Toata lumea din familia noastră (1)

Raluca Dumitrică
Toata lumea din familia noastra - Mina | Totul despre mame

Toata lumea din familia noastra - Mina | Totul despre mame

Mina

Violența împotriva femeilor este o cauză de deces la fel de răspândită cum este cancerul. Mina avea trei copii și în decembrie 2013 a încercat să-și părăsească soțul agresiv. 

Era a doua zi de Crăciun, cu zece minute înainte de ora 11, când Mina a ajuns la Centrul Social pentru Ocrotirea Femeilor Victime ale Violenţei Domestice din Iaşi. Cu ea mai erau cele două fiice de 2 și 13 aniși un agent de la secția de poliție unde depusese o plângere împotriva soțului care o lovise cu o seară în urmă. Dormiseră la niște vecini și nu apucaseră să-și ia haine de schimb sau jucării. Fiul de 18 ani plecase de acasă din cauza certurilor încă din noiembrie.

Centrul era decorat cu ghirlande și globuri și pregătise mâncăruri tradiționale pentru cele șase cupluri mamă-copii care se adăpostesteau acolo de familiile violente. Mina avea o migrenă puternică, nasul spart și, spun coordonatorii centrului, „prezenta o stare generală alterată, psiho-emoțional și fizic”. I s-au pus întrebări despre relația cu soțul, s-a notat că bărbatul amenințase că o omoară de mai multe ori și i s-a recomandat să nu se ducă la serviciu măcar câteva zile până când furia agresorului se va mai estompa. Apoi, o ambulanță a transportat-o la un spital din apropiere, unde a rămas internată până la ora 19:00.

A doua zi, la șapte fără un sfert, fără să mănânce, Mina a plecat la coaforul unde lucra. Avea cliente programate și nevoie de bani pentru a-și începe viața departe de bărbatul alcoolic de 41 de ani cu care era căsătorită. A anunțat că se întoarce la două și jumătate. Angajații centrului i-au explicat că nu e prudent să fie pe stradă sau la serviciu la atât de puțin timp de la despărțire, dar n-au putut să o împiedice (deciziile aparțin exclusiv victimei care se află în adăpost, indiferent că ține sau nu cont de recomandările primite). Mina le-a spus că salonul de coafură e dotat cu buton de panică și a plecat. S-a întors la patru fără un sfert și și-a petrecut restul zilei cu fiicele care până atunci se uitaseră la televizor și se jucaseră cu alți copii din centru.

Căsnicia Minei a durat 20 de ani și a fost violentă încă de la început. De câțiva ani de când nu mai avea serviciu (lucrase în construcții în Grecia), soțul ei bea în fiecare zi, iar când Mina se întorcea de la muncă, începea scandalul. O amenințase de multe ori că o omoară dacă divorțează. În noiembrie 2013 femeia a depus o plângere pentru lovire și alte violențe pe care a retras-o după câteva zile. În aceeași lună bărbatul a fost internat trei zile la Spitalul de Psihiatrie Socola și diagnosticat cu intoxicaţie acută cu alcool, agitaţie psihomotorie şi heteroagresivitate (agresivitate asupra celor din jur).

Pe 28 decembrie Mina a plecat din nou la serviciu și a spus că se întoarce la 17:00. După amiaza a sunat la centru și a anunțat că o să mai întârzie până la 19:00 pentru că mai are cliente. Era o perioadă cu multe programări, se apropiau petrecerile de revelion.

În jur de 18:30, soțul ei a luat un cuțit de acasă și s-a îndreptat spre coafor. Când a ajuns, Mina era ocupată cu o clientă. I-a cerut să discute singuri și când soția i-a spus să aștepte, a insistat și a tras-o spre vestiar. Acolo a lovit-o cu cuțitul în gât, abdomen și torace, apoi a încercat să se sinucidă. Cele două cliente care mai erau în salon au ieșit în stradă și au sunat la 112.

Un echipaj SMURD a încercat în zadar să o resusciteze pe Mina. Bărbatul se afla în șoc hemoragic și a fost dus la spital. În acea noapte a făcut stop cardiac, a fost resuscitat și a intrat în comă. S-a trezit după două săptămâni și a fost arestat.
În iunie, Tribunalul Iași l-a condamnat la 16 ani și șase luni închisoare pentru omor calificat și port fără drept de cuțit. Bărbatul a făcut apel și Curtea de Apel Iași urmează să pronunțe o soluție definitivă.

 

Text de Ana Maria Ciobanu/Decât o Revistă

 

În ultimii patru ani, în familiile din România au avut loc peste 16.000 de acte de violență. Numărul acesta reprezintă doar plângerile la poliție pentru infracțiunea de lovire; în realitate, estimează activiștii, doar 25% din incidente sunt reclamate. O femeie este jignită sau lovită de partener o dată la 30 de secunde. Aproape jumătate dintre noi cunoaștem cazuri de violență în familie, dar cutuma socială ne-a spus să nu ne băgăm şi să nu vorbim despre asta.

În Toată Lumea din Familia Noastră, proiectul editorial al revistei Decât o Revistă, echipa formată din Ana Maria Ciobanu şi Oana Sandu – sub coordonarea editorială a lui Cristian Lupşa, cu ilustraţii de Adriana şi Sebastian Opriţa şi Ruxandra Căvescu – a strâns povești personale, a ilustrat cifre și statistici și a exemplificat soluții. Împreună, materialele ne arată cum ne construim familiile în România, cum iertăm și mergem mai departe și cum ar trebui să ne purtăm ca cetățeni. 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa