Episodul 39: De la Urlătoarea la Niagara

Weekend de toamnă, cu soare, la munte. Ce puteam să fac dacă nu să fac un program mișto cu copilul? Eram în Sinaia. La Peleș l-am tot dus și pentru el e mai interesant drumul până acolo că trece pe lângă zeci de tarabe care vând diverse și e imposibil să nu se aleagă cu ceva. Ne mai duceam la Stâna Regală, să alerge prin poiană, dar nici locul ăsta nu ne mai atrage. Ne mai plimbam cu trenulețul sau mergeam la Muzeul trenulețelor de lângă gară, dar aveam chef de altceva.

Nu știu cum de mi-a venit ideea cu Cascada Urlătoarea! I-am zis-o atât de încântată lui Victor, iar el n-a avut nicio reacție… Mă rog, copilul nu știa ce înseamnă cascadă, de fapt. Și ce fac eu în cazul ăsta? Evident, apelez la Sfântul Internet să-i arăt copilului poze cu cascade. Îi arăt Urlătoarea, după care fac o aroganță și îi arăt Niagara, apoi îi arăt Victoria… Copilul e uimit. ULaaa! Mergem la Cațcadă Ulătoale!

Și chiar mergem. Parcăm la baza muntelui, în Poiana Țapului, și o luăm ușor la pas în sus. Traseul ar fi trebuit să ne ia jumătate de oră, conform marcajului. Zic, hai o oră, că sunt cu copilul. O oră am zis? Dar de trei ore n-am zis nimic? Ne-am oprit pe la toate pietrele: malbulă, chemen, glanit (nu știu de unde știe de ele, bănuiesc că dintr-o viață anterioară). Ne-am oprit pe la toți brazii să vadă rășina, ne-am oprit la fiecare floricică. Am acordat o atenție deosebită copacilor căzuți. Am stat să pună mâinile ca o vrăjitoare pe glob pe toți muțchii pentru că vrea și el să facă muțchi.

Toți cei care ne-au depășit s-au întâlnit cu noi și când se întorceau, dar noi eram cu 10 metri mai departe de locul primei întâlniri. Am ajuns, într-un final, la Urlătoarea. Am scos telefonul și așteptam să surprind momentul în care Victor vede cascada, ca să îi fac o poză. Aș fi vrut să imortalizez surprinderea… Am rămas cu telefonul în mână pentru că n-am văzut nici urmă de surprindere. Victor s-a uitat o singură dată spre cascadă și s-a întors spre mine:

– Hai la Nigagala! Asta e plea mică!

Mda. Ați citit bine. Victor a fost mai atras a fost de taraba improvizată pe o piatră a unei doamne care supraevaluase toate produsele – de la pufuleți la bere ieftină (mă rog, acolo era mai scumpă chiar si decât cea mai scumpă bere) – decât de Urlătoarea. N-a fost nevoie să insist să plecăm. Am coborât în fugă, în 25 de minute, iar din când în când Victor mă întreba:

– Megem acu la Nigagala sau mâine?

Aici citiți mai multe despre Victor și programul prima trotinetă.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație