Aylin Cadir: ”Acum ştiu cât de multe pot realiza!”

TOTUL DESPRE MAME

Aylin Cadir despre puterea nebănuită pe care ți-o dă maternitătea

Am stat de vrobă cu actrița Aylin Cadir, proaspătă mămică,  despre lecțiile pe care le primim ca părinți, copilărie și fericire.

5 întrebări și răspunsuri cu Aylin Cadir

TDM: Ce ai învățat de la copilul tău? Ai avut vreo revelație de când ești părinte?

Aylin Cadir: Sunt de puțin timp părinte, dar aș putea spune că am realizat/înțeles câteva lucruri. Tot procesul nașterii și recuperării mi-a testat forța și răbdarea la cote extreme. Acum știu cât de multe pot realiza, mă simt puternică și am senzația că pot face orice îmi propun. Am învățat să ascult și să observ cu adevărat și să iubesc la infinit. Si am învățat să schimb scutece ca o expertă.

TDM:  Ce faci când simți că explodezi? De unde îți găsești resurse să nu explodezi, totuși?

Aylin Cadir: Am noroc de un copil care nu mi-a dat motive de frustrare. În general, înțeleg de ce plânge, sunt conectată la nevoile lui. Singurele cazuri în care am simțit că nu mai pot au fost din cauza oboselii și atunci a preluat soțul meu.

TDM: Care e punctul tău slab în relația cu copilul? Dar punctul forte?

Aylin Cadir: Îmi plac copiii și cred că și ei mă plac pe mine. Am observat că interacționez ușor cu un copil, chiar dacă este poate unul mai timid sau mai interiorizat. Cred că asta se întâmplă pentru că îi iau în serios și nu mă port cu ei de parcă ceea zic ei nu contează pentru că sunt copii.
Punctul slab, înainte să nasc, am crezut că va fi lipsa mea de răbdare dar văd că nu a fost cazul. Poate când va mai crește… Cine știe?

TDM: Ce lucru din relația ta de ieri cu părinții tăi nu vrei să repete în relația ta de azi cu copiii tăi?

Aylin Cadir: Nu mă pot gândi la lucruri care nu trebuie repetate. Accesul și schimbul de informații actual despre creșterea și educația copiilor mă face poate mai informată, dar nu înseamnă că știu mai multe sau că eu nu voi face greșelile mele. Tot ce am realizat până acum este rezultatul educației părinților mei, deci chiar dacă au fost greșeli cred că și-au avut rolul și învățămintele lor.
Sunt multe lucruri pe care știu sigur că o să vreau să le repet, cum ar fi să-l învăț pe Pavel să vorbească limba turcă.

TDM: Cum arată fericirea în casă la voi?

Aylin Cadir: Fericirea este acasă la noi în casă.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa