Episodul 95: Piesele de lego și viața de părinte

Nava de ieri

Greutățile vieții de părinte

Cred că se împlinesc două luni de când fac balet prin casă și, atunci când n-am chef de balet, umblu în bocanci. Nu-s nebună (cred!), dar imaginați-vă că ați avea un covor de piese de lego. Cum ați călca pe el? Nu-i așa că ați lua bocancii sau ați încerca să ocoliți primejdiile?

Chestia e că, și cu baletul ăsta, nu chiar e așa de simplu cum crede lumea! Faci balet în papuci de casă, dar cât să ocolești? Mai și calci pe câte una. La un moment dat, papucii mei de casă s-au uzat. Adică tălpile lor au început să cedeze sub presiunea micilor piese de lego și să ajung să scot din talpă, mai mereu, tot felul de ciudățenii: ba o mână de șofer, ba un far, ba o scăriță.

De ce am ajuns în situația asta? Pentru că lui Victor îi e mult mai simplu să construiască diverse având totul pe podea. Așa le vede el mai bine. Așa îi place lui.

De fapt, pentru că nu vrea să  le strângă! Le mai adună el cu mătura în vreun colț când mă vede pe mine cu aspiratorul și stă în mijlocul grămezii ca cloșca pe ouă, urlând de fiecare dată când aspiratorul se apropie de el.

– Nuuuuu! Ajutoooor!

N-am intenționat niciodată să i le iau cu aspiratorul, dar el știe că e mai bine să prevină.

În fine, motivele pe care le invocă el ca să nu le strângă bat la fundul gol motivele pe care le invoc eu ca să facă treaba asta. Eu îi zic că vreau ordine și curățenie în casă, el îmi zice că așa e el fericit – cu piesele pe jos. Eu îi zic că am obosit să ocolesc și să calc pe lego și el îmi spune că așa e și el când îi cer eu să păstreze curățenia – ”Copiii obosesc să țină curat! Tu crezi ca eu nu obosesc?”

”Mâine o să le întind din nou și o să avem iar discuția asta!”

Eu îi spun să le strângă pentru că o să avem niște musafiri, el se bucură pentru că, în final, îi va vedea și altcineva creațiile și că, oricum, piesele de lego nu sunt ceva cu care să ne fie rușine!

În ultimă instanță, îmi invocă argumentul muncii în zadar: ”Mâine o să le întind din nou și o să avem iar discuția asta!” sau mă lovește sub centură cu ”Eu te pun pe tine să-ți strângi toate lucrurile din casă și să le duci în camera ta?”

La un moment dat, eu am renunțat ideea asta și m-am resemnat. Am decis să trăiesc așa și să fiu mulțumită că măcar le adună într-un colț când vreau să fac curățenie. Știți voi, fericirea e o chestie care ține de așteptări. Când n-am mai avut pretenția ca Victor să-și strângă jucăriile de pe jos, am fost mai fericită. Cel puțin, ne-am liniștit amândoi și nu ne-am mai certat în fiecare seară pe tema asta.

Ieri seară, după o zi teribilă și cu multe vești proaste, după alte zile în care am zăcut amândoi din cauza unei viroze agresive, eu am ales ca metodă de relaxare să adun piesele de lego. Mi-a luat cam trei sferturi de oră să le pun pe toate în două cutii. Victor s-a așezat pe fotoliu și a răsfoit atlasul geografic în tot acest timp.

Am terminat și eu și, cu dureri de spate după ce stătusem cocoșată, m-am aruncat în pat.

– Vezi? Vezi că se poate? Vezi că și tu poți să strângi lego, mami?

– Da, nu-i așa?

– Așa e! Nu știu de ce avem mereu discuții, mami! Cine vrea să nu mai fie piese pe jos, e simplu, le strânge! Lucrurile sunt simple, mami! Vezi? Dar așa sunt toți părinții, stai liniștită!

– Așa cum?

– Așa ca tine… Toți părinții le zic copiilor să strângă jucăriile. Toți părinții le zic copiilor să faca chestii pe care pot să le facă și ei! Pentru că, mami, copiii nu vor să strângă jucăriile niciodată, mami! Numai părinții vor…

E ca el! Numai noi, părinții, vedem ceva rău în avea jucării prin toată casa. De parcă noi, părinții, am avea toate lucrurile într-un singur loc din casă. Să fim serioși! Și să ne luăm și copiii în serios, cu toate jucăriile lor cu tot!

Salutări de pe grămada de lego!

Jurnal de mama lego/Totul despre Mame
Nava de ieri
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație