Episodul 55: Grădinițo, lasă-mi baloanele în pace!

Paștele e sărbătoarea mea preferată. De Paște vopsesc ouăle cu mama și cu bunica în Vinerea Patimilor, îmi place să merg la biserică, să stau la toate slujbele, să cânt Prohodul în Vinerea Mare, să cânt „Hristos a înviat din morți” în noaptea de Înviere. În restul anului nu prea ajung la biserică, dar de Paște nici nu se pune problema să lipsesc. Îmi place de când eram mică, mă cucerise povestea Mântuitorului care înviase a treia zi. (Să vă poveste când eram la grădiniță și tocmai murise Norocel, un ciobănesc mioritic, după o lungă boală? Am asociat povestea lui Hristos cu a câinelui și am tot așteptat ca Norocel să învie și el după trei zile. Îl căutam în fiecare zi în cușca imensă, speram să-l găsesc.)

Anul trecut am fost la biserică și cu Victor, n-am stat prea mult, că el n-avea stare. Nici povestea n-a prea prins-o cum trebuie. Dar eram convinsă că peste un an, când va mai crește, va fi la fel de impresionat cum am fost și eu la vârsta lui.

A trecut un an, suntem în Săptămâna Mare, iar eu cu Victor am început să vopsim ouă de săptămâna cealaltă. Nu, nu m-am țicnit, i-am explicat copilului că ouăle se vopsesc în Vinerea Mare. Mai aveam un pic și îi băgam și argumentul ăla pe care mi-l vâra mie bunica mereu sub nas: Eu așa am pomenit!

Dar și eu, datorită ei, tot așa am pomenit. Ouăle se vopsesc în Vinerea Patimilor, se scot și se pun pe frunze de ștevie, se dau cu grăsime și se pun la loc de cinste într-un coșuleț cu frunze de pelin printre ele.

Eu n-am avut cum să păstrez tradiția asta în cazul lui Victor. Nu s-a putut! Copilul meu a vrut să-și cumpere vopsea imediat ce a apărut în magazine. I-am cumpărat-o. Oricum, ne trebuia. Dar ce te faci că săptămâna trecută s-a apucat de vopsit?

În zadar i-am povestit eu că nu acum e momentul. Făcuse deja asta la grădiniță.

Gradinița mi-a luat-o, din nou, înainte! Nu mai suport, pe cuvânt, nu mai suport! (Parcă avea și Vama Veche o melodie cu versurile astea.)

De ce grădinița trebuie să fie mai cu moț? Dar întotdeauna! De Crăciun, acolo vine Moșul prima dată, la serbarea de Crăciun. Îl înțeleg pe copil că se supără pe el că acasă vine așa târziu. Bradul, la fel! Prima dată se face la grădiniță. Nici nu înțeleg bine copiii ce e cu Ziua Națională (acolo unde e băgată-n seamă), că imediat o dau pe globulețe și colinde. Până ajung eu să-i iau brad și acasă, el fie s-a plictisit să aștepte, fie se satură de cel de la grădiniță și cel de acasă nu mai are niciun farmec.

Aproape totul se întâmplă la grădiniță, de cele mai multe ori, și cu muuuuult timp înainte.

Acum, de Paște, ăștia mici habar nu au ce sărbătorim. Sau, iertați-mă că generalizez, dar al meu n-are habar ce-i cu Isus Hristos, cu Învierea. Păi, din sărbătoarea asta, iese o poveste de-ți ia un an să le-o spui copiilor. Dar nu-i mai simplu să-i pui să coloreze ouă? Am început eu să i-o spun, în timp ce fierbeam niște ouă ca să le vopsesc cu verde, dar n-am avut nicio șansă:

– Hei, mami, pune-le în vopsea aici și volbim după ce telminăm.

– Da, Victor, dar vreau să înțelegi ce e cu ouăle vopsite, de ce le facem și când…

– Of, mami, am făcut eu la glădiniță. Simplu se fac: le băgăm în ce culoale vlem, le scoatem și le ștelgem și gata. Ouă cololate! E foalte simplu!

Am obosit! Nu mai suport ca grădinița să-mi fure toate momentele cheie. De fapt, nu le fură, mi le lasă, dar nu prea mai am ce să fac cu ele.

E ca și când eu aș păstra pentru copilul meu, într-o cameră, niște baloane mari și frumoase, iar grădinița ar intra acolo, mi le-ar lua, le-ar da copilului să se joace, după care le-ar înțepa și le-ar duce la loc. Eu le-aș găsi tot în cameră, dar mici și fleșcăite.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație