Nu știu alte mame cum fac, dar eu nu mă mai descurc deloc. Eu nu mai apuc să fac nimic. Parcă totul e invers. Am tot lungit o curățenie vreo 3 săptămâni. Nu aveam când s-o fac, drept pentru care mai băgam un aspirator printre niște jucării, îi scoteam sacul să scot piesele de lego trase din greșeală și umpleam la loc casa de praf și pe mine nu mai zic. Mai ștergeam un praf într-o cameră, un geam de la un hol și iar nu terminam. Nu terminam pentru că ieșeam în parc, pentru că era oră de somn, pentru că era de masă, pentru că trebuia să gătesc, pentru că trebuia să mă duc la cumpărături…
Unde mai pui că în tot acest timp eram și eu om care avea niște nevoi. Visam la o baie lungă de nu am cuvinte să vă spun. Uitasem cum e să stai în apă. De la un timp eu doar traversam cada în timpul dușului, că aveam treabă, care treabă… nu știu… că n-o terminam niciodată și nici nu se vedea nimic în urma mea, deși nu stăteam o clipă.
De la un punct, am început să intru la idei. Nu sunt în stare! Nu sunt capabilă să mă descurc cu un copil în două camere! Aia e! Sunt limitată! Dar nu-mi terminam bine gândurile astea că îmi aminteam, vag, că au existat vremuri în care îmi ieșeau toate. La naiba! Vârsta, mi-am zis. Trebuie să fie vârsta. De la o vârstă, te ramolești, îmi zicea mereu bunica. Avea dreptate, numai că ea avea 70 de ani când îmi spunea asta, iar eu n-am nici pe jumătate din vârsta ei de atunci. Sunt precoce, la naiba!
Și după ce m-am frâmântat așa în câteva dimineți, în timp ce priveam dezastrul din jurul meu, am ajuns la concluzia că m-am plâns destul. E clar că trebuie să iau măsuri!
Am luat! Mi-am trimis copilul cu tati la plimbare în weekend și am rămas singură, singurică. Deși aveam în plan să ies și la o cafea cu prietenele, m-am apucat de curățenie sâmbătă dimineață și am terminat duminică după-amiaza, cu o scurtă pauză de somn. Am curățat până și încheieturile ușilor (cu bețișoare de urechi), am șters fiecare fir de praf din fiecare colț, am șters până și jucăriile (unde mai pui ce ordine am făcut în ele), am lustruit geamuri, gresii, faianțe, parchet, mobilă. Lună! Lună am făcut în casă! Se putea filma foarte bine o reclamă la detergenți, totul sclipea.
La final, am dus gunoiul și când m-am întors în casă am început să râd. Râdeam singură, în hohote, cu pofta unui copil. Nu-mi venea să cred că făcusem asta! M-am dus direct în baie și am avut parte de tot ce-am visat: de baia aia lungă. Am stat cu ochii închiși în cadă până s-a răcit apa. Am impresia că am și dormit puțin, n-aș putea să vă spun sigur. Mi-a sunat telefonul de câteva ori, dar pentru prima oară în viața mea am stat indiferentă la sunetul de apel. Orice ar fi, lumea poate să aștepte!
După ce mi-am văzut visul cu ochii și l-am și simțit prin toți porii, am tras un pui de somn. M-am trezit și m-am apucat să fac rapid o plăcintă cu mere (favorita lui Victor). Copilul urma să vină acasă în câteva ore și eu mă pregăteam parcă sa-mi activez modulul ”mama”. Gata! Escapada mea cu mine se încheia. Mă uitam în jur și eram mulțumită. Când a început să miroasă în casă a scorțișoară și a mere, atunci chiar m-am simțit liniștită. De gătit nu mai apucasem, dar și mâine e o zi și, cum toate treburile sunt făcute deja, o să am timp și de asta.
La naiba! Mâine s-a făcut azi cât ai clipi. Ne-am trezit, unii mai devreme, alții mai târziu, am plecat de acasă, unii la grădi, alții la muncă. Nu știu când, cum și prin ce mod s-a făcut ora 16 și am dat bir cu fugiții spre grădiniță să recuperez copilul. Aveam impresia că e cumva… așa… un 12 – 12.30, că parcă mă încerca o foame. După grădiniță, ne-am oprit în parc și până să se joace copiii, s-a și făcut întuneric și am luat-o spre casele noastre.
Cât am stat în parc, mi-am făcut planuri. Visam să fac o supă cremă de dovleac, poate și niște dovleac copt (cât mergea aragazul, putea să meargă și cuptorul). Aș mai fi făcut și o salată orientală, niște icre și parcă și o musaca (o pregăteam în timp ce se cocea dovleacul și după ce era gata, doar o azvârleam la cuptor). Îmi facusem planul mai în amănunt, dar nu mai stau să-l detaliez aici (veți înțelege de ce!).
Și am ajuns acasă. În casa aceea curată despre care v-am scris mai sus. Ne-am dus direct la baie. Victor s-a apucat să-și facă duș și mi-a dat comandă de niște plăcintă din aia cu mere și un iaurt, dacă am. Până să i le pregătesc, a și terminat dușul și de unde visam să gătesc, am sfârșit stând cu el în pat și vorbind câte-n lună și-n stele până câmd a adormit. Era ușor trecut de ora 22. Mai fă mâncare acum! Hai că prin parc le făceai pe toate! Abia am mai avut energie să-mi fac un ceai și să mă pregătesc și eu de somn.
Nu știu cum a trecut ziua asta. Până acum aveam impresia că n-am timp și pentru că sunt depășită de treburi. Dar acum aveam casa curată, nu mă mai reținea asta. Ba chiar mă simțeam cu toate făcute, doar mâncarea mai lipsea. Un fleac! credeam eu.
Aud prin jur tot felul de informații cum că timpul s-a comprimat, că nu mai e ca înainte.
Nici ăsta nu mai e ce-a fost… Dom`le, ce timp era pe timpuri!
Mâine gătesc! (Oare?)
