Băieţi şi tătici: cum să te abţii să le spui ce să facă

baieti-si-tatici-totul-despre-mame

Când să-i lași în pace pe băieți și tătici, în lumea lor

Știu că-i greu să te abții când îi vezi. Tati și băiețelul lui. Îi sorbi din priviri, dar nu te abții să nu le dai indicații. “Mai ușurel!”, “Nu-l certa, tati!”, “Scoate bățul din ochiul lui tati!”, “Puțină apă?” și așa mai departe și mai departe și mai departe.

Dacă pățești și tu așa, citește mai departe. Dacă ai înțelepciunea și tăria să te ții departe de jocurile băieților cu tații lor, atunci felicitări! Eu fac parte din prima categorie, însă mă tratez. Cu pași mici și cu multe cuvinte aproape înghițite (în sensul că nu le mai spun cu voce tare, dar îmi stau în gât)!

Joaca lor e a lor

Când tatăl se joacă cu băiatul lui (nu știu cum stă treaba cu fetițele), joaca e normal să fie mai aprigă, mai fizică și să aibă alt ritm decât atunci când vă jucați voi, mama și copilul. Conectarea celor doi masculi s-ar putea să îți pară că aduce cu o răfuială, însă pentru băieți luatul la trântă cu tati e de departe una dintre cele mai amuzante chestii pe care le pot face. Învață să fie băieți, să își cunoască limitele și să își evalueze forța într-un joc fizic. Nu te băga! Chiar dacă ți se pare că au sărit calul, chiar dacă îl vezi pe cel mic, în mintea ta, cu capul spart sau, în realitate, aruncat pe sus. Va fi prins! Pentru tatăl lui, este la fel de important ca pentru tine să își știe băiatul bine și nu va risca să îl rănească, în ciuda aparențelor.

Apoi, mai sunt aventurile… Acele momente când tatăl și fiul pornesc în parc și nu se opresc lângă un loc de joacă, ci caută poteci nebătătorite, lemne bune pentru săbii, pietre cu forme ciudate, goange și gâze cum nu s-au mai văzut. Crede-mă, ce câștigă în acele momente este mult mai important decât faptul că s-ar putea să revină acasă cu genunchii juliți sau cu picioarele urzicate.

Conflictele le pot rezolva și singuri

Multe dintre jocurile tată-fiu se termină cu lacrimi și certuri? Mult mai des decât ți se întâmplă ție când te joci cu cel mic? Și asta e firesc! Ei sunt masculi și au în gene dorința de a impune ierarhii, de a stabili cine e cel mai tare. Dacă tatăl alege să mai câștige și el o întrecere la fugă sau o rundă de Piticot nu protejează orgoliul copilului, dar îi oferă o doză de realitate super necesară. Care îi va fi de folos copilului și în jocul cu ceilalți de vîrsta lui. Doar nu-ți place nici ție să ai un puști care nu știe să piardă la niciun joc și se busumflă cu ocazia oricărui loc II sau III… Instinctiv, tăticii știu să le arate copiilor lor limitele, însă și să îi încurajeze să le depășească. Noi îi protejăm mai mult, îi ținem mai în fustele noastre și e bine că suntem așa, e în natura maternității. Dar ce e între băieți, e altă mâncare de pește. De aceea ar fi minunat să nu te bagi cum vezi un conflict și nici să nu stai pe margine cu brațele deschise pentru a consola copilul, eventual șuierând printre dinți spre tată: “Ți-am spus c-o să se termine cu lacrimi!” Lasă-i să se certe și să se împace singuri, până la urmă vorbim de un copil și de un adult – tatăl său!- care au nevoie să poată gestiona singuri propriile conflicte, fără intervenția ta coercitivă.

De ce să nu profiți?

Chiar așa, nu-mi spune că nu ți-ar prinde bine câteva ore de liniște! În care ore să faci orice ai tu chef, sau să gătești sau ce vrei tu. În loc să dai telefon din 10 în 10 minute ca să verifici dacă a băut apă cel mic, dacă are pălăria de soare în cap, dacă nu-i e foame, cu cine se joacă, ce se joacă… Și tati are nevoie să ai încredere în el când e cu fi-su! Mi-a luat ceva timp să învăț eu însămi să mă relaxez, să nu mai stau călare pe telefon și să mă împac cu ideea că tatăl copilului meu este altfel decât mine în relația cu fiul lui. Și că acest “altfel” nu înseamnă mai priceput sau mai puțin priceput, ci pur și simplu “altfel”. Au nevoie de momentele lor, în care să fie doar ei doi, băieții. Iar eu mă bucur din plin de orele de singurătate pentru că, recunosc, am și eu nevoie de ele.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație