Episodul 338: ”Mă-ta e o proastă pentru că așa a zis mama mea!”

Mama lui Victor
jurnal-vacanta-totul-despre-mame
Sau cum să treci la next level în jocul umanității. De fapt, ce next level? E ca la jocul cu biluțe când spargi multe și ies multe stele și începe melodia aia demențică. Exact așa e și când auzi replica asta între doi copii, în fața școlii. Pocnesc multe biluțe în minte, muzică, steluțe, bum-bam-bam, și ai alt level.

Nu știu pentru voi cum e, dar pentru mine asta e cevaaa…

…de-mi face circuitele să scoată fum, îmi oprește mintea și mă lasă cu strabism.
De fapt, acesta este nouă modă de etichetare? Nu se mai fac în fel și chip între ei, sar la mame, direct? Un fel de ”mă-ta e …urvă”, numai că acum o face proastă, cu argumentul autorității supreme  ”pentru că așa a zis mama mea”.

Mama mea!!!

Știți… tocmai când începea să-mi crească încrederea în generația care vine. Când credeam că am învățat ceva din trecutul  părinților noștri și nu neapărat că nu vom greși, dar, cel puțin nu vom repeta greșelile lor. Chiar credeam că valul următor de oameni va fi mai bun, mai empatic, mai responsabil, mai uman…
Până la a modela generația următoare, e nevoie acută să ne mai modelăm pe noi, să nu ajungă ”mama mea” să pună etichete grele cu care să lovească la dublu: pe colegul de clasă și pe mama lui. Citeam zilele trecute că România e la un pas distanta de a avea o lege anti-bullying. Ceva bun, minunat, extraordinar! Dar până va muta România piciorul să facă acest pas, bullyingul e prezent la orice nivel, atât de bine înrădăcinat că nu știu cu ce ar putea fi stârpit. Nu vreau să-mi pierd speranța, dar vă spun sincer, să aud această replică rostită între doi colegi de clasă, nu prea îmi mai lasă prea multe speranțe.

Tot mai multă lume vorbește despre bullying-ul din școli sau grădinițe

Specialiștii vin cu sfaturi, părinții spun tot felul de povești și căutăm soluții. Bun! Foarte bine! Dar ce facem când există case/familii în care se pregătesc și se ascut armele bullyingului?
Am stat și m-am gândit acum. Ce aș face dacă ar veni copilul acasă (ceea ce nu e exclus) să-mi spună că X a zis că eu sunt proastă pentru că mama lui zice asta?
Mă rog, nu știu cât aș suferi că sunt învățată cu etichetele de genul acesta, am pielea tăbăcită, m-am uns cu toate alifiile de când am divorțat, dar ce îi spui copilului. Cum îți ajuți copilul să depășească așa ceva?
Vorbești cu mama respectivului copil? Și ce vorbești? Ce-i zici? Ai ce să-i (mai) zici? Vorbești cu doamna învățătoare? Ce să facă doamna învățătoare? Cum rezolvi sau cum să stârpești astfel de sesiuni in house de bârfă în familie?
Dar, știți cum se zice – să nu-l mâniem pe Dumnezeu, să fim recunoscători că, totuși, ”mama mea” și-a dat copilul la școală! Mai are o șansă așa…
Citește și povestea noastră: ”Eu n-am furiș. Dialoguri Marioneze”.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa