te-aș certa! Daaar, zic eu, vom vedea acum Apocalipsa în care ștergi fiecare creionaș în parte și spălăm și călcăm cărți, caiete cu fierul de călcat.
Vă spun, atât de tare ne-am distrat minimizând pagubele, că am ajuns să ne culcăm la miezul nopții, tot răzând în hohote.
Cel mai câștigat a fost Zonel. Apocalipsa va fi, se pare, Rai pentru pisici. Păi unde se mai lovesc ele de ghiozdane pline de paste cu sos și cărniță? De pe urma lui am câștigat și noi, că n-a mai fost nevoie să spălăm ghiozdanul. După ce l-a lins el bine, de l-a făcut curat-lacrimă, doar am șters cu șervețel umed ca să rămână și parfumat.
Am terminat toată lucrarea spre miezul nopții, când ne-am pus în pat toți (Zonel la mijloc), cu burțile în sus: noi sătui de râs, Zonel sătul de paste. Azi dimineață ne-am trezit târziu și eram rupți de somn. Copilul n-avea chef nici să stea în picioare, nici să meargă la școală, dar l-am înviorat imediat:
-Eh, așa e după Apocalipsă! Măcar nu te-a certat și maică-ta…
…iar cuvintele astea au avut ceva magic în ele, nici nu-mi dau seama ce. (not!)
Mai multe discuții dintre noi găsiți și în cartea ”Eu n-am furiș. Dialoguri Marioneze”, disponibilă AICI.
