Episodul 46: „Dă-mi, Doamne, o serbare liniștită!”

Credeam că urăsc luna decembrie din cauza agitației de Sărbători, dar de fapt nu acesta era motivul. 

Inițial, am dat vina pe invazia de Moși. I-am spus și eu copilului o poveste. Povestea cu Moș Crăciun care stă la el, acolo, în Laponia, cu renii, cu spiridușii, cu scrisorile, cu hornul și toate cele. I-am spus și anul trecut și aveam mereu dispute când vedea vreun Moș prin magazine. Apoi a venit Moș Crăciun la serbarea de la grădiniță și mi-a stricat mie toată povestea, pentru că totul se petrecea cu vreo 10 zile înainte de termen. În fine, nu era de la asta.

Totul mi se trage, de fapt, de anul trecut. De la serbarea de la grădiniță, care a avut loc într-o zi de decembrie. O zi care s-a dovedit a fi cea mai haotică zi din an pentru mine. În primul rând, am încercat, pe cât se poate, să evit haosul, așa că m-am pregătit temeinic înainte. M-am asigurat că Victor știe poezia, i-am pregătit hainele, i-am cusut cu mânuțele mele papionul galben. Ce să mai? Era totul perfect. Cu o seară înainte am făcut chiar prăjiturele, am pus hainele pe umeraș, mai aveam doar să merg să iau cadoul. Pentru că, DA, venea Moș Crăciun la grădiniță, iar eu trebuia să mă ocup de cadoul copilului. Și aici, era totul pus la punct. Cadoul era rezervat de câteva zile într-un magazin , împachetat frumos, urma doar să mă duc să-l plătesc și să-l iau.

Toate bune și frumoase. Plecăm dimineața de acasă cu toate cele, eu emoționată până peste cap, copilul relaxat. Pentru că aveam ceva drumuri de făcut prin oraș prin tot felul de locuri, am decis să nu mă îmbrac de serbare. Oricum, urma să trec pe lângă casă, la un moment dat, pentru că aveam o întâlnire. „Lasă că mă schimb atunci!”

Ce să vă zic, planul era bun. Numai că am pierdut vreo două ore prin Otopeni din cauza unui accident, întâlnirea din zona casei s-a anulat, iar eu mai aveam fix o oră în care să ajung să iau cadoul.

La o scurtă recapitulare, realizez că nu faptul că nu mă mai schimbam eu era grav, ci faptul că și prăjiturelele, și cadoul doamnei educatoare erau tot acasă… „No, bravo, mi-am zis! Ești dășteaptă foc, îți mâncau aerul dacă le puneai dimineață în mașină?” am început eu să mă cert.

Ajung în zona cadoului și nu găsesc loc de parcare. Mai aveam 20 de minute până la serbare, iar eu trebuia să:

1. găsesc loc de parcare

2.  iau cadoul copilului

3. iau alt cadou pentru educatoare

4. iau prăjiturele

5. ajung la grădiniță

6. schimb copilul în hainele de serbare

SAU (a doua variantă)

1. să fac o magie

SAU (a treia varianta):

1. să inventez teleportarea

Le-am bifat pe toate, ba chiar am făcut în plus. Am văzut niște jeanși drăguți într-o vitrină, am intrat în magazin, i-am cerut, i-am probat din ochi pentru că toate cabinele erau ocupate atunci și am plecat spre grădiniță cu gândul că măcar pantalonii ăia oribili o să mi-i schimb undeva în baia de la grădiniță. Pe sub pulover aveam o bluză decentă, la primul semafor roșu urma să-mi împletesc părul și să mă dau cu ruj și aproape le făceam pe toate.

Am ajuns la grădiniță și am dat față în față cu haosul. Unul plângea, unul se tăvălea, altul râdea, fii-miu încerca să-și pună vesta pe post de fustă pentru că prietena lui era în fustă.

Baia de la grădiniță, ghiciți ce?, era mereu ocupată. Am găsit un loc în vestiar ca să constat că jeanșii ăia intră pe mine cât să-mi acopere genunchii, așa că am rămas în pantalonii cei oribili.

Și, ca să fie totul perfect, Victor a refuzat să stea singur pe scenă. A vrut cu mami. Tragedia nu era asta, ci faptul că Victor era așezat în primul rând, drept pentru care am luat fața a vreo cinci copii. Îi simțeam pe părinți, din privire, cum mi-ar fi pus cianură în cap pentru că le-am stricat pozele copiilor la serbare. Încercam eu să stau mai aplecată, dar arătam ca un cămiloi cu părul zburlit, pentru că Victor mă și ciufulise un pic între timp.

Când i-a venit rândul să spună poezia, m-a luat cu el al microfon (să se asigure că mă vede chiar toată sala) și, de unde el avea două versuri care ar fi făcut introducerea unui dans de grup, Victor a spus o poezie învățată, cred, de pe la țară, de la bunică-mea: „Tlece tenu cu vagoane, înăuntu cu pelsoane, mașinistu cu chipiu și mașina face piu!”

La faza asta, mi-am asigurat cianură și de la doamna educatoare.

Așa că, Doamne, Moș Crăciune, și care mai sunteți pe aici, dacă citiți textul ăsta, vă rog eu să-mi aduceți o serbare, un Victor și o zi de 16 decembrie liniștită!

PS: Oricum, mi-am luat măsuri: ne-am mutat lângă grădiniță.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa