Bau-bau (chiar) nu există (1): Ioana Ginghină despre copilărie

Ioana Ginghina / Totul despre mame
Ioana și Ruxandra
Ioana Ginghina / Totul despre mame
Ioana și Ruxandra

Ioana Ginghină: „Am primit multe rigle peste degete”

Despre copilăria adulților de azi… Am crescut în vremea poeziilor, nu exista întâlnire cu alți adulți fără ca noi să fim puși să recităm la comandă. Am crescut sub amenințarea lui „dacă”, unde acest „dacă” era calea spre coșmarurile noastre. Dacă nu te conformai cerințelor, lucruri cumplite urmau să ți se întâmple. Am crescut în perioda în care a spune „te iubesc” copiilor era un semn de slăbiciune din partea părinților. Am crescut în timpurile în care, dacă erau liberi, copiii li se urcau adulților în cap. Am crescut cum am crescut și am ajuns adulții care suntem astăzi. Suntem părinții copiilor noștri și ne luptăm zi de zi cu fantomele trecului, fiecare cu fantoma lui…

„Probleme mele au început în gimnaziu”

Acum, când fetița mea, Ruxandra, se apropie de prima zi de școală, încep tot soiul de gânduri și temeri vis-a-vis de acest mare pas din viața ei.

Îmi aduc aminte cât de ciudat a fost pentru mine să merg la școală și nu neapărat în clasele primare.

Despre învățătoarea mea, am numai amintiri frumoase: excursii, joacă, poate că și dojeneală pentru că nu scriam foarte frumos, însă chiar nu pot spune că imi vine ceva urât în minte.

Sunt unul dintre copiii anilor grei de comunism. Am prins revoluția când eram copil… aveam 12 ani, eram în clasa a VI-a. Chiar dacă lucrurile s-au schimbat radical după 1989, mentalitatea, în schimb, a rămas la fel.

Mentalitatea profesorilor n-a cunoscut nicio modificare. Am primit multe rigle peste vârful degetelor. Am învățat comentarii literare și caracterizări făcute de alții, cuvânt cu cuvânt. Părerea mea nu conta și nu era voie sau nevoie să o spun.

Am fost extrem de frustrată că nu puteam să îmi spun aproape niciodată părerea. Altă frustrare venea din faptul că niciodată nu aveam dreptate doar pe motiv că sunt mică.

Eram văzută ca „oaia neagră” a clasei pentru că eu îmi doream să mă fac actriță, în loc să aspir la  o meserie „normală”, așa ca alții.

Adulții copilăriei mele

Marea mea problemă cu adulții copilăriei mele era că nu mă lăsau să vorbesc.

Nu înțelegeam de ce trebuie să învăț alte păreri, pe dinafară, și să nu țin cont de propria mea părere.

Poate că nu pare mare lucru, dar acum, ca adult, realizez cât de mult m-au afectat toate aceste lucruri. Am devenit un adult care are mari emoții atunci când vrea să-și spună părerea. Îmi este greu să o fac și poate, de multe ori, nu mi-am spus punctul de vedere tocmai din acest motiv… M-am gândit că poate nu contează.

Vorbitul în public este pentru mine un chin, în ciuda faptului că sunt actriță.

Ca mamă, îmi doresc ca fetița mea, Ruxandra, să poată să se exprime liber, să poată să-și spună gândurile și să-și susțină părerile fară a avea teamă de penibil, de respingere, de ridiculizare.

Mă încearcă sentimente amestecate cu gândul la prima ei zi de școală, care se mută zilnic din ce în ce mai aproape. Mă văd ținând-o de mână până în momentul în care intră în sala de clasă. Atunci va face primii ei pași, singură, pe drumul către maturizare. A venit rândul ei… Ruxandra, să fii tu! Mama te iubește oricum!

Ioana Ginghină este, în primul rând, mama Ruxandrei, apoi soție, femeie, actriță, fondator și manager al MiniArtShow.

Am invitat mămici, tătici, oameni care să ne spună povestea copilăriei lor, cu toate fantomele și temerile cu care au fost crescuți. ”Bau-bau (chiar) nu există!” este o rubrică despre și cu adulți pe care Bau-bau i-a așteptat toată copilăria după fiecare colț.  Așteptăm cu drag poveștile voastre pe adresa poveș[email protected]

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație