„Vrei să vii la tanti acasă?”

Copiii și invitațiile oamenilor străini 

Câțiva dintre prietenii mei au locuit pentru o bună bucată de vreme prin țări străine. Ce am auzit cel mai des de la ei este că vesticii sunt reci și neprietenoși. Prietena mea, stabilită temporar în Amsterdam pentru a face un master, aproape că ajunsese să urască orașul acela minunat din cauza localnicilor.

Și acum să vă fac o mărturisire: de când sunt mamă, am început să îmi doresc cu pasiune crescândă să trăiesc într-un astfel de loc, cu oameni reci și neprietenoși. Încă de când fiica mea era foarte mică, mă opreau zilnic câțiva oameni binevoitori pe stradă. Ba că nu avea nimic pe cap, ba că o trage curentul, ba că e prea mică să meargă cu metroul, ba că o bate soarele în cap, ba că de ce țin copilul în brațe, ba că de ce îl las de capul lui. Și de-abia acum, când copila mea a început să vorbească, am înțeles că partea cea mai grea de-abia a început.

De câteva luni, oamenii au început să interacționeze direct cu ea – eu nu mai contez. Deși-s acolo, lângă ea, deși o țin de mână, par totuși invizibilă. Oameni străini, de vârste diferite, i se adresează ignorându-mă total. Faptul că îi oferă mâncare (fără să mă întrebe, desigur) nici nu mai contează, deși mă enervez de fiecare dată când primește biscuiți, covrigi sau bomboane fără să mi se ceară părerea.

Ceva mai grav ni se întâmplă foarte frecvent în ultimele săptămâni: oameni străini (de obicei în vârstă) o invită – în glumă, desigur – să meargă la ei acasă. „Haide, vii cu mine? Vii la mine acasă? Am un cățel mai mic ca tine!”, „Hai cu mine la plimbare! Las-o pe mami!”, „Vii cu mine la piață? Hai, că mami a obosit!” –  iată cum sună în ultima vreme refrenul vieții noastre. Invitațiile curg, oamenii simpatici se distrează, încercând probabil s-o învețe o lecție prețioasă. A invita la tine acasă un copil pe care-l vezi pentru prima dată în viață nu e privit în România ca un abuz, ci ca o interacțiune cu scop educativ. Doar nu se gândește vreunul să ia cu adevărat copilul acesta necunoscut la el acasă – e doar o glumă. O glumă ce se repetă obsesiv, ca o placă de magnetofon. Ceea ce nu înțeleg acești oameni este că un copil de doi ani și un pic nu are discernământ să facă diferența dintre glumă și realitate. Pentru el o invitație este o invitație și este la fel de reală ca omul care o lansează. Ceea ce înțelege copilul atunci când invitația se repetă de cinci, șapte ori pe zi, depinde în mod esențial de reacția însoțitorului său. Înainte de a vă povesti cum reacționez eu la aceste invitații, o să încep prin a vă povesti de unde vin acest invitații și cum de sunt atât de des întâlnite în societatea noastră.

 

Ded Moroz, Metminwi și Baubau: brrr! 

În folclorul multor popoare există personaje care răpesc copii sau care primesc în dar prunci care n-au fost cuminți. Teama de oamenii străini le era transmisă copiilor prin intermediul acestor povești tradiționale, în care personaje precum Ded Moroz (un fel de Moș Crăciun slav) sau Belsnickel (varianta sa nordică) pedepsesc sau chiar răpesc copiii care nu au fost cuminți. La gura focului, înconjurați de părinți și de frați, copiilor li se transmitea ideea că pe lume există și creaturi neprietenoase și că trebuie să se ferească de acestea, stând mereu în preajma celor care îi pot apăra. Aproape în toate culturile există versiunea locală a lui Baubau, un personaj neprietenos care mănâncă sau răpește copiii pe care îi găsește singuri și fără apărare sau pe cei care se poartă urât. Chinezii o au pe Ou-wu, o vrăjitoare urâtă care fură copiii obraznici, iar în Haiti copiii sunt speriați de Metminwi, un bărbat cu picioarele înalte cât două etaje care umblă noaptea pe străzi și fură copiii care sunt singuri afară. Troli, gnomi, spiriduși, maimuțe, giganți, vrăjitoare, monștri hidoși sau pur și simplu oameni bătrâni și neprietenoși, iată cum arată creaturile care fură copiii la cea mai mică greșeală, din Nepal până în Brazilia. Folclorul le vine în ajutor părinților, învățându-i pe copii să se teamă de cei pe care nu îi cunosc, să se poarte frumos, să mearga la culcare înainte de venirea întunericului, să nu plece cu străinii, să nu primească necunoscuți în casă și să rămână în preajma părinților.

1
2
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație