6 tipuri de bunici

Un studiu recent întreprins de cercetătorii de la Totul despre Mame a scos la iveală existenţa a șase tipuri de bunici. Cercetarea nu se opreşte aici, aşa că, dacă identificaţi vreun tip nou, vă rugăm să ne scrieţi pe adresa redacţiei. Vă mulţumim!

Acum vă lăsăm să analizaţi în linişte rezultatele studiului:

 

Ignoranţii

Sunt cei pentru care naşterea unui nepot a însemnat confirmarea faptului că nu mai sunt tineri, că li s-au maturizat complet copiii şi sunt independenţi şi că abia de acum se pot bucura şi ei, din nou, de viaţă. Să nu vă aşteptaţi să primiţi prea mare ajutor din partea lor. Vor fi capabili să stea cu copilul câteva ore, atunci când copilul va folosi singur baia şi va mânca fără ajutor.

Principiul care îi ghidează în viaţa lor de bunici este: „Eu te-am crescut pe tine pe vremea aia când nu se găsea nimic şi pe mine nu m-a ajutat nimeni! Acum ai şi tu copiii tăi, descurcă-te!”

Îi recunoaşteţi după ultimele achiziţii pe care le fac (laptop, abonament la sală) sau după modul/locul în care îşi petrec vacanţele (în locuri în care nu sunt deranjați de copii).

 

Fericiţii

Sunt cei atunci când li se naşte un nepot nu ştiu decât să se bucure. În ziua naşterii partea feminină îşi sună toate cunoştinţele şi pierde o zi întreagă la telefon povestindu-le despre cele două gesturi pe care le-a surprins la bebeluş în cele trei minute cât a stat lângă el, respectiv a mişcat mâinile şi s-a încruntat. Partea masculină, în schimb, nu dă bani pe telefoane. Îşi sună un singur prieten pe care îl însărcinează cu adunarea celorlalţi în cine ştie ce cârciumă.

Aceştia rămân în această stare de euforie pentru totdeauna. Îi recunoşti după modul în care îţi povestesc şi câte două ore despre copil. Şi cum stă când îl schimbă mama lui, şi ce grimase face la băiţă, şi fiecare gângurit. Au multe de spus tocmai pentru că sunt numai observatori, nu vor avea niciodată iniţiativă când vine vorba de copil. O cheamă pe mamă pe principiul: “Ieşi mai repede din duş că plânge, eu nu ştiu ce să-i fac şi poate te superi pe mine că nici nu fac bine!”

Dar ei sunt cei mai fericiţi pentru că au nepoţi. Şi spun asta cu voce tare de foarte multe ori.

 

Identificatorii

Încă din primele ore de viaţă ale copilului, pe ei îi preocupă cu ardoare o singură problemă: cu cine seamănă? De parcă atunci îţi poţi da seama cu cine seamănă fărâma de om. În primele zile, toţi bebeluşii seamănă cu Silviu Brucan. În fine, bunicii chiar îşi dau seama cu care dintre părinţi se aseamănă bebe. Şi ar fi bine dacă s-ar limita numai la părinţi, dar de multe ori se întind până la a spune că seamănă cu vreun stră-stră-străbunic sau cu vreo mătuşă intrată prin alianţă în familie.

Nu se vor opri până când nu vor stabili sigur. Şi când vor stabili îi vor anunţa şi pe ceilalţi bunici ai copilului. Dacă se întâmplă ca aceştia să fie la fel ca ei, felicitări! Puteţi tăia bilete la spectacol.

Cum îi recunoaşteţi? Sunt cei care la absolut orice gest/sunet/respiraţie emit acel „Da’ cu cine seamănă el/ea?” rostit rar şi plin de afecţiune sau de antipatie, după caz (depinde cu cine cred ei că se aseamănă).

Nu se vor opri niciodată. Ai putea spune chiar că trăiesc pentru a diagnostica această problemă.

 

Implicaţii

Atât de implicaţi încât se comportă ca şi când ar fi născut ei şi sunt şi stăpâni pe copil. Vor să fie la curent cu tot ce se întâmplă. Au chiar şi un plan bine pus la punct pentru creşterea şi educaţia copilului. Au ales, încă de la naştere, grădiniţa, şcoala şi i-au gândit şi traseul profesional. De cele mai multe ori, acest tip de bunici nu menţin o relaţie prea bună cu părinţii. Suspendă des legăturile, dar de fiecare dată revin fără să fie chemaţi. Îşi susţin fanatic părerile cu argumentul: „ascultă la mine că eu ştiu mai bine!”

 

Experimentaţii

Sunt Implicaţii duşi la extrem. Sunt cei care nu numai că ţin să-ţi precizeze că ei ştiu mai bine ca tine tot, dar te şi reduc la tăcere cu „tu n-ai mai crescut copii până acum!” Aceştia sunt foarte periculoşi pentru mamă, mai ales în perioadă imediat următoare naşterii. De multe ori, în zilele în care mama şi copilul se află încă la spital, bunicii schimbă locurile obiectelor/pieselor de mobilier din camera copilului după logica numai de ei înţeleasă pentru că, DA, ei au mai crescut copii şi ştiu mai bine.

 

Cârcotaşii

În timp ce implicaţii şi experimentaţii te asaltează cu sfaturile lor şi se comportă de parcă copilul ar fi al lor, cârcotaşii nu numai că nu fac nimic, dar stau şi îţi caută nod în papură permanent. Cum identifică un gest greşit, urmează critici peste critici. În loc să te înveţe şi să te sprijine, stau şi se/te întreabă „Cum de nu ştii x lucru? Nț-nț-nț!”

Bunicii din viața voastră din ce categorie fac parte?

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație