Super mame, super puteri, super organizare! Unde sunt toate acestea și de ce nu le găsesc în capul meu?!
Să fii mamă e un job care bate orice alt job. Nu faci nicio școală pentru treaba asta, nu se studiază materia nici în clasele primare, nici la liceu, nici în facultate. Nici mastere în mămoșenie n-am văzut, așa că e o meserie pe care o cam prinzi după ureche și la care mai dai și rateuri. De fapt nu tu, ci creierul tău, care îți cam trage clapa atunci când se satură să fie creier de mamă. Sau de fapt face bine ce face?
Citește și: Oboseala extremă a părintelui – un carusel fără scăpare?
O mică listă care te ajută în meseria de mamă
Iată cum arată o listă de lucruri de făcut într-o zi de marți:
- verifică ghiozdanul!
- spune copilului să se spele pe dinți
- repetă copilului că trebuie să se spele pe dinți
- spală-te pe dinți și tu
- roagă copilul să se spele pe dinți
- nu uita să pui în geantă subiectele pentru emisiune, nu uita să iei și cartea din care vrei să citezi
- ia o plasă pentru că trebuie să te oprești în drum spre casă să iei ouă. A, și mere. Și roșii. Poate niște piept de pui, smântână, portocale (parcă nu portocalele avea E-Coli. Sau aveau?!). Și detergent de rufe, bureți de vase. Mi s-a terminat fondul de ten, pastă de Pilot pentru copil. “Iubita, dacă intri la magazin îmi iei și mie o spumă de ras?” Dar desigur.
- alege un tricou călcat pentru copil
- eu cu ce mă îmbrac
- roagă copilul să se spele pe dinți
- trafic, atenție!
- radio
- aoleu, azi trebuia să ducă la școală banii pentru excursia din săptămâna „Altfel”!!! Sa ajung și la un bancomat
- matematică are azi? Nu, joi. Cine îl duce? Poate-l conving pe taică-său. Să nu uit de spuma de ras.
- ce gătesc?
- am promis că o sun pe vecina mea să îi împrumut cartea lui Thompson, nu se mai înțelege cu copilul
- s-o sun pe bunica, e iar panicată că a fost cutremur în Vrancea. Nu s-a simțit la noi, dar asta nu contează
- de dat perioadele de concediu la birou (când are Tudor tabăra?!)
- să pun o mașină la spălat
- să scriu ceva, trebuie să scriu ceva!
- pe 25 e ziua lui taică-meu (nu uita să suuuuni!)
- copilul s-o fi spălat pe dinți?!
Sună telefonul.
- Bună ziua, doamna Rusan?
- Da, bună ziua!
- De la salon vă sun cu programarea la tuns pentru băiețel, veniți da?
- ĂĂĂ… da! Când era?
- Păi azi la 17.
- Sigur, sigur!
Creierul meu e mai deștept decât mine
Desigur, am încercat varianta cu agenda. Să notez tot, tot, tot. Mi-am luat o agendă scumpă, un Moleskine cu coperte roz. A funcționat o vreme, până când am uitat să mă uit în agendă. Pentru că, probabil, creierul meu e mai inteligent decât mine și refuză să-și dea cu stângul în dreptul. Când e supraturat, își ia pauză și gata. Se mai răzbună pe mine noaptea. Cred că vrea să-mi arate cum se simte el ziua. Și atunci mă trezesc pe la 4, fac ochii mari, iar gândurile mi se abramburesc în minte de parcă ar fi concurs de talente. Fiecare gând intră pe scenă, își face numărul, iar eu îl privesc ca un jurat plictisit care abia așteaptă să se termine reprezentația. Hop, vine altul. Aplauzeeee! Printre picături, număr oi. După 4500 de mioare, renunț și încep să mă gândesc cum ar fi să-mi fac o fermă și oile alea să producă ceva. Sau poate capre. Au lapte bun, sunt și haioase. Pe la 5, am business planul făcut, știu unde vând laptele, ce săpun bio să fac, am și veterinarul angajat, terenul luat, carne eu nu vând că nu pot tăia caprele astea de care, pe la 4.30 noaptea, eram deja atașată sentimental și câteva aveau chiar nume. Pe la 5.30, creierul meu îmi spune că ajunge și că speră că am înțeles cam cum sunt zilele pentru el și da, pedeapsa a luat sfârșit, pot să ațipesc un pic. Un pic, pic pentru că în curând sună ceasul și suntem gata să o luăm de la capăt.
De fapt sunt GROZAVĂ!
Creierul meu de fapt e destul de grozav. Nu zic asta că e al meu, dar chiar mă ajută să triez cumva lucrurile foarte importante de cele mai puțin importante. Cum ar fi să scot brioșele din cuptor înainte să se ardă. Asta uit. Însă nu uit să mă asigur, în trafic, când trec o stradă fără prioritate. Și fac asta ca să nu pierd șirul atâtor lucruri care sunt de făcut în fiecare zi/săptămână.
De ce se răzbună creierul meu pe mine?
Săracul, are și el dreptate. De exemplu, îmi propun să împăturesc rufele uscate. Văd în baia mică niște detergent scăpat pe jos. Iau mopul, șterg, dar observ că e praf pe lângă mașină. Șterg praful acela. Niște cârlige au căzut undeva în spate, așa că fug să caut ceva lung cu care să le împing spre mine. Găsesc sabia de plută a copilului. Vai, ce e-n camera lui! Să fac patul. Fac patul. Dar pe cearceaf sunt firimituri, așa că scutur bine cearceaful. Mai bine aș schimba așternuturile cu totul. Uit de la ce am pornit, în schimb am satisfacția că fac toate lucrurile astea în timp ce ascult muzică. Numai că mă trezesc că nu am făcut, de fapt, ceea ce îmi propusesem inițial. Am făcut, în schimb, o mie de alte fleacuri. Eu cred că de asta obosește creierul să țină minte prea multe lucruri deodată. Dacă aș fi împăturit rufele, măcar îi dădeam satisfacția că a făcut ceea ce avea de făcut și că poate trece la următoarea sarcină.
Mai bine funcționăm delimitat
„Ruxandra, când începi o treabă, ține-te de ea”, îmi dictează creierul meu. „Lasă-mă să mă concentrez, să rezolv și să mă bucur că am terminat ceva. Apoi trecem la altceva. Și mai lasă-mă să mă odihnesc când nu sunt lucruri stringente, permite-mi să relaxez. Te voi răsplăti cu atenție sporită și eficiență, în definitiv asta vrei de la mine, nu scenarii suprarealiste cu ferme de capre la cinci dimineața. Cât despre dinții copilului tău, dragă Ruxandra, hai să-ți spun un secret! Sunt sarcina creierului său, căci are și el unul, și încă unul mai tânăr și mai odihnit decât mine. Fă-ți câte liste vrei, bifează până-ți amorțește mâna, dar odată ce ai pus lista pe hârtie nu mă obliga să o și învăț pe de rost. Fii fată deșteaptă, Ruxandra! Că de aia mă ai!”
