Cadouri, mărţişoare şi drame familiale

Cadou
Cadoul tău e şi al meu!

Putem să facem faţă cu brio îndatoririlor de primăvară-iarnă şi din extra-sezon?

Cadou
Cadoul tău e şi al meu!

Cadourile sunt un subiect delicat. De la a cumpăra şi până la a primi, mereu există ceva care ne dă bătăi de cap. Ce păţim noi când vine vorba de cadouri şi ce putem face ca să ieşim din dilemele care ne încearcă vedem acum!

Cadouri multe şi mărunte

Am şi acum casa plină de urmele Moşului din 2013. Nu mă refer la vreo talpă gigantică de bocanc, ci la jucării, cărţi, haine, bentiţe şi clămuţe, toate aduse în saci diverşi de rotofeiul cel generos. Pentru că Moşul ne simpatizează, ne lasă câte ceva nu numai sub bradul personal, ci şi sub brazii altora, iar la finalul perioadei suntem încărcaţi cu toţii de mici atenţii care, adunate, reuşesc uneori să ne emoţioneze de-a binelea. Spre fericirea colectivă, tot un fel de Moş se anunţă şi în prima săptămână a lunii martie, când toate domniţele din casă o vor lua de la capăt cu desfăcutul cadourilor şi vor ofta în cor vaaaaaai, cât de drăguuuuuţ! Ce urmează? Zile de naştere, onomastici, aniversări de căsătorie, prilej de bucurie, dar şi de nervi!

Martie, temerile bărbaţilor şi tristeţea copiilor

Martie e o lună nefastă pentru bărbaţi. Al meu, cel puţin, e copleşit. Sunt patru protagoniste în familie care trebuie marţişorite, la care se adaugă alte câteva personaje feminine apropiate. Cu mine are noroc, pentru că mă bucură aşa de mult faptul că nu uită evenimentele care fac prilejul darurilor, inclusiv mediatizatul mărţişor, încât pe cuvânt dacă mă mai pot supăra când vine cu te miri ce poznă de cadou. Cel mai greu pentru el este să nimerească simbolul primăverii potrivit cele mici, ca să nu mai întâmpine tristeţile de altă dată. Anul trecut, spre exemplu, le-a cumpărat tuturor mărţişoare identice. Identice pentru el şi vânzător, deoarece fetelor li s-au părut complet diferite, iar deosebirile, insesizabile de către globii noştri oculari, au creat adevărate drame familiale.

Soluţia:

Din fericire, o vizită în grup a doua zi la magazinul cu duplicate, unde fetele au putut inspecta oferta vânzătorului şi şi-au mai pus alte câteva mărţişoare în coş, a rezolvat această problemă ultra-delicată.

Onomastici şi aniversări

O altă problemă care nu e doar a soţului, ci şi a mea, este cea a zilelor de naştere individuale ale fetelor. Nu am reuşit, încă, să le fac să înţeleagă că ziua uneia este strict a ei, iar surorile n-au motive să fie peste măsură de furioase pentru că aceasta primeşte cadouri. Roata se întoarce şi ne va veni şi nouă rândul să primim daruri la fel de frumoase. E drept că toată lumea care vine cu un cadou pentru sărbătorită este mai mult decât drăguţă şi le aduce câte ceva şi ceorlalte două fete, dar, în viziunea copiilor, niciodată aceste mici daruri nu se ridică la nivelul cadoului principal. Ăsta e şi motivul pentru care pe rând vor musai cadoul primit de celelalte, dau apă la şoricei şi fac liste peste liste cu ce îşi doresc ele pentru ziua lor.

Soluţia:

Ne înarmăm cu un munte de răbdare şi oferim, fără să ne enervăm, explicaţii peste explicaţii, axându-ne pe bucuria gestului în sine şi pe fericirea de a fi alături de oameni dragi. Mai ştiţi şi voi alte variante? Aştept sugestii!

Dilema invitatului

Ne confruntăm cu o dilemă finală, cea a invitatului care trebuie să cumpere un cadou pentru sărbătorit. Fie că sunt situaţii în care cadoul trebuie cumpărat în urma unei incursiuni in corpore la magazin, fie că reuşim să achiziţionăm ce ne-am propus într-o evadare fără copii la shopping sau făcând cumpărături online, supărarea atinge şi aici cote maxime. Pe principiul ziua ta e şi a mea, până acum vreun an şi ceva fetele îşi duceau conştiincioase la casa de marcat drăgălăşeniile care le luau ochii în magazin, în timp ce eu căutam cel mai potrivit cadou pentru sărbătorit. Sau, imediat când ajungeam acasă, desfăceau ambalejele originale ale jucăriilor cadou, rupeau etichetele hainelor care le zgâriau şi se îmbrăcau tacticos cu ceea ce urma să fie dăruit. Din pricina asta am fost de câteva ori nevoiţi să mai achizţionăm o dată cadourile iniţiale şi să purtăm discuţii amănunţite cu cele mici.

Soluţia:

Am făcut cumpărături fără a fi însoţiţi de copii, iar cadoul a fost înmânat direct sărbătoritului, pentru evitarea oricărui incident neplăcut.

Voi ce probleme aţi întâmpinat la capitolul cadouri?

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație