Episodul 442: Câteodată, e de ajuns să te descalți ca să trăiești cea mai frumoasă zi din viață!

jurnal
Și omori pe toată lumea! Glumesc 🙂 Nu chiar așa, adică nu îi omori, dar de leșinat tot rezolvi. Iarăși glumesc. Glumesc, glumesc, pentru că nu mă pot abține. Pentru că de ieri sunt așa… cu zâmbetul pe buze ca un copil prost care tocmai a primit cadou trei ciungi.

Să vă povestesc!

O să încep cu cărțile din Clash Royale, că de la astea a început tot. Fii-miu vrea cărți din Clash Royale. Multe! Cât mai multe! Are deja peste 100, dar știți cum e… niciodată nu e de ajuns. El vrea și mai multe! Tot timpul! Că are nevoie de Legendare, că ia un Log, habar nu am. Nu am înteles niciodată și am decis să nici nu mă obosesc s-o fac. Așa cum eu am avut în copilărie jocul cu tije (cartoanele de la cutiile de chibrit) și ”Stop! Verde” (de aveam frunze și în chiloți pentru că dacă îți zicea cineva ”Stop! Verde!” tu trebuia să arăți verdele), am zis că poate avea și fii-miu o chestie de neînțeles. Mă rog, asta în cazul în care nu făceam altele mai grele.
E drept, ale mele nu costau, dar ce nu fac eu pentru copilul meu? I-am tot luat cărțulii din astea. Se găsesc la chioșcurile de ziare, dar nu la toate. Numai așa, pe ici-pe colo. E 1 leu pachetul. Ieftin, nu? Păi… nu prea. Pachetul are 4 cărți…. În fine, v-am zis, ce nu face omul pentru copilul lui?
Ieri, la discuția zilnică cu ceilalți părinți, la poarta școlii, se lansează un zvon. Vizavi de șaorma, cărțile din Clash Royale costă 60 de bani. Pfff! Delir! Toată lumea a început să-și facă planul să ajungă acolo în cursul zilei. Eh, al meu are peste 100, nu-mi pasă mie! Să se ducă alții. Asta e, am dat mai mult pe ele, dar ce nu face omul pentru copilul lui?

Am decis să mă abțin cu cărțile și să nu-i spun copilului.

Mă rog, am ținut decizia asta până la ora 16, când l-am luat de la after. Eu o mai țineam și în continuare, dar gura… Gura mi-a luat-o pe dinainte sau am vrut să fac pe interesanta, să-i spun și eu copilului ceva wow, că nu știu cum de m-am pomenit spunându-i despre ele chiar când ieșeam pe poarta școlii.
Am și plecat spre ”chioșchi” (există oamenii care nu pot pronunța ”chioșc”).
Ne-a luat ceva să ajungem la chioșchi, apoi am zis să facem și piața, apoi să intrăm și într-un Mega să luăm banane (că alea românești, din piață, de grădină, nu-mi plac pentru că sunt la suprapreț). Și așa ne-am întins!
– Eu rămân afară cu bagajele, mami!

Copilul ăsta detestă din tot sufletul lui să mă vadă pe mine uitându-mă printre rafturi.

– Ok, rămâi.
Intru în magazin și mă ia domnul de pază direct.
– Doamnă, băgați copilul înăuntru că începe ploaia.
N-a fost chip să mă înțeleg cu el. S-a dus și la copil, copilul nu voia, eu ziceam că mă grăbesc etc. Mă rog, cât ne-am fâțâit noi așa, chiar a început ploaia. Copilul s-a mutat la bagaje și eu mi-am văzut de treabă. Am ajuns la casă, am încheiat totul și ne pregăteam să ieșim afară. Turna cu găleata! Turna și tuna! Furtună de vară de-aia adevărată!
– Stați, doamnă, aicea cu copilul!
Am mai stat câteva minute, dar n-am avut stare nici eu și nici el. Drept pentru care, am plecat în aventură, prin ploaie. Parcă se mai domolise un pic, când am ieșit noi. Pe jos, era tot o baltă. Am încercat, la primii 10 pași să călcăm cumva ca să nu ne udăm, dar nu era chip.

Așa am ajuns la concluzia că e mai bine să ne descălțăm.

Ne-am oprit în mijlocul trotuarului și pe rând, ținându-ne unul de altul, ne-am dat jos încălțările. O oră ne-a luat până acasă! Se oprise și mama ei de ploaie când am ajuns noi! Am stat prin toate bălțile, prin toată iarba, prin tot noroiul.
Mai greu a fost la intrarea în bloc, că pe mozaicul ăla deja ud, noi am început să facem ca Bambi pe gheață. Am mers ca pinguinii până la ușă, cu pași mici, încolonați. Ne-am descurcat.
Mă rog, v-am zis toate astea ca să înțelegeți de ce mi-a zis copilul, aseară, în dialogul nostru de culcare, că el zi așa frumoasă ca asta n-a mai avut niciodată până acum.
– Păi, mami, ai mai mers tu cu mine vreodată desculță prin bălți?
Și vedeți voi? Facem eforturi să plătim tabere, vacanțe, cărți din Clash Royale, facem clătite, gogoși, socată, sarmale și copiii noștri au nevoie doar să ne mai descălțăm din când în când…
(Mai multe despre noi, despre mine și dialoguri de neuitat, găsiți AICI.)
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație