Dar din dar se face șpaga… Îmi amintesc fața scârbită a tovarășei învățătoare desfăcând de 1 martie, în fața clasei, mărțișor după mărțișor. Ea stătea la catedră, noi fiecare în banca lui și așteptam verdictul: oare o să îi placă tovarășei mărțișorul sau o să primim drept mulțumire doar o ridicare din sprâncene? Eu cu asta m-am ales și cu remarca „Mda, iarăși puf și pene…”
Nu mi-era foarte clar ce aștepta tovarășa („doamna”, cum ne-a rugat să îi spunem după decembrie 1989), dar mi-a fost clar că ce îi adusesem eu și mulți alții dintre colegii mei nu era bine. Oare o mică bijuterie deghizată în mărțișor ar fi fost mai apreciată?
25 de ani mai târziu șpaga în școli se numește cadou
25 de ani mai târziu, într-o școală din centrul capitalei, o pereche de părinți au fost certați și batjocoriți de învățătoarea copilului lor pentru că nu au reușit să se „organizeze” și să strângă suficienți bani pentru a cadorisi întrega școală, de la femei de serviciu și bodyguarzi și până la directoare și secretara acesteia. Bieții părinți contribuiseră cu „doar” două milioane pentru fondul comun din care urmau să se cumpere aceste cadouri.
Pentru cele două milioane s-au ales cu un perdaf ca pe vremea când erau ei elevi de școală, dar și cu un filmuleț devenit viral și care a stârnit deja indignare și, sper eu, poate chiar și o dezbatere publică. Înfuriată, doamna învățătoare lansează o tiradă de clișee pe post de argumente de bun-simț.
Din punctul dânsei de vedere, copiii sunt cei care doresc să ofere și trebuie învățați să ofere. Ce frumos, nu-i așa? Atfel ei vor rămâne „săraci în suflet”. Dar de ce este nevoie să „oferim” și celor șapte bodyguarzi ai școlii (câte o sticlă de băutură, ce altceva, că doar sunt bărbați și se ocupă cu siguranța copiilor), dar și bibliotecarei și informaticienei? Pentru că școala e o comunitate, dragă părinte, iar tu vrei ca și copilul tău să aibă acest minunat simț al comunității, nu-i așa?
Cadoul, comunitatea, darul: ce învață de fapt copiii noștri la școală?
Nu putem oferi orice, desigur, căci ceea ce oferim „ne reprezintă”, deci trebuie să plusăm financiar ca să fim cât mai bine reprezentați. Nu noi, doamne ferește, nu noi, ci copilașii, că doar pentru ei și pentru binele lor suntem aici, nu-i așa? Că doar pentru binele lor alegi o școală bună, în centru, fără să te gândești că nu te vei putea ridica la nivelul stantardelor sale, nu te vei putea „alinia”. Și nu, nu este vorba de performanțele școlare ale copilului tău, nu acelea sunt standardele care trebuie respectate, ci performanțele tale financiare la sfârșit de an, de semestru, de Crăciun, de Paști, de mărțișor, de 8 martie, de ziua școlii sau serbarea clasei și mai ales, oh, da, de ziua doamnei!
„Asta înseamnă o școală de centru!”, conchide furtunos doamna. Și, ca și cum toate argumentele ei s-ar fi lovit de zidul indolenței părinților, îi lovește cu argumentul suprem: „Nici când aveam clasă de țigani nu aveam așa cadouri!” (Iată cum aflăm că în școli nu se perpetuează numai mita, ci și rasismul.) Inspectoratul școlar s-a sesizat imediat ce înregistrarea a apărut la o televiziune și a declarat că este unul „unul dintre cele mai grave incidente care s-au întâmplat în şcoală în ultimul an”.
Se referea probabil la faptul că această conversație a fost înregistrată, căci mi-e greu să cred că există cineva în Inspectoratul Școlar București care să nu știe că aceasta este norma în școala românească și nicidecum excepția.
Ce e de făcut dacă nu îți place să dai șpagă
Ce putem face noi ca părinți? Ce putem face pentru a-i învăța pe copii noștri diferența dintre cadou și șpagă? Ce putem face pentru a-i învăță că a fi parte dintr-o comunitate nu înseamnă să dai bani de teamă să nu fii discriminat și marginalizat? Ce putem face pentru a transforma școlile în instituții cu adevărat deschise și accesibile pentru toți copiii, nu doar pentru cei ai căror părinți își permit și cadourile, fondul clasei și rechizitele scumpe?
Iată câteva idei:
1. Nu oferi cadouri sau bani dacă simți presiune din partea cadrului didactic sau a celorlalți părinți.
2. Dacă ți se cer în mod direct bani sau cadouri raportează acest fapt Inspectoratului Școlar de care aparține școala.
3. Dacă sistemul șpăgilor te deranjează, fii primul care renunță la el.
4. Nu îți lăsa copilul în grija unei învățătoarea care cere constant șpăgi și cadouri. Poate că va învăța alfabetul, dar va învăța și că șpaga e un mod de viață.
5. Discută cu ceilalți părinți și asigură-te că nu sunt tocmai ei cei prea zeloși în a copleși educatorul cu daruri.
Citește ”Pedepsiți prin Recompense”, de Alfie Kohn, și află de ce nu ar trebui să folosim nici pedepsele și nici recompensele în creșterea copiilor. Cartea este disponibilă AICI.
