Cadoul de Crăciun

TOTUL DESPRE MAME
Piesa de Craciun/Totul despre mame

Piesa de Craciun/Totul despre mameSau povestea lui Grinci care nu numai că nu a furat Crăciunul, dar a jucat un rol principal într-un scenariu despre deschidere, încredere și autenticitate

Tocmai s-a încheiat sezonul serbărilor de iarnă școlare, și de bine, de rău, mai cu zâmbete, mai cu lacrimi, copiii noștri s-au întâlnit cu Moși reușiți sau improvizați, au spus poezii, au dansat și au interpretat, uniți de același gând nespus, dar care a făcut în cele din urmă ca totul să merite efortul: cadoul primit la final. Animați de scenarii mai mult sau mai puțin inspirate, în general copiii au fost cei care au jucat/dansat/interpretat în fața familiilor reunite de părinți și bunici, dar s-au petrecut și excepții, cel puțin una pe care eu o cunosc foarte bine, și anume cea în care părinții au fost cei care au fost pe scenă, în fața copiilor.

Atunci când învățătoarea copilului îți spune că se bazează foarte mult pe părinți și implicarea lor în procesul de învățare, că ea vede anul pregătitor ca pe-o școală a întregii familii în care el, dascălul, e doar un mediator, îți faci cruce cu două mâini, vorba ‘ceea, și zici că l-ai apucat pe Dumnezeu de-un picior! Atunci când ți se părea prea mult încă să și speri să întâlnești pe cineva într-o școală de stat care nu merge în inerția mainstreamului tradițional, și urechile tale sunt mângâiate cu astfel de declarații, care-ți pătrund ca cele mai delicate licori prin creier alunecând până la inimă, știi sigur că ești pe cărăruia care trebuie, condus de cine trebuie. Iar acest om nu va înceta să te surprindă și va transforma cele mai banale acțiuni, prin care ai trecut de nenumărate ori până acum, în întâmplări originale, privite din cu totul alte unghiuri, pline de semnificații și provocări. Așa se face că în prima serbare de la clasa pregătitoare a copilului meu a tronat teatrul, dar nu orice fel de teatru, pentru că Andreea Puiu, această tânără și creativă învățătoare de la Școala „Pia Brătianu” din București, care se încăpățânează să metiseze sistemul tradițional strecurându-i un pui alternativ în cuib, a avut ideea să existe, pe lângă clasica reprezentație a copiilor pentru părinți, și o reprezentație a părinților pentru copii. Poate despre piesa copiilor, „Momo”, și cum personajele lor au învins hoții de timp și au dat viață multor metafore cu ajutorul umbrelor sau al video-proiecțiilor, voi mai povesti cu altă ocazie, despre piesa părinților, „Grinciul care a furat Crăciunul”, nu e alt moment mai bun, aflându-ne încă în vremea sărbătorilor. Și cine știe, poate povestea și mărturiile lor vă vor inspira.

Deci iată cum, antrenați de entuziasmul învățătoarei, s-au adunat câțiva părinți provenind din medii departe de cele artistice și au constituit ad-hoc o trupă de teatru de amatori, sub atenta ghidare a regizoarei Selma Dragoș, pasionată de teatru, dar și de felul în care prezența împreună pe scenă îi poate uni pe oameni: „Propunerea Andreei de a lucra cu părinții clasei a venit ca un cadou făcut exact pe măsura mea: un proiect în care procesul era important – să construim un nucleu de părinți uniți în viziunea lor asupra reciprocității în relația cu copiii lor – iar rezultatul era și el important, urmând să fie jucat în fața clasei și a celorlalți părinți. Știind că lucrăm pentru serbarea de Crăciun, am selectat mai multe texte cu tema respectivă, dintre care Grinci se potrivea cel mai bine atât cu publicul (o piesă comică, simplă, în versuri) cât și cu timpul de lucru disponibil (aveam nici 10 săptămâni). Am lucrat ca o trupă ambulantă: am inventat roluri în funcție de numărul de oameni, am împărțit împreună textul. Fiecare actor și-a inventat personajul singur, de la cum îl cheamă, la ce fel de siluetă, temperament și stil de a vorbi are. Am discutat fiecare opțiune în grup și am ales împreuna stilul muzical, cum să arate decorul, ce accesorii vor purta pe scenă. Părinții care voiau să se implice, dar nu aveau timp de repetiție au venit la pictat și confecționat obiecte. Un tată pianist ne-a oferit coloana sonoră live (n.r. Nicolae Dumitru, profesor la Liceul de muzică G. Enescu).”

Piesa de Craciun/Totul despre mamePentru ca nimic să nu perturbe buna desfășurare a activității, proaspeții actori au beneficiat și de sprijin la scenă, întrucât echipa s-a completat și cu un sufleor: „Neputând participa la repetiții, am fost totuși un părinte receptiv și am susținut această inițiativă prin realizarea scenografiei și în rol de sufleor” (Irina Suliman, jurist), așa ca să știți că vă puteți asigura și plase de siguranță, în caz că vă apucați de această activitate. Mobilizați de diferite motivații, sau pur și simplu dornici să petreacă un timp doar pentru ei, văzut între timp ca cel mai tare workshop de dezvoltare personală, părinții-actori și-au luat rolul în serios și întâlnirile de luni seara, după job, au intrat în ritualul vieții de familie, după cum se confesează mămicile intervievate: „S-a dovedit a fi o experiență cu mult peste ceea ce intuisem: am întâlnit oameni frumoși și amuzanți, m-am distrat copios, m-am jucat și mi-am înfrânt teama de penibil. Simt lipsa serilor de luni deja… și ca să vă faceți o idee, n-am simțit nici măcar o singură dată nevoia de „a chiuli”. Povestea a prins contur și s-a transformat natural pe parcursul repetițiilor – total neașteptat pentru un om care își imagina că totul constă în învățarea și redarea cât mai artistică a unui rol predefinit și clar stabilit.” (Cornelia Muntean, manager IT)

„M-am implicat în acest proiect în primul rând pentru fetița mea. Mi-aș dori ca această experiență să aibă însemnătatea unei susțineri în tot ce va întreprinde ea.” (Corina Barbier, economist)

„Am primit ideea ca pe un joc, am vrut să particip de la început, pentru că mi s-a părut interesant să facem și noi ceva pentru copii, nu numai ei pentru noi” (Anca Dumitrescu, psiholog/psihoterapeut)

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa