Călătoreşte eco: 8 idei pentru o vacanţă „verde”

Unii dintre noi încercăm zi de zi să ne reducem amprenta de carbon: reducem consumul casnic de energie, cultivăm legume şi fructe în propria grădină sau le cumpăram de la producătorii locali, îi învăţăm pe cei mici să refolosească şi să recicleze. De ce nu am face aceleaşi eforturi şi atunci când plecăm în vacanţă? Noi vă spunem că nu e deloc greu să-ţi planifici o vacanţă eco. Nu te nelinişti! Asta nu înseamnă să stai numai la cort, să te trezeşti la 5 dimineaţa ca să salvezi ţestoasele pe cale de dispariţie sau să nu faci duş timp de două săptămâni!

Mai jos, îţi dăm câteva ponturi despre cum poţi călători respectând în acelaşi timp şi mediul înconjurător. Primul pas este să te asiguri înainte de a pleca de acasă că ai scos din priză toate aparatele (mai puţin frigiderul, bineînţeles). Verifică toate întrerupătoarele, scoate din priză încărcătoarele de telefoane mobile sau de laptop, fă-ţi bagajul şi drum bun!

 

Local, local, local

Să te cazezi şi să mănânci la localnici nu e o fiţă, ci o abordare sănătoasă care nu numai că reduce poluarea (produsă de transportul anumitor mâncăruri ori ingrediente pe distanţe mari), ci şi sprijină economia locală. Atenţie, doar pentru că te afli la mare nu înseamnă că peştele sau fructele de mare au ajuns la tine în farfurie fără să treacă printr-un congelator sau fără să călătorească câteva mii de kilometri. O discuţie cu un localnic îţi poate oferi ponturi despre unde poţi mânca bine, sănătos, local. Pot să vă povestesc că în weekendul trecut, petrecut pe litoralul românesc, am aflat dintr-o discuţie cu un localnic că toate hamsiile care se serveau cu mândrie drept proaspete în majoritatea restaurantelor erau de fapt congelate şi de import. Marea era prea caldă, bancurile de hamsii se retrăseseră în larg şi pescarii noştri se întorceau cu plasele goale. Atenţie, aşadar!

 

Redu consumul

Dacă nu ai reuşit să te cazezi la localnici, asigură-te că vei opta pentru un hotel care să respecte mediul înconjurător. Nu fi victima etichetelor eco care se referă doar la faptul că aşternuturile şi prosoapele sunt din bumbac organic. Roagă personalul de la recepţie să nu îţi schimbe zilnic lenjeria sau prosoapele, astfel vei consuma mai puţina apa şi mai puţini detergenţi. La urma urmei, nici acasă nu schimbi zilnic prosoapele şi aşternuturile şi supravieţuieşti. La rândul tău, renunţă la duşurile îndelungate şi nu folosi aerul condiţionat decât atunci când nu ai încotro.

 

Profită cât mai mult de sistemul de transport în comun

Da, ştim că nu e întotdeauna cel mai comod mod de a călători (mai ales în România, unde trenurile au întârzieri şi şoferii de microbuz sunt vitezomani), dar în Europa reţelele de transport în comun sunt destul de bine puse la punct. Poate fi mai ieftin, scapi de stresul găsitului de parcări şi de căutat benzinării. Bonus, e mai aventuros şi scapi de orele petrecute pe o autostradă plictisitoare. Călătoriile cu trenul în vacanţă sunt mai interesante şi pentru copii: în sfârşit, ei nu se vor mai plictisi ore întregi pe bancheta din spate a maşinii. Şi să nu uităm de misiunea noastră eco: economia de benzină.

 

Închiriază biciclete

Bicicleta, un alt mod de a vizita fără stres! Este cel mai eficient mod de a te mişca de colo colo, nu poluează, este uşor de parcat şi de transportat şi bate de departe mersul pe jos pentru că, biciclind, consumi mai multe calorii şi te menţii în formă. Cu bicicleta poţi explora uşor locurile ascunse ochiului turistic şi poţi face fotografii în locuri în care nu se ajunge prea uşor cu maşina. Aşa că interesează-te dacă destinaţia ta de vacanţă are centre de închiriat biciclete!

 

Nu mânca în oraş în fiecare zi

Nu-i aşa, că de fapt, abia aştepţi vacanţa ca să scapi de gătit şi să te poţi bucura de mesele luate în oraş? Însă, dacă nu ştii restaurante cu preţuri bune şi mâncare pe măsura, rişti să ajungi în locuri mult prea turistice pentru buzunarul şi nervii tăi. Atunci când planifici să pleci undeva, poţi căuta locuri de cazare care să aibă şi o bucătărioară inclusă unde poţi găti atunci când vrei o pauză de la restaurante. În plus, e şi mai drăguţ să faci cumpărături în magazinele sau în fermecătoarele pieţe locale, unde ai şansă să dai peste specialităţi pe care, în locurile turistice, nu prea ai şansa să le găseşti.

 

Nu mai cumpăra magneţi!

Dacă nu cumva ai vreun prieten care s-a înscris la campionatul de adunat cei mai kitschoşi magneţi din lume, mai bine lasă-te de sportul acesta. Şi, dacă tot ţii mortiş să aduci suveniruri celor dragi, ar fi mai bine să încurajezi producătorii locali cumpărând de la ei obiecte tradiţionale, produse bio, home-made sau alt gen de amintiri care să aducă cu ele un pic din cultura şi aroma locală şi pe care să nu scrie made in China. Astfel, dai banii pe un produs autentic şi în acelaşi timp îi şi sprijini pe artizanii locali.

 

Închide-ţi telefonul

Cu cât ai mai puţine aparate electronice cu tine, cu atât vei petrece mai puţin timp să le încarci. Mai mult, nici nu vei fi stresat că le poţi pierde. În loc să intri pe telefon şi să cauţi o aplicaţie care să-ţi indice un restaurant sau un loc nou de vizitat, mai bine îţi cumperi o hartă sau întrebi un localnic care te va ghida mai bine. Ştim că e tentant să verifici e-mailul din ora în ora, însă e momentul să te relaxezi şi să nu umbli cu trei modele de încărcătoare după tine.

 

Refoloseşte şi reciclează tot ce poţi!

Refoloseşte sticlele de apă, fie ele din plastic ori sticla, pungile de sandviciuri. Pentru cumpărăturile uzuale e ideal să ai o plasă din pânză pe care o poţi spăla din când în când. Atenţie la gunoi! Sunt ţări sau zone în care deşeurile nu numai că nu se reciclează, dar nici măcar nu se colectează. Vă pot povesti cum, după un weekend petrecut cu câţiva prieteni într-o pitorească localitate de pe malul Dunării, a rezultat un sac de gunoi plin de ambalaje pe care am vrut să-l aruncăm, dar nu am ştiut unde. Am întrebat un localnic care ne-a zis să nu ne batem capul, ci să-i lăsăm lui sacul pentru că oricum are mult gunoi de dus. Am avut inspiraţia să întrebăm unde îl aruncă şi el ne-a zis, mândru, că-l aruncă în Dunăre: „Imediat îl ia apa şi dispare!” Aşa că am pus frumos sacul cu gunoi în portbagaj şi am demarat spre Capitală şi spre pubelele ei. (Nu, nu exista tren în acea localitate, aşa că eram nevoiţi să călătorim cu maşina.)

 

Tu ce ponturi ai pentru o vacanţă verde?

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație