Episodul 98: Hristos a înviat! Iar?

jurnal-vacanta-totul-despre-mame

E frumos Paștele în familie. Bine că trece repede!

Eu o să renunț la a mai sărbători Paștele! Anul trecut a fost cum a fost, v-am zis. Anul acesta, nu numai că aproape s-a repetat experiența de anul trecut, dar chiar înainte să plecăm din București, vineri, copilul s-a trezit în febră, cu tuse și cu chef de stat în pat. Ooook, am zis. Renunțăm la plecare pentru azi, spre disperarea maică-mii, care ne aștepta ca pe pâinea caldă. Nu că i-ar fi fost prea dor de noi, dar cineva trebuia să facă și prăjituri, și drob și să vopsească și ouăle. Sunt anumite chestii la care mama nu se bagă în ideea că ”ție îți ies mai bine”. (Victor are o vorbă: ”Când nu vrei să faci ceva, zici că nu știi!” Nu știu de ce cred că de la bunică-sa și-a însușit-o…)

Am ajuns sâmbătă, la spartul târgului, cum ar veni. Adică mama n-a mai apucat să scoată copilul la defilare pe drum până la Biserică, n-a mai apucat nici să-l ducă dimineața să-i dea preotul vin cu lingurița. În schimb, s-a umflat ca vrabia în piept când l-a auzit pe Victor că vrea și el să meargă la slujba de Înviere. Nu ne-am dus de la început, dar ne-am dus astfel încât să ne asigurăm că ne va vedea tot satul, două femei cu un copil mic (prea mic, în concepția lor) pentru slujbă.

– E copil mic, ce cauți cu el aci? E noapte, nu doarme?
– Sunt mare! răspundea Victor.

Mulțimea și-a dat coate că eu, denaturata de mine, venisem cu copilul la slujbă în toiul nopții. De parcă toată treaba asta ar fi cu limită de vârstă. Să vă mai povestesc și cum a fost privit când, la final, după ce a primit pâinea cu vin, a spart un ou roșu și a început să mănânce cu cea mai mare poftă, spre disperarea privitorilor.

– Dar tu nu știi să ciocnești?
– Ba da!

Și se apucă să ciocnească un ou cu un domn, sub ochii minunatei asistențe.

– Zi tu!
– Ce să zic? întrebă Victor.
– Cum ce să zici? Nu știi ce să zici? Zici ”Hristos a înviat”?
– Cuuum? Iar a înviat?

Copilul știa că a înviat anul trecut. Avusesem o întreagă dezbatere pe tema învierii lui Hristos. În fine, s-a repliat destul de repede și:

– Cristof a înviat!

Nici nu mai știu ce a făcut el mai departe, că eu am fost imediat băgată în corzi pentru că nu i-am spus copilului nici cum îl cheamă pe Hristos. De unde am zis să scap repede și să le spun că n-au auzit bine, că el a zis, de fapt, Hristos, copilul a sărit în apărarea adevărului.

– Mami, nu e adevărat, am zis Cristof!

Am reușit, într-un final, să scăpăm întregi de acolo și să mergem acasă. Dar dacă mă gândesc că orice minune ține trei zile, aș zice să nu insist și să nu mai merg și a treia oară, de Paște, tot la mama.

În rest, am avut un Paște fericit! Voi?

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație