Bau-bau (chiar) nu există (2): Ana Nicolescu despre copilărie

Ana Nicolescu: „A fost odată o fetiță veselă și jucăușă, cu fălci cărnoase și păr ondulat.”

Am crescut în vremea poeziilor, nu exista întâlnire cu alți adulți fără ca noi să fim puși să recităm la comandă.

Am crescut sub amenințarea lui “dacă”, unde acest “dacă” era calea spre coșmarurile noastre. Dacă nu te conformai cerințelor, lucruri cumplite urmau să ți se întâmple.

Am crescut în perioda în care a spune “te iubesc” copiilor era un semn de slăbiciune din partea părinților.

Am crescut în timpurile în care, dacă erau liberi, copiii li se urcau adulților în cap. Am crescut cum am crescut și am ajuns adulții care suntem astăzi. Suntem părinții copiilor noștri și ne luptăm zi de zi cu fantomele trecului, fiecare cu fantoma lui…

 

Mama le iubește la fel. LA FEL.

A fost odată o fetiță veselă și jucăușă, cu fălci cărnoase și păr ondulat. O dulceață de copilă. Părinții ei o creșteau luminos, cu calm și armonie, cu credință în Dumnezeu, cu sâmbete și duminici în sufrageria plină de musafiri, cu lumina aprinsă chiar dacă afară era încă soare, cu tort de mere parfumate la fiecare aniversare, cu bucuria că aveau soare în suflet și sclipire în priviri. Tatăl ei era preot, iar mama casnică. O soră mai mică se ținea, admirativ, după ea.

Cele două surori, au fost învățate, poate chiar obligate, să împartă totul, să se îmbrace la fel, să meargă la aceleași activități școlare și extrașcolare. Una avea talent la desen, cealaltă la cântat. Amândouă au mers la desen. Una chiulea ca să meargă la cor. Era prinsă de cele mai multe ori, certată și pusă cu burta pe carte. Cea mare trebuia să o ia pe cea mică peste tot: la întâlniri cu fetele și cu băieții, la film, în excursii, la mare, la munte.

Mama nu făcea diferențe între ele. Doar le iubea la fel. La fel. În sufletul copilei cu păr ondulat, ajunsă adolescentă, se dădeau lupte intense. Își iubea sora, dar nu o voia peste tot după ea. Avea nevoie de intimitate, voia să-și formeze identitatea, să-și răspundă la întrebări, să experimenteze liberă, să iubească. Și astfel, cele două surori mai mult de îndepărtau, decât se apropiau.

Mai târziu, fetița cu păr ondulat a aflat că o soră îți poate aduce multă bucurie în viață.

A fost odată o fetiță veselă și jucăușă, cu fălci cărnoase și păr ondulat. O dulceață de copilă. Ajunsa mama, tot de fete, ea vrea să le crească luminos, cu calm și armonie, cu credință în Dumnezeu, cu soare în suflet și cu sclipire în priviri, așa ca în copilăria ei. Ajunsă mamă, ea nu își obligă fetele să stea împreună dacă nu vor, nu poartă haine la fel, nu au aceleași preferințe, nu au același trăiri. Au suflete diferite. Se conectează diferit la lume și o descoperă fiecare în ritmul ei. Iar mama lor respectă asta. Sunt unice.

Tocmai de aceea, fetița cu păr ondulat, ajunsă mama, le iubește diferit. Doar bunica insistă ca o mamă trebuie să-și iubească la fel copiii.

Ana Nicolescu este cea din spatele mamicaurbana.ro, vine cu o experiență de peste 15 ani în presa de sănătate și frumusețe, organizează de peste 6 ani evenimente de beauty și campanii de sănătate, face PR pe zona de parenting, și, cel mai important, este o mamă fericită a două fete frumoase și pline de viață cu care trăiește zilnic experiențe inedite. În cele două minute libere rămase pe săptămână/lună este și soție.

 

Citiți și „Bau-bau chiar (nu) există (1):  Am primit multe rigle peste degete” de Ioana Ginghină)

Am invitat mămici, tătici, oameni care să ne spună povestea copilăriei lor, cu toate fantomele și temerile cu care au fost crescuți. „Bau-bau (chiar) nu există!” este o rubrică despre și cu adulți pe care Bau-bau i-a așteptat toată copilăria după fiecare colț.  Așteptăm cu drag poveștile voastre pe adresa poveș[email protected]

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație