Cum să stăvilim inflaţia de Moşi, de cadouri, de bărbi, de cheltuieli!
În copilăria mea optzecistă, moş Crăciun venea o sigură dată, în seara de Ajun, după ce împodobeam bradul. Era nenea Sandu, vecinul de palier, evreu şi fără urmaşi, un om cald şi bun care nu părea să pună mare preţ pe faptul că poporul lui nu credea în naşterea lui Iisus. Nici noi nu credeam în naşterea lui Iisus (doar eram şoimi ai patriei!), nici măcar nu cântam colinde, ci doar cântece de iarnă, dar credeam în Moş Crăciun!
Pe vremea când credeam în Moş Crăciun
Când l-am văzut prima oară, ne-am ascuns şi noi ca orice copil sub masă şi nu ne-am îndurat să ieşim până nu au început să iasă la iveală şi cadourile din sacul roşu. Ţin minte că mă întrebam în fiecare an cum reuşeşte să ajungă la toţi copiii, din moment ce numai la noi stătea cel puţin o oră până terminam toate poeziile şi cântecele din repertoriu. Nici prin cap nu îmi trecea mie că ar putea să fie mai mulţi Moşi Crăciuni. Eu credeam în nenea Sandu!
Douăzeci de ani mai târziu, e rândul meu să recreez magia Crăciunului pentru băieţii mei. Dar parcă mai mereu mi-o ia altcineva înainte. E o inflaţie de Moşi ce n-ai pomenit şi habar n-am cum să îl inventez eu pe cel adevărat.
De câte ori vine Moş Nicolae?
Să începem cu fratele lui mai mic, Moş Nicolae. Moş Nicolae vine în noaptea de 5 spre 6 decembie şi lasă dulciuri și fructe în ghetuţele copiilor. Simplu, da? Ei, mai nou, Moş Nicolae vine şi la grădiniţă, iar această a doua venire a lui Moş Nicolae e organizată tot de noi, părinţii, fireşte.
Copiii mei merg la două grădiniţe diferite. La fiecare, alţi bani, altă distracţie. (Deh, nu e totul numai despre magie!) Pentru una din grădiniţe am căutat cu disperare şoseţică albastră cu stele argintii şi nuci întregi (nu miez!) pentru fi învelite în staniol. Moş Nicolae aduce doar anumite lucruri, iar la grădiniţa lui Vlad aduce musai nuci învelite în staniol. Apropo, unde au dispărut nucile, că eu doar în cămara bunicii le-am dat de urmă?
La grădiniţa celui mare mi s-a propus să îi fac pacheţel, adică şoseţică albastră şi celui mic, să vină şi la el Moş Nicolae. Am refuzat categoric. Moşul nu poate să vină în orice loc în care merge copilul în ziua de 6 decembrie. (Nu mai pun la socoteală bunicii, unde vine sigur Moşul, dar măcar e un Moş pe care nu îl plătesc tot eu.) Să nu credeţi că vreau să îmi frustrez copiii de bucuria de a primi un cadou. Dar cred sincer că dacă primeşti un cadou din două în două ore nu mai înţelegi nimic şi magia venirii Moşului are de pierdut la capitolul credibilitate.
Șșș… Vă spun un secret: părinţii sunt Moş Crăciun!
Spre deosebire de Moş Nicolae, Moş Crăciun are chip, are barbă şi burtă, are reni sau camion roșu, poate fi uşor desenat, închipuit, reprezentat, interpretat şi chiar angajat. Ca urmare, îl vezi peste tot: la televizor, pe orice pagină de internet deschisă în perioada asta, în filme, în desene animate, în reviste, în vitrine, pe sticla de lapte, pe găletuşa cu iaurt, în broşurile promoţionale din cutia poştală pe care copiii mei le răsfoiesc cu religiozitate alegându-şi cu precizie cadourile (bine că la patru ani şi, respectiv, doi ani, memoria de lungă durată nu e punctul lor forte). Moş Crăciun e la mall, la supermarket, la radio, pe străzi, în pieţe, pe clădiri. Dar unde NU e Moş Crăciun?
Moş Crăciun e peste tot şi nicăieri. Dacă reuşeşti să blochezi inflaţia de Moşi Crăciuni, mental cel puţin (în fine, ar fi o idee să închizi şi televizorul mai des în perioada Sărbătorilor), ai să revii la adevărul acela pe care cu durere l-ai aflat în copilărie: părinţii sunt Moş Crăciun. Numai că acum tu eşti părinte şi, prin urmare, şi Moş Crăciun. Magia Crăciunului există pentru că fiecare copil care a crezut odată în Moş Crăciun devine, la vârsta adultă, Moş Crăciun la rândul lui. Eu zic că e totuşi una din cele mai grozave slujbe din lume, nu-i aşa?
