Episodul 41: Oglindă, oglinjoară, cine e această mamă?

Știam asta, dar refuzam s-o cred. Și mai mult, refuzam să cred că și eu pot fi în situația asta. Obișnuiam să mă cred specială și eram convinsă că efectul oglinzii nu are cum să ne atingă pe mine și pe Victor. Ei bine, remarc din ce în ce mai mult că mica oglindă în care mă văd îmi cam displace. Primesc de cel puțin 5 ori pe zi lecția exemplului, învăț că aproape nu contează ceea ce îi spun copilului, ci numai ceea ce fac.

Spre exemplu, spălatul pe dinți. Făceam lucrul ăsta, de cele mai multe ori, fără ca el să vadă. Asta până în ziua în care mi-a spus că dacă sunt cuminte și mă spăl pe dinți, o să se joace cu mine. Mi-a mai spus și că n-am făcut asta de ceva timp și mă va ataca monstrul Carie. I-am zis că eu mă spăl pe dinți, dar, cum nu mă văzuse prea des făcând asta, m-a acuzat că mint. Așa am devenit mult mai transparentă și am început să-l las pe Victor să-mi vadă mai mult din rutină. Așa a început și el să se spele pe dinți uitându-se în oglindă și zăbovind mai mult.

Dar acesta e lucrul bun pe care l-a învățat, în rest a căpătat și obiceiuri proaste.

Obișnuiesc să îi tot țin discursuri să aibă grijă cum se uită pe geam (de la etajul 2), să nu se aplece deloc în afară. Îi spun să nu facă asta niciodată, cu accent pe ni-cio-da-tă. Așa i-a intrat în vocabular și lui, și are multe lucruri pe care nu vrea să le facă niciodată.

De exemplu, niciodată nu vrea să mănânce supă cremă. A mai început și să se supere pe mine și să stea ceva timp fără să-mi vorbească, ba chiar închis în camera lui și se joacă, iar dacă intru, numai după ce bat la ușă, îmi explică exasperat:

– Ți-am zis că m-am supălat!!! Nu vleau să volbesc cu tine, nu eci cuminte, ți-am zis că nu mi-e foame.

Asta sunt eu! Asta sunt eu atunci când cedez. Asta sunt eu când nu mai știu ce să fac în relația cu el, când nu mai văd nicio soluție, când refuză mâncarea, când refuză hainele, când refuză chiar și plecările în parc.

Când îmi cere să mă uit la el și îmi explică să termin cu spălatul/mâncatul/etc. pentru că se supără mine, sunt tot eu.

A fost ca o găleată de apă rece aruncată pe față în timp ce dormeam. M-am trezit brusc, sunt speriată și vreau urgent să mă schimb!

Mamă neplăcută, caut schimbare, rog seriozitate.

Despre programul prima trotinetă citiți aici.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa