Informații despre avorturi – Cum înțelegem avortul astăzi?
În octombrie 2013, o lege din Texas, SUA, care limita dreptul femeilor la avort, a readus în discuție problema drepturilor reproductive ale femeilor. Am urmărit cu interes dezbaterea de peste Ocean și m-am avântat să scriu textul de mai jos cu informații despre avorturi, cu sentimentul că, în context românesc, sunt necesare câteva nuanțări importante. Până săptămâna aceasta, când subiectul a revenit pe primele pagini, renunțasem la acest text, convinsă fiind că aici, în Europa continentală, am învățat totuși mai mult și mai bine din istoria recentă.
De aceea, când numai două luni mai târziu guvernul conservator al Spaniei a anunțat un proiect de lege care să interzică avortul, am expediat cu scepticism această inițiativă. Doar și România a văzut atâtea proiecte de lege fanteziste, nu? Personal, ca fostă bursieră în Spania, țară pe care am cunoscut-o de-a lungul și de-a latul, pe dinăuntru și pe dinafară, mi se pare neverosimil ca parlamentul spaniol să voteze această lege. În plus, am încredere în asociațiile spaniole pentru femei care pe mine m-au învățat arta revoltei.
Dar ceea ce mă revoltă, înainte ca această lege să se apropie de vot, este abuzul indirect la care suntem supuse. Corpul nostru nu reprezintă nimic mai mult decât capital politic, așa cum reiese din această luptă a conservatorilor contra socialiștilor spanioli, când presa discută proiectul de lege din perspectiva unei posibile sciziuni în interiorul partidului de guvernare sau a alegătorilor pe care îi va pierde în urma acestei dezbateri. Partidele și presa trebuie să înțeleagă înainte de toate că femeile nu își vor vinde corpul prin votul lor. Nici conservatorilor și nici socialiștilor. Iar politicile pe care le elaborează și, respectiv, relatează trebuie să înceapă cu acest minim respect.
Informații despre avorturi – Corpul femeii, obiect de negociere
Într-o lume ideală, orice femeie ar naște doar dacă dorește, câți copii își dorește, așa cum dorește, când își dorește și cu cine își dorește. În realitate, însă, în cea mai bună dintre lumile posibile, corpul femeii și drepturile reproductive sunt transformate în bunuri de consum de către mass-media și varii industrii, sunt reglementate prin lege de către guverne, sunt speculate de biserică și sunt politizate și negociate acerb de ideologii ca pro-vita (pentru viață) – lupta pentru protejarea embrionilor și fetușilor umani, în special prin susținerea interzicerii avortului privit ca suprimarea unei vieți umane și pro-choice (pentru alegere) – lupta pentru dreptul femeii de a decide dacă să ducă sau nu o sarcină la termen.
În esență, toate ideologiile privitoare la opțiunile reproductive mi se par identice, operează cu același tip de discurs imperativ care depersonalizează femeia, dictându-i, de fapt, moduri de utilizare practică a propriului corp. La fel cum, în promovarea dezideratelor specifice, aceste curente de opinie ignoră nu numai nevoia de educație sexuală, dar și elementele minime de sănătate feminină.
Informații despre avorturi – Anii ’80 și loteria copiilor
Prima oară am auzit cuvântul avort când aveam vreo nouă ani și am înțeles pe loc ce înseamnă. Era cu puțin înainte de 1989, iar mama se întorsese de la spital în urma unui avort (ilegal, desigur) care îi crease complicații, iar acum o păștea închisoarea pentru ilegalitatea comisă, după cum am aflat mult mai târziu, când mi s-a povestit întreaga epopee. Pe atunci mă învârteam speriată pe lângă patul mamei și am auzit fără să țin eu neapărat o discuție cu prietena ei, în care își relata lungul șir de avorturi. Un detaliu de gen, anume regretul că avortase cândva un băiat, a dat întregii povești proporții cosmice în mintea mea. Iar ceea ce mi-a tradus discuția în termeni reali a fost consolarea prietenei ei: „Da, dar acum nu ai mai avea-o pe Sanda”.
Iată-mă, deci, vorbindu-vă aici ca post-decrețică afurisită, încăpățânată să se strecoare pe lume între rigidul sistem statal de control al reproducerii și vasta industrie subterană de moașe, medici sau oameni fără pregătire medicală, dar specializați în avortul acasă. Cum mergea vorba pe atunci, pe mine m-au tras „la loz în plic”. Când s-a lansat „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, filmul lui Cristian Mungiu despre avorturile ilegale, am fost cu mama la cinema. Mie nu mi-a plăcut filmul, dar ei da: „Așa au fost vremurile”.
Informații despre avorturi – Ce nu se spune despre avort
În 1990, noul guvern democratic din România a scos brusc avortul din ilegalitate, fără să aducă pe piață mijloace de contracepție și fără să educe populația, care descoperea orgasmic noua libertate sexuală. Rezultatul imediat a fost un număr de peste 1.000.000 de avorturi înregistrate, deși există presupunerea că multe altele au avut loc tot înafara spitalelor. Un milion este mult? Este puțin?
La aproape 15 ani de când am aflat prima oară cifra asta și o tot rumeg în calitatea mea de post-decrețică, încă nu am ajuns la o concluzie. Însă nu am nici cea mai mică îndoială că inconștiența guvernului de atunci și lipsa de educație a populației nu a făcut decât să perpetueze abuzul la care era supus corpul femeii.
Pentru că atunci când se discută despre avort se iau în considerare aspecte în principal etice: calitatea umană a embrionului contra libertății reproductive a femeii, ignorându-se complet faptul că avortul este o intervenție medicală cu efecte serioase asupra corpului feminin, de la hemoragii grave, perforații uterine, leziuni ale colului, infecții, anomalii menstruale sau infertilitate la avort spontan sau naștere prematură în cazul unei sarcini ulterioare dorite. La acestea se adaugă inevitabilele tulburări hormonale, determinate de modificările hormonale și fiziologice ale femeii în momentul instalării sarcinii, care odată întreruptă, duce la o gravă perturbare ce poate genera dereglări în funcționarea unor organe interne, sau probleme de natură psihică.
Mai mult, în România, femeile nu beneficiază de consiliere înainte sau după avort, nu primesc informații despre avorturi, iar riscurile emoționale și psihologice sunt ignorate pe toate fronturile. Depresia și anxietatea, tulburările de alimentație, de somn, dificultățile de relaționare și cele sexuale sau chiar sindromul stresului post avort (PASS) nu se regăsesc pe agenda niciunui grup care militează pro sau împotriva avortului.
Informații despre avorturi – Avortul NU este un mijloc de contracepție
Într-o lume ideală, riscurile la care se supun femeile ar trebui să reprezinte fundamentul principiilor etice privitoare la avort și să transforme această intervenție medicală din metodă de contracepție, în metodă extremă, necesară în situații rare. Dar, în realitate, varianta românească de Wikipedia definește avortul ca metodă de contracepție, la fel fiind considerat, de altfel, și de un număr mare de femei. Conform studiilor realizate recent, la aproape un sfert de secol după gaura neagră a comunismului, pe lângă avort, jumătate din femeile din România folosesc în continuare metode contraceptive aleatorii ca „metoda calendarului” sau coitul întrerupt. Cu alte cuvinte, societatea românească nu a făcut decât să treacă de la lozul în plic al decrețeilor la un fel de loterie consumistă a reproducerii.
Da, este adevărat, nici un mijloc de contracepție nu s-a dovedit perfect si toate comportă riscuri, prezervativul se poate deteriora, diafragma este de domeniul S.F. în România (cel puțin ultima oară când m-am interesat eu), pilula sau alte metode hormonale pot cauza varii dereglări, steriletul este greu tolerat și este în sine o metoda abortivă cu risc de leziuni ale colului și infertilitate viitoare, spermicidele necesită programare a actului sexual și pot produce iritații locale, iar vasectomia poate duce la producerea de anticorpi antispermatici (pentru bărbați). Însă, cu siguranță, oricare dintre acestea va afecta mai puțin, din toate punctele de vedere, o femeie și cuplul, în general, decât un avort.
Informații despre avorturi – Educația sexuală și deciziile reproductive
La nivelul societății, am pus carul înaintea boilor, căci până să ajungem la dezbateri ideologice pro-viață contra pro-alegere, avem nevoie încă de foarte multă educație sexuală care să permită femeilor tinere și adulte să recapete proprietatea de drept asupra propriului corp. În lipsa informațiilor medicale, deciziile reproductive sunt luate pe baza unor idei de natură politică în esența lor, care exclud bunăstarea femeii și a familiei.
Iar când o mare parte din avorturi au loc în lipsa educației, acestea nu reprezintă decât perpetuarea sub o nouă formă a abuzului din vremea comunismului, nu o expresie a libertăților reproductive.
