10 idei de cadouri de botez

Alexandra Irimiea
10-idei-cadouri-botez-totul-despre-mame

Botezul este prima petrecere din viața unui bebeluș. E un eveniment important și, de multe ori cu pretenții, așa că îți oferim câteva idei de cadouri de botez din care să te inspiri.

Pentru că botezul este un eveniment deosebit, fiecare încearcă să găsească ceva inedit, special și cât se poate de personalizat.

Ai mai jos 10 idei de cadouri de botez pentru fetițe sau băieței. Sunt simple, drăguțe și, cel mai important, accesibile tuturor, prin intermediul magazinelor online.

Cadouri de botez pentru fetițe

1. Bijuterii fine

Iată o idee de cadou rafinat și elegant. Poți alege lănțișoare sau brățări din metale prețioase, dar, dacă bugetul nu îți permite, poți opta și pentru materiale mai ieftine, placate cu argint sau cu cristale. De asemenea, poți vorbi cu bijutierul să le personalizeze cu numele sau inițialele copilului.

2. Rochițe de prințesă

Pe piață există o multitudine de creații vestimentare pentru fetițe, care de care mai simpatice. Alege însă un model de ocazie, pe care micuța să-l îmbrace poate la petrecerea de moț sau la alte evenimente în familie.

Cadouri de botez pentru băieți

3. Prima mașinuță

Chiar dacă băiețelul este mic, nu înseamnă că nu se va bucura de o… mașinuță. Alege una suficient de mare, astfel încât să nu existe riscul de a o înghiți și care să fie din metal eventual – este mai rezistentă la căzături.

4. O pușculiță

Iată o idee de cadou ce vine la pachet cu o lecție de viață pe care părinții o vor explica celui mic mai târziu – economisirea. Dar pentru a nu fi un cadou de botez banal, alege o pușculiță din argint, eventual în formă de papucel.

Cadouri unisex

5. Set primul dinte și prima șuviță de păr

Acesta este unul dintre cele mai populare cadouri de botez. În magazinele online găsești o diversitate de forme și idei pentru acest set: fie cutiuțe placate cu argint, fie în formă de ursuleți, ciupercuțe sau botoșei. Scopul lor este să păstreze peste ani două dintre cele mai dragi amintiri ale unui copil: primul dințișor și prima șuviță de păr, tăiată la petrecerea de moț.

6. Album foto pentru primul an

Părinții vor fi cei mai încântați de acest cadou de botez pentru că au astfel ocazia să păstreze cele mai frumoase fotografii din primul an de viață a bebelușului. În plus, coperta pentru aceste albume este interesantă pentru că arată evoluția copilului de la lună la lună.

7. Rame foto

Dacă te uiți cu atenție pe Internet sau în magazine, vei observa o varietate de rame foto pentru bebeluși, atât ca forme, cât și ca dimensiuni. Alege-o pe cea pe care o crezi mai potrivită cu gusturile părinților.

8. Un mulaj cu amprenta bebelușului

Este o idee mai nouă, dar care câștigă tot mai mult teren. Părinții vor fi fericiți să aibă o astfel de amintire de la botezul copilului lor: palma și talpa lui micuță de bebe, imprimată într-un mulaj.

9. Șosete/body-uri cu mesaje speciale

În funcție de relația pe care o ai cu părinții, poți opta pentru un cadou personalizat: șosete sau body-uri cu mesaje speciale: „Te iubesc, mami”, „Beau lăptic și sunt voinic”, „Sunt un îngeraș”, etc. Bineînțeles, cel mai frumos mesaj este cel gândit chiar de tine, spus din suflet.

10. Paturica pufoasă

Iată o idee de cadou utilă și foarte populară. Alege modelul și culoarea care-ți place cel mai mult, iar dacă are desenat și un ursuleț adorabil, atunci este și mai bine.

În funcție de cât de bine îi cunoști pe părinți și de banii disponibili, poți face un cadou util, de care chiar au nevoie: cărucior, scaun de mașină, scăunel de masă, șezlong muzical, etc.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa