Marşul prematurilor

La Marșul prematurilor

Marșul prematurilor a avut loc în București, la inițiativa Asociației Unu și Unu

Multe mămici şi câţiva tați, judecând după copiii ce le stau prin prejur, jurnalişti de la câteva televiziuni, voluntari veseli şi bunici curioşi, aflaţi în trecere prin Parcul Kiseleff din Bucureşti într-o dimineaţă de vară. Cam aşa se vedea de departe evenimentul la care Asociaţia Unu şi Unu ne dăduse întâlnire.

Primisem invitaţia Corinei Croitoru, preşedinta Asociaţiei Unu şi Unu, de a participa la Marşul Prematurilor. Nu, nu sunt mămică de bebe prematur, dar sunt mama unei fete cu dizabilităţi. Datorită ei am cunoscut în ultimii ani alţi copii cu nevoi speciale şi tot aşa am aflat că dizabilitatea multora dintre ei se datorează prematurităţii şi lipsei de intervenţie adecvată în momentul naşterii înainte de termen.

Nebunii curajoși care schimbă sistemul

Bianca Poptean este una dintre prietenele noi pe care mi le-am făcut la Marşul prematurilor. „Am născut la 26 de săptămâni… Am avut norocul cu medicul”, spune râzând. „Femeia aia învăţase să facă singură un incubator, îţi dai seama? Aşa încât, atunci când am născut eu, pentru că nu se găsea nici unul disponibil, a construit unul bun din trei stricate!” Râd şi eu, dar parcă nu e râsul meu. Parcă m-am săturat să aud de oameni nebuni de curajoşi care se luptă cu sistemul, ca Don Quijote cu morile de vânt. Eforturi sisifice în faţa unui sistem medical care nu numai că îţi întoarce spatele, dar te pândeşte la cotitură, îţi dă una şi îţi şi fură portofelul. Aproape toţi cei cu care am stat de vorbă în dimineaţa marşului aveau o poveste asemănătoare, aproape toţi renunţaseră a se mai bizui pe „stat” şi îşi luaseră soarta, mai bine spus soarta propriilor copii, în mâini.

Corina Croitoru şi Diana Gămulescu, adica Asociația Unu și Unu

Corina Croitoru şi Diana Gămulescu sunt părinţi de copii prematuri; împreună, în 2013 au înfiinţat Asociaţia Unu şi Unu, prin care apără drepturile copiilor din sarcini multiple şi/sau prematuri şi ale familiilor acestora şi oferă suport pe perioada spitalizării şi după externare. Într-un mediu în care, de când intri şi până ieşi, cu rare excepţii, primeşti blamări şi „sfaturi” la tot pasul din partea personalului medical – „nu ai stat cuminte” şi ai născut înainte de termen, să nu pui prea multe întrebări, medicii ştiu mai bine sau „să nu mai lupţi, să mergi acasă şi să faci altul” – fetele astea fac proiecte de prevenţie privind naşterea prematură, informare şi educare a societăţii civile privind naşterea înainte de termen, oferă sprijin părinţilor cu copii născuţi prematur şi derulează proiecte privind urmărirea şi monitorizarea copiilor după externare până la vârsta de 2 ani. Adică luptă, luptă în locul unui sistem puturos la propriu şi la figurat.

Primul proiect național de sprijinire și consiliere psihologică a mămicilor de prematuri

Se zbat pentru că părinţii să fie cât mai informaţi, se zbat pentru existenţa incubatoarelor funcţionale intervenţiei adecvate în maternităţi, se zbat pentru consilierea psihologică a mămicilor de prematuri. „Am avut nevoie de trei ani ca să accept realitatea şi să încep demersurile pentru dosarul de handicap”, îmi povestea un părinte ieri. Traumele psihologice prin care mamele trec odată cu naşterea înainte de termen, cantonarea în maternitate timp de câteva luni bune şi realitatea că va avea un copil cu dizabilităţi sunt chestiuni minore pentru Ministerul Sănătăţii, dar lucruri extrem de serioase pentru Asociaţia Unu şi Unu, care şi-a propus chiar şi înfiinţarea unui Call Center – SOS părinţi prematuri.

Da, tema din acest an al Marşului prematurilor a fost respiraţia şi neputinţa nou născuţilor de a respira singuri iar noi, toţi cei prezenţi, exact asta am simţit între prieteni, toţi Unu şi Unu: o gură de aer proaspăt într-un mediu, din păcate, toxic.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație