Redu, refoloseşte, reciclează!

 

Hei, voi care sunteţi născuţi ca mine, în anii ’80, vă mai amintiţi când eram obligaţi să ducem la şcoală borcane şi maculatură? Mai ştiţi caietele dictando pe spatele cărora erau desenaţi abia vizibil cei trei R, semn că erau făcute din hârtie reciclată? Am şi acum în minte imaginea barăcilor albe de la micile centre de reciclare din spatele blocurilor, unde stăteau întotdeauna la un pahar de vorbă şi o tablă pensionarii cartierului. Oricât de ciudat ar suna, pe vremea aceea reciclatul se făcea din ordinul partidului! Între timp ne-am mai lămurit de ce e bine să reciclam, au apărut şi eco-pubelele, campaniile ca Marea debarasare şi noi am început să sărbătorim Ziua Pământului. Eu trebuie să recunosc că de când am copii sunt şi mai atentă la tot ce înseamnă protecţia mediului. Mă gândesc mai mult la ce fel de aer respiră şi cum pot schimba şi eu, cât de puţin, ceva. Mă gândesc la ei adulţi, mă gândesc la nepoţi, mă gândesc la cât de important este să producem cât mai puţine deşeuri şi să refolosim cât mai multe resurse. Şi, cel mai important, mă gândesc cum să îi fac pe copiii mei să înţeleagă toate aceste lucruri.

Din fericire, nu este greu să faci un copil să respecte şi să iubească Pământul. Lor le plac animăluţele, gâzele, florile, aşa că orice ieşire în parc sau la pădure poate fi folosită pentru a le explica cât de important este să păstrăm un mediu curat. Copiii trebuie să ştie că şi oamenii sunt parte a naturii, chiar dacă acum trăiesc în oraşe. Ei trebuie să înveţe că de sănătatea mediului înconjurător depinde sănătatea lor viitoare şi că, aşa cum este important să avem o casă curată pentru a ne simţi bine în ea, este important să avem şi o Planetă curată, bucurându-ne de ceea ce ea ne oferă.

 

Importanţa celor trei R

Ştiai că cei trei R prezenţi pe majoritatea ambalajelor reprezintă ceva mai mult decât reciclare? Reciclarea este ultimul pas dintre cei trei meniţi să protejeze mediul înconjurător.

Redu! Acesta este primul pas. Reducând consumul, protejăm resursele. Învaţă-l pe cel mic să:

  • Oprească apa în timp ce se spală pe dinţi.
  • Stingă lumină într-o încăpere în care nu mai stă.
  • Să oprească radioul sau calculatorul atunci când nu le mai foloseşte.
  • Să deseneze pe ambele părţi ale foii de hârtie.
  • Să folosească pentru căratul blocului de desen şi a echipamentului sportiv la şcoală sau a jucăriilor în parc o sacoşă textilă în locul celor din hârtie sau plastic.
  • Să folosească bicicleta sau mersul pe jos în locul autobuzului.

 

Refoloseşte! Reutilizând diverse obiecte nu doar economisim bani, ci chiar ne putem încuraja creativitatea. Astfel:

  • Din cutii de conserve de aluminiu, vopsite sau îmbrăcate în diverse materiale refolosite putem crea obiecte cu o nouă întrebuinţare: suporturi pentru tacâmuri sau pentru papetărie, ghivece pentru plante sau vase de flori.
  • Borcanele de sticlă sau diversele cutii de plastic sunt ideale pentru toate acele jucării mărunte care se pierd mai mereu în lăzile mari de jucării
  • Din reviste, vechi copiii pot face colaje, felicitări pentru cei dragi, semne de carte, îşi pot îmbrăca coperţile manualelor sau decora cutiile pentru bijuterii confecţionate, la rândul lor, din cutii de pantofi.
  • Dintr-o cutie mai mare de cereale, căreia i-am făcut o deschizătură largă într-o parte şi pe care am decorat-o cu decupaje din reviste construim un biblioraft pentru caietele de şcoală sau revistele preferate.
  • Cu ajutorul resturilor de hârtie de ambalaj pentru cadouri sau chiar a resturilor de materiale textile, de genul stofei, fetiţele pot avea un colier hand-made: se taie materialul în pătrate de diferite dimensiuni care se lipesc precum cornuleţele bunicii, rezultând ceva asemănător unor cornete, pe care mai apoi le va putea înşira pe un şnur colorat. Totul se asortează cu rochiţa preferată, desigur.
  • Dacă aţi moştenit o maşină de cusut, din orice hăinuţă veche se pot confecţiona sacoşe şi gentuţe “noi”.
  • Ori de câte ori plecaţi afară la joacă umpleţi încă de acasă o sticlă cu apă pentru drum, refolosindu-le astfel pe cele vechi.
  • Jucării, hăinuţe, cărticele, toate devin la un moment dat “depăşite”. Nu le aruncaţi însă, vor ajunge la groapa de gunoi a oraşului. Donaţi-le! Dacă nu ştiți pe nimeni care ar avea nevoie de ele, le puteţi duce la biserică din cartier, la un centru de plasament. Nu uita că poţi organiza un talcioc!

 

Reciclează! Până să ajungă la cele trei pubele colorate din stradă, plasticul, hârtia, sticlă şi aluminiul pot cădea în “grija” celor mici, care vor fi mai mult decât încântaţi să sorteze deșeurile din casă în trei cutii distincte; acestea nu ocupă foarte mult spaţiu şi pot fi “decorate” după propria imaginaţie a celor mici. Nu uitaţi să strângeţi bateriile consumate care trebuie duse în centre speciale (multe dintre hypermarketuri au astfel de centre).

 

Extra-sfat pentru bucureşteni: pentru zilele ploioase, propuneţi-vă o vizită la MUZEUL DEŞEURILOR, unde vei găsi oameni dornici să îţi povestească cum se face reciclarea corectă, cum putem proteja cât mai bine mediul înconjurător sau ce obiecte de folosinţă zilnică se produc din materiale reciclate. Tot ceea ce vă pot spune este că piticii mei au fost super încântaţi de locul acesta!

MUZEUL DEŞEURILOR se găseşte în Bucureşti, în incinta Afi Palace Cotroceni, etaj 2, în zona locurilor de joacă pentru copii, accesul făcându-se gratuit în fiecare zi, între orele 12 şi 22.

 

Spor la reciclat!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație