Mama cu 11 copii. Cum umpli cu dragoste golul din sufletul copiilor fără părinți

mama margareta

”Probabil așa e în toate familiile cu mulți copii”, îmi spun de fiecare dată când ajung aici și îi găsesc pe cei 11 copii cu vârste între 3 și 18 de ani fie la masă, intercalați mici cu mari, fie împrăștiați prin curte și casă, fie aranjanți și dichisiți de mama Marga pentru un eveniment. E mult zumzet fericit aici, la casa Sf. Gabriel din Popești Leordeni.

Primește cele mai utile articole de parenting direct la tine în Inbox

Scrie-ne adresa ta de email

Ei spun că sunt acasă, și îi numesc ”mama” și ”tata” pe cei care îi îngrijesc. Bucuria de pe fețe însă ascunde tragedii, echilibrul casei s-a construit pe lacrimile copiilor vărsate înainte ca ei să ajungă aici, iar buna înțelegere ce domnește este rezultatul unui ocean de răbdare și al unui munte de dragoste oferite necondiționat și nelimitat.

Ca părinți, ne vine greu să-i gestionăm pe cei unu-doi copii ai noștri, cu toată dragostea de care suntem capabili. De aceea, mă întreb mereu când ajung la Casa de tip familial Sf. Gabriel a Fundației FARA cum este să crești 11 copii, foarte diferiți între ei, care nu sunt ai tăi, care, deși duc în ei un bagaj greu, duc tot acolo și un mare gol afectiv. Sunt lecții pe care le putem învăța de la ”părinții” casei.

De 17 ani, Margareta Ivan este mamă în Casa Sf. Gabriel. Electronist de profestie, nu și-a imaginat că va învăța să fie un bun părinte și aceasta îi va deveni mai mult decât meserie, ci așa cum spune chiar ea, ”menire”.

Nu le-a impus niciodată copiilor să îi spună ”mamă”, dar își mertă cu vârf și îndesat numele. ”Îmi amintesc și acum când am auzit pentru prima dată un copil care mi-a zis “mama”. Eu, neavând copii, nu am avut acest privilegiu și nu aș fi experimentat această emoție și bucuvântare dacă nu eram înconjurată de copiii din casă” – spune Margareta.

mama margaretaSe consideră norocoasă, căci 30 de suflete au primit-o în inimile lor. Unii dintre ei sunt mari, au casa și familia lor, dar, mereu revin aici unde au crescut și spun: ”Bună ziua, mama, ce mai faceți?”.

”La puțin timp după ce am venit la Casa Sf. Gabriel am participat pentru prima dată la serbarea unui băiețel. În momentul în care a început sa recite poezia, mă căuta cu privirea prin sală, iar eu m-am ridicat ca să mă vadă, simțind că era foarte important pentru el acest lucru” – mărturisește cu emoție.

E ușor să o iubești pe mama Marga, pentru că ochii îi zâmbesc când vorbește, pentru că tonul este blând, chiar și când dojenește, pentru că spune ”te rog” și ”mulțumesc”, pentru că vorbele ei au energie bună.

mama margaretaNu i-a fost simplu. ”În ciuda lipsei de experienă, acum 17 ani am pornit cu mult optimism , entuziasm și o dorință extraordinară de a le oferi iubirea mea. Îmi imaginam că nu poate fi decât foarte frumos să lucrezi cu copiii, care prin definiție sunt suflete inocente și gingașe. Realitatea însă a fost foarte dură. A fost cu totul altfel decât mă așteptam. Copiii proveneau din familii dezmembrate, unii dintre ei au trecut prin traume destul de urâte la vârste foarte fragede și de aici unele comportamente la care nu știam cum să reacționez.”

Pentru a face față și pentru a înțelege de ce acești copii se comportă așa, mama Marga a stat mult de vorbă cu psihologul casei. Acum, îi privește în orice împrejurare, oricât de șocantă, ca pe niște ființe nevinovate. Știe că dragostea părintească nu poate fi înlocuită, de aceea tot ce dorește este ca prin respect, multă răbdare și iubire să crească niște copii care mai târziu să ajungă adulți responsabili și echilibrați.

A descoperit din proprie experiență tehnicile prin care poate avea o relație bună cu copii, fără a apela la metode drastice. Lecțiile învățate de ea sunt bune pentru toți părinții.

Despre reguli

Iată ce spune mama Marga:

Recomandări



”O bună comunicare cu copiii se construiește în timp, iar fiecare cărămidă este lipită de cealaltă prin reguli strict respectate. În toți acești ani, am învățat că în fața copiilor trebuie să am o atitudine fermă, dar calmă și caldă și, de asemenea, să fiu consecventă în tot ceea ce fac”.

”Copilului trebuie să I se mai spuna și NU. Regulile și limitările sunt importante la orice vârstă. Sunt lucruri care par amuzante făcute de un copil mic, dar dacă nu sunt corectate la timp aceleași lucruri făcute de copii mai mare nu mai sunt atât de plăcute”.

”Regulile sunt și pentru adulți, nu doar pentru copii. Pentru mine, promisiunile sunt sfinte, și de aceea copiii au mereu încredere în cuvintele mele”.

”Copilul trebuie să simtă iubirea chiar și atunci când greșește sau când îi impui anumite restricții”.

”Lasă copilul să facă ceea ce poate face singur. Poate e mai simplu și mai rapid să faci tu în locul lui, dar din asta el nu învață nimic și, pe termen lung, devine mai complicat pentru tine”.

Emoțiile lui sunt oglinda emoțiilor noastre

”Pentru ca un copil să crească echilibrat, are nevoie în primul rând de iubire, reguli și un exemplu bun din partea celor care îl cresc. E nevoie de coerență între ceea ce le cerem și ceea ce facem noi înșine”.

”Calmul și blândețea sunt ingredientele care fac minuni. Educația copiilor se face în paralel cu autoeducarea. De aceea, am învățat să-mi controlez reacțiile, pentru că reacțiile copiilor sunt o replică a reacțiilor mele, primim ceea ce oferim. Autocontrolul este esențial”.

”Dacă face intenționat un lucru rău, însemnă că vrea să-mi atragă atenția și caut să găsesc răspunsul în comportamentul meu”.

”Pentru că lucrez cu mai mulți copii odată, caut să le acord atenție tuturor, pentru că altfel intervine gelozia și vor căuta să-mi atragă atenția și, de de regulă, într-un mod negativ”.

”Faptele bune trebuie observate mai mult decât cele rele. Când fac un lucru bun, oricât de mic ar fi, caut să subliniez acea faptă bună, așa vor căuta și altă dată să facă la fel”.

Cei 30 de copii au învățat-o pe Margareta nenumărate lecții, pe care ea le adună într-o scurtă frază. ”Pentru a crește un copil echilibrat, trebuie ca tu însăți să fii echilibrată, iar asta e o muncă permanentă.”

Dacă ți-a plăcut acest text, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentPuterea lacrimilor. Uneori, și copiii au nevoie să plângă
Articolul următorDe unde atâtea divorțuri? De la happy end la… dead end
Sunt mama-caracatiță. Jonglez copil, grădiniță, casă, serviciu. Mai scap din mâini farfurii și căni când învârt multe în același timp. Mai rezultă cioburi, dar fără pierderi esențiale. Când doarme copilul la prânz, scriu texte pentru Totul despre mame sau spun oamenilor despre cum cresc copiii în Fundația FARA. Seara, când puștiul adoarme, îmi plimb imaginația cu o carte. La final de zi, îmi odihnesc tentacolele în brațele soțului. Sunt mama-caracatiță. Dar oare nu suntem toate?