În ultima vreme, am vorbit cu mai multe prietene care au copii de aceeași vârstă minunată de doi ani, și care nu mai rezistau crizelor de plâns. Culmea, pe mine mă nimeriseră într-o perioadă zen (da, să știți că există și așa ceva) și mă simțeam ciudat că al meu copil nu mai plânge încontinuu și brusc, aparent fără motiv întemeiat și vizibil. Asta nu înseamnă că nu știu cum e, doar că momentul ACELA de furie majoră îl simți doar atunci, când te dezlănțui, nu când îți povește cineva.
Murphy nu stă degeaba
Așa că, exact în ziua ultimei discuții cu o prietenă, în care eu o sfătuiam să nu se mai învinovățească pentru că a ridicat tonul la copil, ce să vezi? Am explodat eu. Nu mi-e ușor să recunosc că prima reacție a creierului meu a fost să mă înfurii pe copil. Și m-am lăsat pradă nervilor. Am atins apogeul acela periculos, momentul în care ar trebui să tragi aer în piept și să numeri până la trei de câteva ori, ca să te calmezi și să poți răspunde situației cu calm, și nu sub impulsul momentului. Dar eu nu și nu… am cedat și am țipat. Evident, nervii copilului au fost și mai mari pentru că nu înțelegea ce se întâmplă cu mine.
NOU! Cartea interactivă a Dr. Laura Markham, tradusă în peste 25 de țări, acum disponibilă în limba română, de la Editura ZYX Books. Părinți liniștiți, copii fericiți – Caiet de lucru cu tine este disponibilă pe zyxbooks.ro.
De ce am răbufnit?
Vă povesteam într-un alt articol, despre cartea Laurei Markham, ”Părinți linștiți, copii fericiți” și despre importanța momentelor noastre în calitate de adulți în care să fim noi înșine și să ne încărcăm bateriile Laura Markham folosește sintagma: ”să avem ceașca plină” (n.red, de energie). Ei bine, este extrem de important ca și copilul să aibă această ceașcă plină. Al meu era însă extrem de obosit, la capătul unei zile lungi, în care nici nu dormise deloc. Eu eram epuizată după o zi tot la fel de lungă – ceașca mea era și ea goală și… Creierul meu a acumulat cât a putut până când a zis ”STOP!” și am țipat.
Dacă în același timp, și tu ai ceașca goală, ESTE GRAV!
Nervii sunt întinși la maxim de ambele părți și cu greu poate fi evitat un moment de criză al copilului și, din păcate, și al părintelui.
Am țipat la copil, și într-o fracțiune de secundă m-am simțit eliberată, dar în același timp foarte vinovată. M-am bucurat că m-am eliberat, dar după eliberare a urmat tristețea și vinovăția…
Da, suntem oameni, știu! Dar suntem și adulți și trebuie să ne dozăm cum trebuie energia noastră și cumva, să reușim să ne eliberăm nervii altfel. Seara, după ce apele s-au liniștit, am luat din nou cartea Laurei Markham în brațe…
Știți? De când sunt mamă, mi-a plăcut mereu să descopăr cum copilul scoate părțile bune din mine. Ei bine, acum am descoperit că le scoate și pe cele urâte, pe care nu vreau să le mai văd vreodată.
