Cum putem preveni dispariția copiilor – 11 sfaturi practice

disparitia-copiilor-totul-despre-mame

Anunțuri de copii dispăruți sunt distribuite zilnic în media, așa încât teama părinților de a-și lăsa copilul singur pe stradă este justificată. Află ce poți face pentru a-ți stăpâni această teamă și pentru a te asigura că cel mic va fi în siguranță.

„Dacă i se întâmplă ceva? Dacă dă un nebun peste el pe trecerea de pietoni? Dacă intră în vorbă cu un răpitor, îl crede şi se duce cu el?” Toate acestea şi multe, foarte multe alte întrebări mă toacă mărunt, ca o picătură chinezească, cât timp ştiu că fiul meu este singur pe stradă. Chiar dacă este vorba de un drum scurt, până la magazinul din colţ, nu reuşesc să mă liniştesc total şi să nu arunc câte o privire pe fereastră la fiecare minut. Dacă ținem cont de multitudinea de anunțuri de copiii dispăruți pe care le vedem zilnic, peste tot, frica părinților este una justificată. Iată câteva sfaturi despre cum ne putem gestiona teama și cum ne putem asigura că cei mici sunt în siguranță.

Vine vremea când trebuie să mai lungim cordonul ombilical…

…nu, nu îl tăiem de tot, Doamne fereşte! Dar vine vremea când trebuie lungit firul acesta ce leagă mama de copil. Copiii au nevoie să descopere lumea şi prin propriile experienţe, au nevoie să se simtă responsabili, au nevoie să îşi demonstreze că pot face şi ei lucruri de oameni mari, cum ar fi mici cumpărături la magazinul din colţ, un drum de zece minute până la cursul de pian sau drumul de la şcoală acasă. Şi noi, părinţii, avem nevoie, la rândul nostru, să îi vedem că au crescut, că „am făcut treabă bună” şi iată, se descurca singuri! Şi, vă spun sincer, e tare frumoasă perspectiva de la câţiva paşi depărtare de cel mic!

Îmi este tare dragă o povestire de Ion Agârbiceanu, pe care în copilărie am citit-o de zeci de ori şi pe care o puteţi citi împreună cu cei mici, ca „pregătire” pentru întâiul drum singur: „Mamă, mă duc eu la prăvălie să cumpăr sare. – Singur nu ştii nici unde e prăvălia! – Ştii că am mai fost şi cu dumneata. Cum să nu ştiu? (…) Începu să asude. Nu-i era cald, dar începu a se teme că nu va afla prăvălia. Ioniţă se opri şi îşi încordă din nou gândurile. Deodată îi veni în minte că de-a stânga prăvăliei, nu prea departe, era biserica. Vezi bine! Cum nu s-a gândit până acum?” („Întâiul drum”, din volumul „File din cartea naturii” – Ion Agârbiceanu).

Cu siguranţă, mai sunt multe alte povestioare sau animaţii pe care le puteţi citi şi vedea împreună. Apoi puteţi sta de vorbă cu cel mic despre acest subiect, verificând dacă este sau nu pregătit pentru primul drum singur pe stradă. Jocurile de rol şi poveştile sunt întotdeauna un bun mijloc de a-i ajuta pe copii să se pregătească pentru o anumită situaţie.

Ce ne facem însă cu avalanşa zilnică de anunţuri de copii dispăruţi?

Ei, veţi spune, sigur, Agârbiceanu a scris acum şaizeci ani, iar Ioniţă ăsta al lui era la sat, nu într-un oraş plin de maşini şi persoane dubioase. Şi aveţi dreptate. Suntem bombardaţi zilnic de poveşti ale copiilor dispăruţi. Există chiar şi un site care le-a adunat la un loc. Conform acestuia, există mai multe tipuri de dispariţii: răpirea parentală (copilul furat de părinţi), dispariţiile grave (copii răpiţi şi ucişi pentru sex), copii rătăciţi în spaţii deschise, suspiciunile de înec şi plecare voluntară de acasă. Pentru fiecare situaţie menţionată, sursa citată face o descriere a răpitorului, respectiv a contextului şi oferă sfaturi concrete pentru prevenţia dispariţiilor.

Conform statisticilor puse la dispoziţie de Centrul Roman pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual, 69% dintre copiii dispăruţi provin din mediul urban, iar 31% din cel rural. Majoritatea cazurilor (66%) se referă la plecarea voluntară de acasă, în timp ce numai 3% reprezintă dispariţiile de origine neidentificată, iar rătăcirile doar 1%. Majoritatea copiilor dispăruţi au vârste cuprinse între 12- 15 ani (56%), 5% dintre ei fiind sub 5 ani. Printre cauzele dispariţiilor se numără neînţelegerile, încurajarea de către o terţă persoană, neglijarea, răpirea, abuzul (violența), condiţiile improprii de trai, vagabondajul, iniţierea unei relaţii de concubinaj.

11 sfaturi pentru părinţi pentru a preveni dispariţia copilului

Site-ul Centrului Roman pentru Copii Exploataţi şi Abuzaţi Sexual are o mulţime de sfaturi foarte concrete pentru părinţi şi pentru copii, aşa încât să putem preveni dispariția copiilor, iar cei mici să fie în siguranţă chiar şi atunci când părinţii nu îi pot supraveghea direct. Iată câteva dintre ele:

  1. Învaţă-ţi copilul să nu meargă niciodată pe scurtături şi să stea întotdeauna în zone bine luminate!
  2. Instruieşte-ţi copilul să nu plece niciodată cu un alt adult de la şcoală, decât dacă a primit aprobarea ta în prealabil. Dacă cineva îi spune că este o urgenţă şi că trebuie să plece imediat cu el, învaţă-ţi copilul ca înainte de toate să verifice la telefon acest lucru, sunându-te şi întrebându-te.
  3. Învaţă-ţi copilul că este în regulă să spună NU! – “Spune NU dacă o persoană pe care nu o cunoşti te invită la o plimbare cu maşina!”
  4. Învaţă-ţi copilul să nu accepte niciodată bani sau cadouri de la nimeni, cu excepţia cazurilor în care i-ai spus că este în regulă să accepte şi cu ce ocazie.
  5. Explică-i copilului tău că sunt situaţii în care este mai bine pentru siguranţa lui să nu fie politicos cu cei din jur – atunci când copilul simte că cineva nu îi inspiră încredere, că îl sperie sau îl deranjează; învaţă-l că cel mai bine este să plece de lângă acea persoană cât mai repede cu putinţă, să se opună şi să atragă atenţia asupra sa, asupra a ceea ce se întâmplă cu el prin diverse mijloace: dând din picioare, ţipând, încercând să fugă.
  6. Copiii trebuie încurajaţi să îşi asculte instinctele! Pentru siguranţa lor, ei trebuie să ştie că dacă cineva îi face să se simtă inconfortabil, speriaţi sau confuzi, pot vorbi oricând despre această cu un părinte sau cu un adult de încredere!
  7. Asigură-te că îşi ştie adresa, numărul de telefon şi numele părinţilor, dar nu le spune oricui.
  8. Învaţă-l să ceară voie părinţilor dacă vrea să meargă undeva după ore.
  9. Învaţă-l să nu deschidă uşa necunoscuţilor.
  10. Explică-i că trebuie să anunţe un adult când intră pe internet şi să nu navigheze decât în paginile în care îi dau voie părinţii.
  11. Învaţă-l că trebuie să spună imediat părinţilor dacă cineva îi pune întrebări personale sau intime, să nu dea niciodată adresa, numărul de telefon, vârstă, şcoală sau alte informaţii celor cu care corespondează pe internet s, mai ales, să îşi anunţe imediat părinţi dacă cineva de pe internet îi cere să se întâlnească cu el, chiar dacă este o persoană cunoscută.

Indiferent de vârsta copilului şi de ce decizii iau prietenii tăi cu privire la proprii copii, nu uita să îţi asculţi întotdeauna instinctul matern: tu eşti singura care ştie dacă şi când este copilul tău pregătit să iasă singur pe stradă!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație