Episodul 334: Lecțiile începutului de semestru. Cum (nu) își face el ghiozdanul

jurnal
Copilului meu îi place școala. Îi place pentru că e frumoasă, are căldură în clase, are teren mare de fotbal, teren de baschet, groapă cu nisip, pistă de atletism, sală de sport și curte maaaare. În plus, are o grămadă de prieteni în, prin și pe lângă ea. Deci îi place școala mult.

Face orice, dar să nu-și facă ghiozdanul

Ce nu-i place, dar nu-i place, nene, în ruptului capului e pregătirea pentru școală (și temele pentru acasă, dar de-asta le termină pe toate la after). Să-l pui să-și facă ghiozdanul e sinonim cu a-l trimite la tăiere. Face orice, dar să nu-și facă ghiozdanul. Dar orice. Duce gunoiul, șterge praful, mănâncă, se duce la budă de 15-17 ori, se spală de 100 de ori pe mâini și de 50 pe dinți, are tot felul de senzații, ba chiar îl încearcă și câteva boli.

Și cu toate astea, niciodată nu și-l face complet

Ni-cio-da-tă! Mereu trebuie să-l verific și completez. Mă rog, îl cam înțeleg aici. Nici eu n-am halit treaba asta când eram copil. Partea groaznică era ziua în care aveam desen și trebuia să pun, în plus, pensulă, apă și acuarele. Groaznic, vă zic!
Ieri, cum era prima zi, l-am scanat rapid dimineață, fără să pun mâna – părea foarte gol. Asta după ce toată duminica și-o petrecuse făcând ghiozdanul. Dar mi-am zis că nu i-ar strica o lecție. E prima zi de școală, totuși. Cât de grav o fi să se ducă cu ghiozdanul gol? N-o să fie un capăt de țară. Și poate o învăța ceva din asta.
M-am uitat când a venit. Avea așa: un lipici, o foarfecă, penarul gol, un stilou dezmembrat prin tot ghiozdanul, un caiet de matematică terminat din octombrie și manualul de Comunicare în Limba Română din semestrul 1. Și mai avea trei foi pe care scrisese 12 cuvinte și desenase o plantă cu ochi și buze cărnoase, un fel de Angelina Jolie a buruienilor.
Nici nu l-am întrebat ce a făcut la școală, nici de ghiozdan n-am zis nimic, doar l-am rugat să-l ia de jos din hol (unde aterizase imediat ce a intrat pe ușă), ca să nu ne mai împiedicăm de el.

A mărturisit!

A lăsat capul în pământ și a povestit cum s-a simțit el la școală că nu a avut nimic la nicio oră și cum a stat și a cerșit pe la alții tot ce a avut nevoie. Ba chiar mi-a zis să-i fac loc pe masă că vrea și el să recupereze: să treacă pe caiet tot ce a făcut pe foi și să-și lucreze exercițiile din manuale.
Am râs. Am râs mult! Ne-am distrat cu niște litere/cuvinte într-un labirint pe care el ar fi trebuit să le unească în toate variantele și să scoată cât mai multe cuvinte. Așa s-au născut: olaie, oamă și ieli (varianta copilărească a lui ”ieri”).

Apoi și-a făcut ghiozdanul

Mbine, după ce s-a dus de patru ori la toaletă, a spălat vasele, a mâncat până la refuz, a băut mult lapte, s-a spălat de două ori pe dinți, și-a făcut ordine în sertarul cu șosețe (eu zic că doar le-a făcut inventarul, pentru că le-a scos și le-a pus la loc pe sistemul ”claie peste grămadă”, dar el zice că le-a aranjat).
Aproape că ne-a prins miezul nopții cu ghiozdanul, dar măcar l-a făcut complet și fără intervenția mea. Dar tot la miezul nopții ne-am culcat! Eram pe punctul de răbufni de nervi, dar mi-am amintit că așa am ales eu! Asta am vrut eu. Am căutat-o cu lumânarea, cum ar veni. Am vrut să-i dau o lecție. Eh, am primit și eu una cu ocazia asta. Domle, nu poți să le ai pe toate în viață! Nu se poate și ghiozdan bine făcut și culcat devreme. Aia e!
Alte povești cu noi AICI.
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație