Episodul 327: Cum să-ți faci copilul să mănânce tot și să mai ceară și supliment

Mama lui Victor
N-am știut asta până acum! Îmi amintesc de primii ani ai copilului, când nu mânca mai nimic, de ajunsesem să mă urc pe pereți pentru că mi se părea că nu mănâncă. Îmi aduc perfect aminte ziua în care, cu ciorba-n castron, m-am așezat pe gresie, pentru că n-am mai ajuns la scaun.

A fost momentul în care eu am cedat

Nu mai puteam. Nu mai știam. Găteam ca la balamuc, încercam combinații, testam. Copilul nu mânca. Nimic! Sau mai nimic. Și atunci am decis să stau. Să aștept să-i fie lui foame. Că pe măsură ce găteam ca la balamuc, îi și puneam în față tot felul de farfurii. Poate era prea mult pentru el. Poate era bine să mă opresc. Și m-am oprit. Și m-am resemnat. Și am mers pe mâna copilului. Și așa am aflat că am un copil care nu e gurmand, mănâncă numai anumite lucruri, nu în cantități mari și, deci, mănâncă. Dar nu știu dacă l-am auzit de zece ori, în ultimii ani, să-mi zică: ”Pfua, mami, ce foame îmi e!”
Astăzi, la școală, avea în program teatru și vizita la mașinile lui Țiriac, iar el n-a avut chef să meargă. Piesa de teatru a tot văzut-o și mașinile la fel. Ok, i-am zis, stai acasă.
– Aș vrea să facem bradul azi, mami!
– Super, îi zic eu, asta înseamnă că o să desfaci biroul ăla, ca să-l mutăm un pic să avem loc de brad.
Să vă explic! Biroul lui, pentru că își face temele la after și nu-l folosește la scris, a ajuns un fel de munte. A tot pus și a tot pus și a tot pus diverse pe al, apoi a rezemat chestii de el, a încărcat și scaunul, astfel în cât, v-am zis, a devenit un munte care se tot crește în sufrageria noastră. Nu m-am apucat nici să fac ordine pe sau prin jurul lui, dar l-am anuntat de hăăăt că va veni momentul bradului și atunci chiar va fi nevoie de intervenție. ”O să fac atunci!” îmi zicea.

Azi dimineață, era la masă, asculta colinde, când m-a anunțat solemn că vrea să facă bradul

Când i-am zis de birou, nu știu cum să vă spun… Nu doar cerul, dar bucătăria și etajele superioare, întregul București și Casa Poporului, Terra cu totul și tot sistemul solar s-au prăbușit în capul lui mic și drăguț. A tăcut. S-a schimbat la față, dar în tăcere. N-a scos nici cârc, nici mârc, și și-a văzut de masă. A mâncat un castronel cu tăieței (făcuți de mine, copilul mănâncă sănătos, da?) cu lapte. Apoi a făcut pauză, dar tot mai lingea la castron.
– N-ai terminat de mâncat?
– Ba da, dar aș mai mânca ceva.
”Ceva”-ul acesta a ajuns până la ciorbă. A luat mai întâi o chifteluță, apoi și pe a doua. La a treia, a cam stat pe gânduri, și… și… stați jos, da? A cerut ciorbă!
-Aș mânca și o ciorbă. Ai și tu o ciorbă?
-Am, am. Păi, n-am eu o ciorbă?

I-am pus și un castron de ciorbă

În timp ce mânca și mă ruga să-i fac un platouaș cu un ardei, o ridiche, o brânză, o șunculiță, o măslină, îl întreb:
-Dar ce-i cu tine? Cum de mănânci atât?
Nu de alta, dar până și eu, care sunt foarte încăpătoare, tot aș fi crăpat.
-Eh, așa sunt eu… Mi-e foame, e ceva rău în asta?
-Credeam că o să te grăbești pentru brad, de-asta întreb…
-Nu, nu, întâi mănânc. Dacă vrei tu bradul mai repede, te poți apuca tu de biroul meu…
Ha? Ce zâsăși? vorba lu` mamaie. Poftiiiiiim? Eu? Dacă vreau eu brad? Să fac eu biroul? Eu? Dar am rămas zen:
-Nu, că și mie mi-e foame.
Deci, dragi părinți, dacă vreți să aveți un copil care nu se mai oprește din mâncat, puneți-l să-și facă ordine pe birou. Numai așa veți trăi minunea ciorbei la micul dejun!
Acest sfat este un pamflet și trebuie tratat ca atare, dar dacă vreți niște sfaturi avizate pentru copiii care nu mănâncă, vă recomand călduros cartea doctorului Gonzalez, ”Copilul meu nu mănâncă!„.
Pentru mai multe povești cu și despre noi, vă recomand cartea ”Eu n-am furiș. Dialoguri Marioneze”, scrisă de mine personal pe baza dialogurilor cu acest copil foarte mâncăcios. Not!
Sărbători cu bine și poftă mare! 🙂

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa