Cât timp „trebuie” să petrecem cu copilul?

Cât timp petrecem cu copilul?

Părinți în căutarea cantității perfecte de timp petrecut în familie

În primii trei ani de viață ai copilului am fost ca o leoaică. Nu înțelegeam deloc cum e sau de ce să stai departe de copil mai mult de două ore. Eram convinsă că locul meu era lângă copil. Și am preferat să lucrez mai bine de doi ani de acasă.

Eram un fel de work-at-home mom. „Un fel de”, pentru că mai mult stăteam acasă decât lucrăm. În acest timp am scris zeci de interviuri cu mame care făcuseră aceleași alegeri ca și mine, am discutat cu alte zeci, practic, făceam documentare fără să vreau pe acest subiect. Pentru că ceva nu se lega. Indiferent cât de mult timp petreceam cu copilul, tot nu eram mulțumită și mi se părea că aș putea face mai mult. Zilnic aveam activități diverse, mergeam la locuri de joacă care mai de care speciale, ieșeam în parc, socializam cu alți copii, eram mai mereu pe drumuri cu cu lista de bifat. Dar eram mereu obosită.

Alergătură, alergătură, alergătură

Am decis să dăm copilul la grădiniță. Dar încet, cu câteva zile pe săptămână, doar patru ore. Tot ca să simt că petrec mai mult timp cu cel mic. Toată vară trecută așa am fost, între drumuri, alergam să las copilul la ora 9 la grădi, alergam către birou, la ora 13 alergam să iau copilul și să îl duc la somn. Drumul către casă era tot un alergat, de frică să nu adoarmă copilul în metrou. Ceea ce se întâmpla des. Când nu adormea, alergam să îl adorm mai repede, ca să lucrez iar pe repede înainte ceea ce lăsasem neterminat dimineața la birou. Iar seara, o altă alergătură: se lua soțul venit obosit de la serviciu, i se punea copilul în cârcă și se trimitea în parc. Iar eu mă grăbeam să termin prin casă ce nu făceam ziua.

Astfel, timpul meu prețios cu copilul nu mai era deloc prețios, cel mic era mereu tracasat și nu avea, de fapt, niciun program, iar eu mereu nemulțumită. Seara nu reușeam să ne jucăm mai deloc, activitățile extra-grădi nu mai erau deloc plăcute, iar treabă aveam mereu.

Cum găsim echilibrul?

Toamna am dus-o cam la fel, muncă dimineață de timp la birou, grabă după-amiază, iar muncă seară, uneori și noaptea. Energia mea, dar și a familiei mele era zero. Dar cum să fac? Cum să las copilul să stea departe de mine toată ziua?

Simțeam că înnebunesc, iar presiunea din jurul meu era din ce în ce mai mare. Aveam nevoie de o pauză de gândire, iar marele nostru „noroc” a fost că băiețelul nostru a făcut varicelă înainte de Crăciun. O săptămână de varicelă + două săptămâni de vacanță împreună au fost cea mai bună ocazie de reflecție și parcă vălul ridicat de peste ochi. Așa că, în câteva zile, am decis că vom lăsa copilul la program cu somn, de la ora 10, iar eu voi lucra până la oră 4. N-a fost deloc simplu în primele săptămâni, tot într-o alergătură o țineam după ora 3, când mă grăbeam să iau copilul de la grădiniță, imediat cum se trezea. Eram singura mamă care făcea planton în față dormitorului copiilor, așteptând un semn să îl pot lua repede acasă. El plângea la somn, dar era fericit când mă vedea că îl iau primul.

Timp perfect cu copilul NU există!

Însă planul meu nu a coincis cu planul băiețelului nostru. El, de fapt, își dorea să ajungă mai repede la grădiniță, să ia micul dejun cu clasa lui, și, mai mult, se joace după somn, împreună cu colegii lui, după gustarea de la ora 16.30. Acum mă simțeam vinovată că  îl privez de o zi cu program fix, după care el, de fapt, tânjea, numai ca să îmi rezolv o vinovăție pe care o purtam de ani. Văzându-l cât era de fericit că îl las să se bucure și de timpul de după somn, de la grădiniță, și cât de binedispus este seara pe care acum o petrecem cu adevărat împreună, toți trei, am decis să îi aud dorințele.

Acum, chiar dacă stăm împreună mai puțin de trei, patru ore până la somnul de noapte, simt într-adevăr că e un timp bine petrecut. Iar stările mele de vinovăție sunt din ce în ce mai rare. Ce mai facem e să ne luăm cu toții o zi liberă pe lună, câteodată două și să ne răsfățam cum ne place: dormim mult, nu ne grăbim nicăieri și stăm împreună.

Voi cum vă petreceți timpul împreună cu cei mici?

Citește și ”Părinți liniștiti, copii fericiți”, de Laura Markham și află cum să devii un părinte calm ca să te poți bucura pe deplin de fiecare clipă petrecută alături ce cel mic. Cartea este disponibilă AICI.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație