Episodul 336: La școală, nu e niciodată prea devreme pentru educație sexuală

jurnal

A fost ședința cu părinții săptămâna trecută. Nici n-aș ști cu ce să încep… Mă rog, cine are copii mai măricei, cred că știe ce vorbesc. Dar cine îi are mai micuți, Dumnezeule, puneți-vă de acum mâinile la cap, pregătiți sărurile, Xanax-ul și sticlele cu tărie. Dumnezeu știe de ce ați putea avea nevoie pentru perioada care urmează!

De ce?

Păăăăi… pentru că telefoane, Internet, Whatsapp, înjurături, pr0n, combinații, bullying, sex. Clasa a I-a. 7-8 ani. Da! Asta e! Așa e! Astea sunt timpurile pe care le trăiesc copiii noștri.

Da, pe vremea noastră nu era așa. Nici nu avea cum să fie. Când eu eram copil, exista un singur telefon în sat și ăla era cu fir. Telefonul mobil a circulat mai întâi ca mit. Nu credea nici dracu că chiar ar putea să existe un fel de cutie cu butoane care să facă ce face telefonul (iar când zic ”telefon”, mă refer la cutia aia cu firul ca o coadă de purcel). Apoi, l-am văzut pe la televizor. Nu, nu în reclame, ci în filme. Erau acelea cu clapă, se scotea antena, se deschidea clapa și se vorbea. Primul telefon mobil eu l-am avut prin ultimii ani de liceu. Îmi amintesc și acum, aveam 27 de minute în abonament. Și îmi ajungeau!!! (Chiar și după ce a picat schema celor trei secunde.)

Deci, cumva, noi, părinții ăștia de acum, am avut un decalaj tehnologic.

Tehnologia a ajuns la noi când eram ceva mai copți. De-asta am și avut relația asta cu ea. Primul meu cont de e-mail a fost făcut pentru primele cursuri de la facultate. Așa a fost să fie. Eram generația tranziției. Toate au ajuns la noi cu întârziere.

Generația touchscreen

Copiii noștri, în schimb, s-au născut în plin avânt tehnologic. Sunt generația touchscreen. Tehnologia la e atât de familiară că uneori ne e depășită și capacitatea de a înțelege cum naiba de își pot da seama atât de repede de anumite lucruri. Când mi-am schimbat telefonul, anul trecut, copilul a fost cel care mi-a făcut un training rapid. Eu mă cam poticneam în el, așteptam să mă uit în manual.

Și lucrurile astea ne miră, deși nu ar trebui. Ne miră pentru că noi nu le înțelegem atât de repede, dar ei au alt sistem de gândire. Au un soft mai nou, o variantă mai nouă, ca să vorbesc chiar pe subiect. Vin cu el instalat din fabrică, direct, nu e nevoie să le facem noi update-uri.

Și, cu toate astea, noi nu numai că nu ne facem nouă un update pentru a ține pasul cu ei, dar nici nu îi lăsăm pe ei să evolueze conform timpurilor în care trăiesc.

Am tot urmărit în ultimul timp subiectul educației sexuale în școli.

Ba chiar a existat o tentativă de a discuta despre asta și la ședinta de săptămâna trecută. Discuția nu a continuat pentru că aveam altele de pus pe tapet: cum ar fi subiectul înjurăturilor de ordin slab, foarte slab și hardcore folosite de copiii noștri la școală. Mi-a rămas în minte ce a zis un părinte: ”Domne, ei zic, dar nici măcar nu știu ce înseamnă ce zic!”. Buon, și asta ar trebui să ne liniștească, să ne/îi scuze sau să ne facă să luăm măsuri?

Fisură în parenting?

E safe s-o facă pe colega de bancă ”_uistă” dacă nu știe ce înseamnă asta? Le interzicem să mai folosească expresii sau cuvinte? Funcționează? Nu! Vor avea grijă să nu-i audă nimeni când o fac. Că să nu credeți că vine vreunul să se plângă acasă că i-a zis X ”du-te-n _ula mea”. Păi, nu o să vină, pentru că dacă vine, s-ar putea să se afle că el i-a zis ”_utu-ți Paștele mă-tii”.

Ei știu că astea sunt cuvinte interzise, că nu e ok, de-asta le și forjează la școală. Știu, o să ziceți că aici iar e o fisură a parentingului, că nu ar trebui să-ți ascundă copilul nimic. Ei, da! Va ascunde! Voi nu aveți chestii pe care le țineți ascunse? Eu am. Sau, mă rog, lui nu i le spun. Tocmai de aceea am certitudinea că reciproca este perfect valabilă. Oricât de deschisă ar fi relația noastră, tot există lucruri pe care eu nu le știu despre el și nici el despre mine.

E prea devreme pentru educație sexuală…

Și revin la subiectul educației sexuale în școli pe care mulți părinți o resping. De ce? Păăăăi, unul dintre motive ar fi că e prea devreme. Da, e prea devreme. Prea devreme pentru ce?

Ba chiar și mai marii Statului sunt împotriva acestor ore invocând ”inocența copilăriei” – vor să restricționeze accesul la educație sexuală prin necesitatea semnăturii părintelui sau tutorelui.

De parcă educația sexuală înseamnă sex și tocmai i-am supune unui viol în grup, organizat, la școală. Educația sexuală nu e despre sex, nu înseamnă că li se predau tehnici pentru partide de sex reușite. Nici pe departe. Educația sexuală e despre ei, despre corpul lor, despre anatomie, despre cum funcționează totul, despre viață și cum apare ea, dar și despre metodele contraceptive. La ce le folosește educația sexuală? La viață le folosește, în toate sensurile. La viața conștientă și la alegerea conștientă a unui partener. Educația sexuală în școli înseamnă îmblânzirea unui balaur care chiar le poate înghiți inocența.

Balaurul unei mentalități

Fix educându-i și vorbindu-le despre asta, îi ajutăm să rămână cât mai mult inocenți. Copiii sunt curioși, se nasc curioși. Relațiile sexuale încep acum mult mai devreme (10-12 ani) și copiii se supun la riscuri uriașe. De ce încep? Din curiozitate! Pentru că, păstrând noi în continuare tabuu-ul la acest capitol, facem din el un fruct interzis, care va fi consumat pe fugă, cu prima ocazie.

Copiii cu copii

România este a treia țară din UE la numărul de mame adolescente, ONG-urile se plâng neîncetat de fenomenul copiilor cu copii, dar noi vrem să păstrăm inocența copilăriei!

Datele Eurostat  (din 2015) arată că, în UE, România înregistrează cel mai mare număr de nașteri cu mame între 10 și 17 ani (9,282 de nașteri, adică 4,7% din totalul nașterilor din 2015, din care 676 erau minore între 10 și 14 ani). Așa că vin și vă întreb: e prea devreme? Când e prea devreme?

După ce ajung la școală nu cred că mai e niciodată ”prea devreme” pentru a primi educație sexuală. În schimb, ”prea târziu” s-ar putea să fie. 10 ani, nu uitați asta! 10 ani!27

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație