Anul acesta am putea avea un dar de Crăciun mai… altfel
Cum ar fi să facă cineva o magie de Crăciun şi să rezolve o problemă mare de tot în România, făcând un dar de Crăciun deosebit? Ar fi nemaipomenit! Dar nu ştiu exact care dintre multele şi dureroasele necazuri pe care le văd în fiecare zi ar putea fi rezolvate. Ştiu sigur, însă, că i-aş cere magia asta Moşului, şi mai ştiu că ea ar impacta profund, pe termen lung lumea şi viitorul în care trăiesc copiii noştri.
Să aleg să fie reparate toate defecţiunile cromozomiale, începând cu fetița mea, Cati, şi terminând cu toţi prietenii ei? Să aleg de Crăciun şcoli mai bune pentru băieţii mei, pentru că mă îngrozesc de sistemul care îi poate strivi, aplatiza, vida de bucuria descoperirilor? Să cer spitale mai performante, doctori mai omenoşi? Mai puţină corupţie, sau deloc? Ei bine, nu. Şi nu lui Moş Crăciun. În familia noastră, Moşul rămâne un personaj de poveste, căruia nu îi şoptim rugăciuni nici măcar pentru jucării.
Crăciunul, în primul rând o sărbătoare creştină
Crăciunul este Sărbătoarea Naşterii Mântuitorului, celui care i se cuvin toate rugăciunile şi cel care face nu magii, ci miracole. Iar minunea de dorit, care ar schimba cu adevărat faţa ţării în care trăiesc copiii noştri, probabil viitorul, şi în mod sigur veşnicia ar fi aceasta: biserici mai bune.
În nici un caz mai multe. Nu mai multe clădiri. Nu mai multe culte creştine. Nu mai multe facultăţi de teologie şi feţe bisericeşti. Nu mai multe ritualuri reci. Nu mai mult comerţ religios.
Biserici mai bune înseamnă oameni care să le umple până la refuz, ieşind de acolo schimbaţi în bine. Înseamnă caritatea practicată în cel mai profund sens al ei, adică dragoste care se dăruie pe sine.
Biserici care încep, ca Maica Teresa de Calcutta, cu un mic gest de iubire acolo unde nimeni nu se mai aşteaptă, gestul acesta reverberând în timp în fapte mari.
Biserici altfel
O biserică-casă pentru copii orfani care să fie acasă, nu instituţie. Apoi această casă să se transforme într-un sat. Va sună cunoscut Valea Plopului? Acolo copiii orfani şi-au găsit cea mai mare şi mai frumoasă familie adevărată.
O biserică-şantier care să construiască locuinţe familiilor sinistrate după inundaţii. Nu cred că ştie multă lume despre căsuţele de lângă Tecuci, construite de o echipa inimoasă a unei mici biserici neoprotestante de acolo.
O biserică-şcoală pentru copiii la care școala încă nu a ajuns. Vă amintiţi că primele şcoli din Africa au fost şcolile de misiune? Chiar şi acum, în unele zone ale lumii, şcolile patronate de biserici oferă educaţie la standarde mai înalte decât cele publice.
O biserică-spital, altfel decât în sens spiritual: sunt multe zone din lume unde primele spitale au fost aduse de misionari. Calitatea actului medical ar creşte în momentul în care copiii, în cele mai vulnerabile momente ale vieţii lor, ar fi trataţi şi cu bunătate, nu numai cu profesionalism.
O biserică-terapie. Bolnavii cu sufletul sau cu mintea s-ar vindeca mai repede dacă, pe lângă neuroleptice, ar primi căldură şi dragoste. Câţi copii cu dizabilităţi ar mai sta legaţi de paturi în instituţii, dacă bisericile ar înţelege că nu avem suflet, ci suntem suflete? Trupuri avem. Câţi dintre cei care umblă pe la biserici duminica ar mai lega atunci un suflet de pat?
Bisericile… poate că sunt multe, unele poate că sunt bogate, iar altele poate că sunt bine informate. Dar zidurile frumos colorate nu aduc un impact suficient de mare pentru lumea în care trăim. Biserica adevărată nu e din cărămidă, e din oameni; aceiaşi oameni pe care îi întâlnim pe străzi, în spitale, în şcoli, în instituţii.
Biserici mai bune înseamnă oameni mai buni. Atunci ar încăpea printre noi şi copiii cu nevoi speciale, şi profesori mai buni, şi doctori sufletişti, dar n-ar mai avea loc duritatea, hoţia, neomenia.
Să dăm Cezarului ce e al Cezarului, Crăciunului ce e al Crăciunului, şi poate atunci vom putea cere miracolul unei Românii schimbate în bine. Iar acesta e cel mai frumos cadou pentru copiii de azi.
