Episodul 70: Între felul unu și felul doi se mănâncă bătaie

Am fost plecați în week-end. O escapadă de două nopți, pe final de vacanță, la munte. Am stat la hotel de data asta. Ziua o petreceam la piscină și seara ne făceam de lucru prin hotel, la restaurant sau la recepție.

Așa a ajuns Victor să-și facă un prieten. Adrian era venit în stațiune cu bunicul lui. Toată lumea din hotel îl admira pe bunic pentru că avusese curaj să plece singur cu copilul în vacanță și să bată drumul tocmai de la Cluj. Eu îi admiram pentru relația frumoasă pe care îmi închipuiam că o au. Să plece ei doi, singuri, ca bărbații… Ce drăguț!

Erau mereu împreună. La masă, la piscină, la plimbare, peste tot! Victor îl plăcea mult pe Adrian.

Adrian era cu doi ani mai mare, se pricepea la sărituri și la praștie și, în plus, era bun la bătaie. Îmi povestea Victor cum i-a arătat Adrian niște scheme de bătaie atât de tari, încât pot omorî pe oricine. Uau!

Dar ei se jucau frumos și pașnic. Nu s-au bătut niciodată. Am stat vreo două ore în parcarea hotelului pentru că ei desenau pe asfalt. Apoi s-au alergat, au făcut concurs de sărituri, concurs de râs, de țipat și multe altele. Când am intrat în hotel, în oglinzile de la recepție au făcut și o competiție de scălămbăială. Se distrau…

Eu și bunicul lui Adrian, stând așa pe lângă ei, am început să socializăm. Mai una, mai alta, o povestire de la grădiniță, una de acasă, câte ceva despre obiceiurile alimentare și tot așa. Copiii se jucau, iar noi trebuia să ne umplem timpul pe lângă ei. Nu sunt genul care să socializeze prea tare prin parcuri, să intre în discuții cu alte mame/bunici/bone/tătici, dar de data asta nu știu ce mi-a venit. De fapt, eu mai mult ascultam. Am aflat că bunicii lui Adrian locuiesc într-o casă mare, la marginea orașului, au piscină în curte, iar părinții lui stau la bloc, în oraș. Adrian locuiește la bunici, pentru că bunicul are timp să-l ducă la grădiniță și să se ocupe de el. Părinții îl iau în weekend, când își permit să stea de el. În rest, lucrează. N-au avut timp de vacanță, așa că bunicul i-a oferit nepotului o săptămână abia acum. Ce bunic drăguț!

Acest bunic drăguț era un bărbat înalt, lat în spate și cu privire blândă. Părea să aibă peste 60 de ani, dar avea o conformație atletică și, dacă n-ai fi văzut câteva riduri și părul alb, ai fi putut să crezi că e mult mai tânăr. Era foarte calm și foarte atent cu Adrian. La restaurant, îl vedeam mereu cum îi comandă nepotului încă un fel de mâncare și îl ia în cameră.

În ultima zi, pentru că a plouat, am stat numai în hotel. Copiii s-au uitat pe cărțile lui Victor cu avioane, motoare sau planete și au povestit liniștiți pe canapelele din holul hotelului. Eu îmi luasem un ceai și citeam pe fotoliu, la distanță de ei, iar bunicul lui Adrian se tot plimba de colo, colo, se uita pe geam sau intra, din când în când, în vorbă cu ei.

I-am văzut, la un moment dat, că se apropiau cu toții de mine. Copiii au început să se alerge și bunicul s-a retras cu mine la masă.

– E adevărat ce zice Victor?

– Ce zice?

– I-a zis lui Adrian că nu l-ați bătut niciodată… E adevărat?

– Da…

– Păi de ce? Să știți că nu faceți bine! Mai încolo, o să vi se urce în cap. Copiii trebuie să ne știe de frică. Păi Adrian credeți că ar fi așa cuminte, dacă nu m-aș ocupa eu cum trebuie de el? Eu n-am nicio problemă cu el. Mulți m-au întrebat săptămâna asta cum de am plecat singur cu copilul. Dacă nu mi-e greu. Nu e greu, dacă știi ce să faci, nu e greu…

Mă uitam la el și nu mai știam ce să zic. Era rândul meu să dau o replică, să zic ceva și nu eram capabilă să leg nici două cuvinte.

El a continuat:

– Să știți că eu l-am urmărit pe Victor, mai ales la masă. Vă joacă pe degete, credeți-mă. Copilul trebuie să mănânce la masă și felul unu și felul doi! Punct! Păi el face ce vrea! Eu am văzut că nu mănâncă. Cum să-l lăsați așa? Nici Adrian nu vrea să mânânce, dar eu iau felul doi în cameră și acolo îl încolțesc. După ce-l bat bine, mânâncă fără nicio problemă!

Omul acela calm și liniștit, eroul hotelului, bunicul model devenise, după câteva fraze, un monstru care m-a lăsat nemișcată pe fotoliu, cu pielea de găină pe mine și cu lacrimi în ochi. Când s-a ridicat și s-a dus la lift, Adrian a fugit imediat lângă el. Eu tocmai îl chemasem pe Victor la mine, iar el îmi răspunsese că vine imediat.

Bunicul m-a privit înainte să intre în lift și a aruncat un zâmbet superior către mine, către mama incapabile să-și dreseze copilul, către mama care e jucată pe degete și căreia copilul i se va urca în cap, dacă nu i s-a urcat deja…

Comandă acum ”Diversificarea naturală – cel mai bine păstrat secret al părinților relaxați”, cartea care te învață cum să-ți ajuți copilul să se bucure de mâncare. Aceasta este disponibilă AICI.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație