Toată copilăria mea l-am urât pe Nelu. Care Nelu? Nelu din poezie și, pe lângă el, pe orice om cu numele de Nelu. Învățasem poezia și îmi plăcea foarte tare la început.
A fost poezia mea preferată până în ziua în care am spart o cană. Veneam în fugă cu cana în mână să intru la bucătarie să-mi iau apă și, din cauza vitezei, nu m-am încadrat cum trebuie pe ușă.
Am făcut cana țăndări. M-am speriat, m-am și lovit la mână. Eram panicată și din cauza unei căni distruse. Aveam toate motivele să trăiesc o dramă.
Dar mi-am revenit repede. Mi-am amintit de Nelu, am spus din nou poezia:
Nelu a spart o cană: plici!
Neatent, ce poți sa zici?
Se gândește, se gândește…
Cana nu se mai lipește…
Vine mama.
– Ce-i cu tine?
– Ce s-a întâmplat, copile?
Lacrimi mici apar sub geană,
– Nu-i nimic, am spart o cană!
– Rău, dar nu pot să te cert,
– Ai spus drept și-acum te iert!
… și mi-am zis că cel mai bine o să-i spun mamei despre boacăna mea și ea o să mă ierte.
Așa am și făcut. Și tot așa m-am și ales cu un scandal pe cinste.
Din ziua aia nu mai cred în poezie. Tot de atunci am început să ascund fiecare prostie pe care o făceam. Era descoperită ulterior sau se clasa la crimă cu autor necunoscut.
Acum ceva timp, Victor a primit cadou o pușculiță în formă de mașină. A fost cel mai fericit. Și-a mutat banii din puțculica bocan în puțculica mașină și se tot plimba cu ea prin casă. Plină de bani, mașina cântărea peste 1 kg cred. Era destul de grea. La un moment dat, a scăpat-o din mână și i-a căzut pe picior. S-a lovit, a plâns, dar pușculița era întreagă, ceea ce l-a bucurat.
Alaltăieri, când ne pregăteam să ieșim din casă, el tot zicea că nu vrea în parc. Voia să stăm acasă, să ne jucăm, să ne uităm la Malia Mibabela, la Oac și la Lipulici. Eu îmi pregăteam desaga. M-am dus la bucătărie să pun apă în sticlă și, când să ies, Victor era în ușă, pregătit de plecare. Cam ciudată schimbare de planuri, mi-am zis. Am ieșit imediat.
Azi am găsit pușculița făcută zob în spatele canapelei, acoperită cu un prosop. Încă nu i-am zis nimic. Nici nu știe că am găsit-o. Nici nu știu ce să fac… Nu vreau să treacă prin ce-am trecut eu și să-mi ascundă totul toată viața, dar iată că a început deja.
Voi ce ați face în locul meu?
