Educație fără pedepse. Dr. Laura Markham ne spune cum e posibil să practici o educaţie fără pedepse.
„De unde am preluat ideea asta nebună care spune că, dacă vrem să avem nişte copii care să se poarte mai bine, trebuie mai întâi să-i facem să se simtă mai rău? Gândiţi-vă la ultima dată când v-aţi simţit umilit sau tratat incorect. Aţi simţit că aţi fost cooperant sau că v-aţi purtat mai bine?” – Jane Nelsen
Părinţii sunt de multe ori surprinşi să audă că eu nu cred în lucrurile asociate cu noţiunea de disciplină (bătăile, folosirea consecinţelor logice, time-out-ul), deoarece eu cosider că acestea îi impedică pe copii să devină nişte persoane autodisciplinate şi responsabile. „Şi cum o să mai înveţe copilul meu să se comporte?” mă întreabă aceştia.
Copiii învaţă ceea ce trăiesc. Cel mai eficient mod de a-i învăţa pe copii cum să se poarte este propriul nostru model şi să-i tratăm în felul în care vrem să-i trateze pe alţii: cu compasiune şi înţelegere. Când îi batem, îi pedepsim sau când ţipăm la ei, copiii învaţă să acţioneze agresiv.
Chiar şi acele momente de time-out – care sunt un abandon simbolic – le dau copiilor mesajul că sunt singuri cu sentimentele lor mari şi înfricoşătoare chiar atunci când au nevoie de noi cel mai mult. (Dar eu sunt un mare fan al time-in-urilor, în care creăm siguranţă, ca să-l ajutăm pe copil să proceseze sentimentele ce l-au făcut să se poarte urât.)
Asta nu înseamnă că ne răzgândim cu privire la responsabilitatea noastră de ne a îndruma copiii prin stabilirea unor limite. Nu alergi în stradă, nu baţi copiii, nu arunci cojile pe covor, nu rupi lalelele vecinului, nu loveşti câinele. Dar acestea sunt limitele stabilite de noi. Nu avem nevoie de pedepse pentru a stabili o limită.
Educație fără pedepse. Iubire și conectare
Te întrebi cum va învăţa copilul să nu facă aceste lucruri, data viitoare, dacă nu-l „disciplinezi” când le face? Atunci presupui că trebuie să-i pedepsim pe copii ca să-i „învăţăm o lecţie”. Copiii care se simt bine cu ei înşişi şi au o conectare bună vor încerca să „se poarte bine.” Aşa că a se simţi iubiţi şi conectaţi – şi fiţi foarte clari cu privire la modul în care doriţi să se comporte – este o metodă mult mai eficienă de a-i ajuta pe copii să „aibă un comportament bun” decât pedeapsa.
De fapt, studiile arată că pedepsirea copiilor duce la sporirea comportamentului nedorit*. Pedepsirea îi face pe copii să fie furioşi şi ostili. ÎI umple pe copii cu adrenalină şi alţi hormoni de luptă, zbor sau îngheţ şi face ca acele părţi ale creierului responsabile cu raţionamentul şi cooperarea să se oprească. Copiii uită repede acel comportament „rău” care i-a făcut să fie pedepsiţi; sunt prea ocupaţi să încerce să se apere. Dacă învaţă ceva, e să mintă, astfel încât să evite să fie prinşi. Pedeapsa ne deconectează de la copiii noştri, aşa că avem o influenţă mai mică asupra lor. Pur şi simplu, pedeapsa predă numai lecţii greşite.
Dacă, în schimb, putem să fim blânzi şi conectaţi în timp ce setăm limitele, vom crea mai puţină tragedie şi mai multă iubire. Copiii noştri au mai multe şanse de a accepta limitele noastre şi de a fi responsabili. Deoarece părinţii le-au arătat şi le arată autoreglarea emoţională, ei învaţă să-şi gestioneze propriile emoţii, şi, prin urmare, comportamentul.
Cărțile Laurei Markham pot fi cumpărate de pe shop.totuldespremame.ro. Detalii AICI.
Aşadar, ce poţi face ca să-i ghidăm pe copiii fără disciplină?
1. Educație fără pedepse. Să îţi reglezi propriile emoţii
Ăsta e modul în care copiii învaţă să-şi gestioneze emoţiile. Tu eşti modelul lor. Nu răbufni când eşti supărat. Respiră adânc şi aşteaptă până când eşti calm înainte de a remedia situaţia. Rezistă impulsului de a pedepsi.
2. Să empatizezi cu sentimentele copilului
Când copilul este sub controlul adrenalinei sau al altor hormoni de luptă sau de zbor, el nu poate învăţa. În loc să-i ţii predici, ajută-l să se calmeze prin intermediul unui „time-in” în care stai cu el. Aceasta nu este o pedeapsă, ci o oportunitate de reconectare. Dacă se înmoaie şi începe să plângă, nu încerca să-l iei la întrebări. Creează doar siguranţă prin intermediul compasiunii. Ulterior, se va simţi mult mai bine şi mult mai aproape de tine, ca va fi mai receptiv la îndrumările tale.
3. Să îi acorzi sprijinul tău, ca cel mic să poată învăţa
Ia în considerare exemplul învăţării mersului la oliţă. Eşti foarte implicat la început. Responsabilitatea copilului creşte treptat, şi, în cele din urmă, ajunge să facă acest lucru de unul singur. Același principiu este valabil şi pentru a învăţa să spună mulţumesc, să îndeplinească anumite sarcini, să-şi aducă aminte de lucrurile lui, să le dea mâncare animalelor de companie, să-şi facă temele şi orice altceva. Rutinele sunt de nepreţuit, pe de-o parte pentru că furnizează structura necesară ca cel mic să înveţe competenţele de bază, exact aşa cum şi aceste structuri sunt necesare ca o clădire să prindă contur. Ar putea fi supărat că şi-a uitat din nou jacheta, dar, dacă ţipi la el, n-o să-l ajuţi să-şi amintească. Acele structuri îl vor ajuta, însă.
4. Educație fără pedepse. Să te conectezi înainte de a corecta
Conectează-te înainte de a corecta şi rămâi conectat, chiar în timp ce îi explici ce e bine să facă, astfel încât să trezeşti în copil dorinţa de a fi cea mai bună variantă a lui. Aminteşte-ţi că cei mici se poartă urât atunci când au o părere proastă despre ei înşişi şi când sunt deconectaţi de noi.
Lasă-te în jos şi uită-te în ochii săi: „Eşti furios … Spune-mi în cuvinte ce-ţi trebuie … nu muşca!” Ia-l în braţe: „Ai vrea să te poţi juca mai mult… dar e timpul pentru culcare.” Creează un contact vizual iubitor: „Eşti atât de supărat acum.” Pune-ţi mâna pe umărul lui: „Ţi-e frică să-mi spui ce-ai făcut cu prăjitura.”
5. Educație fără pedepse. Să stabilești limitele, dar să le stabilești cu empatie
Desigur, va trebui să insişti asupra unor reguli. Dar poţi să iei, de asemenea, în calcul şi punctul lui de vedere. Când copiii se simt înţeleşi, sunt mai capabili să ne accepte limitele. „Nu muşca! Eşti foarte, foarte supărat şi rănit, dar trebuie să vorbeşti cu fratele tău, nu să muşti.” „E ora de culcare acum. Ştiu că ai vrea să te joci mai mult.” „Nu vrei că mama să spună nu, am auzit… Dar răspunsul este nu. Noi nu ne spunem „taci din gură” unul altuia, nici măcar atunci când suntem trişti şi supăraţi.” „Nu contează cât de speriat eşti, trebuie să-mi spui adevărul.”
6. Să-l înveţi pe copil să repare lucrurile
Prima lecţie cu care să începi este că noi toţi putem să ne îndreptăm greşelile, luând chiar tu un şerveţel şi ştergând laptele vărsat pe masă, fără să dăm vina pe cineva sau să facem pe cineva de ruşine. Pe măsură ce creşte, sugerează-i că după ce se calmează poate găsi o modalitate de a se împăca cu sora lui, după ce s-au certat: şi-ar dori ea o îmbrăţişare? Un desen? Să joace un joc? Fă tu însuţi un model pentru un astfel de comportament în care să îndrepţi lucrurile şi sa îţi ceri iertare când greşeşti şi vei vedea că te va imita.
7. Să-ţi aminteşti că toate „comportamentele nedorite” sunt o formă, chiar dacă greşită, de exprimare a unei nevoi legitime
Copilul are un motiv pentru care se poartă aşa, chiar dacă nu crezi că e un motiv bun. Comportamentul său este groaznic? Înseamnă că el se simte groaznic în interior. Are nevoie de mai mult somn, de mai mult apropiere de tine, de mai multe şanse să plângă şi să elibereze acele emoţii supărătoare pe care le stocăm cu toţii? Îndeplineşte acea nevoie de bază şi vei elimina comportamentul nedorit.
8. Educație fără pedepse. Să spui DA
Copiii vor face aproape orice le cerem, dacă solicitarea noastră vine dintr-o inimă iubitoare. Găseşte o modalitate de a spune DA în loc de NU chiar în timp ce stabilești limita.
„DA, e timpul să facem curat, şi DA, o să te ajut, şi DA, putem lăsa construcţia în picioare şi DA, poţi să te mâţâi puţin şi DA, dacă ne grăbim, putem citi o poveste în plus şi DA, putem să ne şi distrăm şi DA, te iubesc de nu mai pot şi DA, cum de am fost atât de norocos să fiu părintele tău? DA!”
Copilul tău îţi va răspunde cu o generozitate a sufletului care se va potrivi cu a ta.
9. Să te reconectezi în fiecare zi
Opreşte telefonul, închide calculatorul şi spune-i copilului tău:
„Ok, sunt al tău pentru următoarele 20 de minute. Ce vrei să facem?”
Urmează-i exemplul. Lumea e plină de lucruri umilitoare pentru copii, aşa că timp de 20 de minute fii doar un adult împiedicat care nu ştie să se joace şi lasă-l să câştige. Joaca asta chicotitoare scoate la iveală temerile şi anxietatea reprimate, aşa încât jucaţi-vă, chicotiţi, purtaţi-vă prosteşte. Bateţi-vă cu perne. Trântiţi-vă. Rostogoliţi-vă. Lasă-l să-ţi spună ce e în mintea lui, lasă-l să strige sau să vocifereze. Acceptă-i toate acele sentimente. Fii 100% prezent. Copiii care simt conectarea dintre ei şi părinţi doresc să coopereze.
10. Să-ţi aminteşti că secretul e compasiunea
Compasiunea pentru copilul tău, desigur, dar începe cu cea pentru tine. Nu poţi fi un părinte iubitor, dacă ai o părere proastă despre tine, aşa cum nici copilul tău nu se poate purta frumos atunci când are o părăre proastă despre el. Poţi repara întotdeauna relaţia. Începe de azi.
Iar când nimic nu funcţionează, dă-ţi o îmbrăţişare mare. Apoi dă-i copilului tău o îmbrăţişare mare.
Conectarea este cel mai important lucru din parenting.
Nu crezi? Încearcă să pui în aplicare acest sfat săptămâna asta şi o să vezi ce fel de miracol faci.
****
* Un studiu realizat de Institutul Naţional American de Sănătate Mintală a concluzionat că time-out-urile sunt eficiente în obţinerea cooperării la copiii mici, dar doar temporar. Copiii respectivi s-au purtat mai urât decât copiii care nu au fost disciplinaţi cu time-out, chiar şi atunci când mamele lor au stat de vorbă cu ei după aceea. Michael Chapman şi Carolyn Zahn-Wexler, autorii studiului, au concluzionat că cei mici s-au purtat urât drept răspuns la iubirea mai puţină pe care au simţit-o din partea părinţilor. Acest aspect e în conformitate cu studiile ce fac referire la acordarea unei cantităţi mai mici de iubire drept tehnică de pedepsire, ceea ce arată că cei care au fost supuşi acestei tehnici tind să prezinte mai mult comportament nedorit, o stare mai proastă de sănătate emoţională şi o moralitate mai puţin dezvoltată. Aceste rezultate nu sunt surprinzătoare, având în vedere cât de mulţi copii au nevoie să fie conectaţi cu noi pentru a se simţi în siguranţă, şi cât de probabil sunt să se poarte urât atunci când nu se simt în siguranţă.
****
Vrei să afli mai multe despre cercetarea din spatele acestei abordări? Resursa mea preferată este bibliografia utilizată de Alfie Kohn în minunata sa carte Parenting necondiţionat, volum ce enumeră sute de studii verificate care acceptă acest punct de vedere şi care este o mostră inestimabilă de studiu.
Copyright © 2015 Dr. Laura Markham, traducere de Raluca Dumitrică cu permisiunea autorului. Articolul original a apărut aici, loc în care găsiți şi alte câteva studii de la care să porniţi aprofundarea acestui subiect dezbătut în articol.
Cărțile Laurei Markham sunt acum disponibile și pe shop.totuldespremame.ro. Detalii AICI.
