Daniela Andreescu: „Ascultarea veritabilă implică abilitatea de a tăcea”

daniela-andreescu-totul-despre-mame
Daniela Andreescu

De vorbă cu Daniela Andreescu despre atenție, ascultare și schimbări în bine

Daniela Andreescu este coach, facilitatoare de ateliere de meditație și mindfulness, autoarea mai multor volume despre comunicare și mindfulness și artista vizuală ale cărei mijloace de expresie sunt, prin excelență, emoțiile și ideile transpuse în culoare în seriile de Peisaje ale sufletului (Soulscapes) și Peisaje ale minții (Mindscapes). Cele două elemente unificatoare ale acestei interdisciplinarități profesionale sunt modelarea unei minți fericite, „Happy Mind” fiind titlul programelor sale de coaching, și perpetua formare, publicându-și cărțile sub titulatura seriei „Arta schimbării”.

Știi că practica mindfulness îi ajută pe copii să se concentreze mai bine, să învețe mai bine și să se simtă mai siguri pe ei? Vrei și tu să înveți de la specialiști cum să practici mindfulness? Atunci vino pe 21 aprilie, la ora 18:30 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu unde Lila Vasilescu, specialist mindfulness, va susține un atelier cu tema ”Mindfulness pentru copii”. Atelierul este precedat de lansarea cărții ”Copilul conștient” – Suzan Kaiser Greenland. Înscrierile se fac AICI.

TOTUL DESPRE MAME: Ai un CV absolut impresionant, care trece de la administrativ, la comunicare, prin psihologie și neurologie, la terapii alternative și tradiții spirituale sau contemplative. Ce anume ai căutat să înțelegi, în calitate de facilitator și coach, prin acest parcurs de formare? Ce întrebări au ținut viu acest interes pentru studiu?

Daniela Andreescu: Formarea profesională în noua meserie a venit ca o prelungire firească a „re-cunoaşterii” şi reconstrucţiei personale. Punctul de pornire a fost dorinţa de a înţelege oamenii şi lumea, de a cunoaşte „realitatea” mai aproape de cum este ea, de fapt, dincolo de interpretările care sar automat din cutia cu tipare mental-emoţionale. Din fericire, încă n-am intrat în iluzia că aș fi ajuns în punctul de sosire… Mai dificil este însă cu păstrarea vigilenţei pentru a nu cădea în capcana consumismului, când piața „dezvoltării personale” este plină de produse frumos ambalate. Unele sunt excepţionale, dar există şi mult junk food intelectual, emoţional sau spiritual. În profesie, scopul principal este să ofer un spaţiu relaţional în care cel cu care lucrez să se simtă liber să exploreze propriul potenţial, să facă alegeri bune pentru sine şi pentru o contribuţie pozitivă la viaţa celorlalți. Pentru ca acest demers să dea roadele așteptate, unul din lucrurile importante este să ne dezvăţăm de întreţinerea fricilor nenaturale şi de hrănirea suferințelor inutile, ambele legate de excesiva preocupare de sine. Este un răspuns valabil la multe din întrebările, de obicei, mărunte şi limitative care ne apar în minte. Întrebarea de fond, care îmi susţine interesul pentru studiu şi cunoaştere, este cea „copilăroasă” clasică – „De ce?”. Pentru a acţiona este însă nevoie şi de întrebarea „Cum să…?”

TDM: Ești facilitator mindfulness și meditație, percepute în principal ca metode de introspecție, și ești, în același timp, formator certificat ESPERE, o tehnică de comunicare. Ce au în comun aceste două instrumente care capătă astăzi la noi o popularitate tot mai mare?

D.A.: Sunt modalităţi complementare prin care ne putem îndruma în propria devenire, în construirea unor relaţii sănătoase şi în contribuţia pozitivă pe care o putem avea în viaţa comunității. Două din cărţile pe care le-am scris, Conversaţii cu tine şi Acvariul din Ocean, publicate la Editura Herald, sunt „manuale” care oferă cititorului reperele de bază ale Metodei ESPERE şi, respectiv, ale practicii mindfulness. Felul în care ne raportăm la sine determină în cea mai mare parte conţinutul şi calitatea comunicării în relaţiile interpersonale. Prin practica meditaţiei şi a mindfulness creştem capacitatea de a ne concentra, relaxa şi dirija în mod conştient atenţia. Dobândind astfel o înţelegere mai justă despre modul de funcţionare a propriei minţi, dezvoltăm abilitatea de a ne gospodari gândurile, emoţiile şi acţiunile cu mai multă seninătate şi înţelepciune. Metoda ESPERE, o pedagogie a comunicării relaţionale, propune instrumente practice şi „reguli de igienă relaţională”, care facilitează construirea unor relaţii „ecologice”. Practica meditaţiei şi a mindfulness, la fel ca şi Metoda ESPERE, pot fi privite ca „instrumente”. Însă pe măsură ce le integrăm în viața de zi cu zi, descoperim că, de fapt, sunt un mod de a fi în lume şi de a trăi. Cred că lucrul principal pe care îl au în comun este respectul necondiţionat pentru viaţă şi pentru valoarea intrinsecă a fiecărui om.

TDM: La ultimele ateliere pe care le-ai susținut ai avut-o alături, ca facilitator, pe fiica ta, Sandra Ghițescu, și, împreună, ați integrat jocul în tehnica mindfulness. Obișnuiți cum suntem cu o delimitare strictă a domeniilor, acest demers ar putea părea contradictoriu. Cum se împacă imaginea serenă a practicantului mindfulness cu treaba de copii care este joaca?

D.A.: Un copil care se joacă este mult mai „zen” decât un adult care practică meditaţia. Cel puţin la început. Un adult vrea să se ia în serios… Copiii chiar sunt serioşi. Practica meditaţiei şi a mindfulness va da roade atunci când nu este constrânsă de pornirile egotice legate de importanța de sine, dorinţa de a obţine ceva, preocuparea obsesivă pentru propria persoană. Atitudinea interioară optimă pentru această practică este una de explorare liberă, de curiozitate şi deschidere, fără crispare în raport cu scopul şi rezultatele. Or ce altceva este starea de joc a copiilor? Cel puţin la copiii mici, înainte de începerea dresajul competiţional practicat în educaţia şcolară. Atelierul susţinut alături de fiica mea, care este trainer şi facilitator de experienţe de învăţare creative, a îmbinat jonglatul şi meditaţia. Ambele necesită concentrare şi relaxare în acelaşi timp, pe fondul atitudinii despre care vorbeam mai înainte. Joaca este, cum spui tu, „treabă de copii”. Viaţa trăită cu respect şi compasiune, egale faţă de sine şi faţă de ceilalţi, este, cred, principala „treabă de adult”. Din păcate, arareori realizăm că locul ei este în fruntea listei de priorităţi…

TDM:  Imaginea îţi însoţeşte constant ideile. Patru dintre volumele publicate conţin, pe lângă texte legate de îndrumarea dezvoltării personale, meditaţii vizuale pentru care utilizezi picturile tale. Ai avut şi o expoziţie personală, iar reproducerile tablourilor expuse sub titlul Soulscapes – Călătorie în peisajele sufletului, însoţesc unele din exerciţiile practice pe care le propui în ultimul volum, Acvariul din Ocean. Ce este pictura pentru tine?

D.A.: Cuvintele sunt necesare, însă nu suficiente pentru a transmite, şi nici pentru a recepta, a cunoaşte şi a înţelege, alături de o nemărginită admiraţie pentru mintea umană şi pentru plinătatea vieții. Pictura, muzica, dansul, poezia sunt limbaje care au capacitatea de a ne extinde abilităţile, dincolo de cele cu care natura ne-a înzestrat pentru supravieţuire. A picta este, pentru mine, o modalitate de relaţionare cu celălalt. De exemplu, cu persoana pentru care pictez un Soulscape ca urmare a unui program individual de coaching… Sau cu privitorul-cititor, când imaginea, în interacţiune cu textul, constituie baza unui exerciţiu practic de reflecţie pentru exersarea flexibilităţii mental-emoţionale. Se vorbeşte mult despre „thinking out of the box”, a gândi în afara cutiei. Invitaţia pe care o regăseşti în cărţile mele, mai ales în volumele Sub pomul de scorţişoară şi Cum traversezi un curcubeu, este despre „being out of the box”, trăirea experienţei de „a fi” în afara cutiei…

TDM: M-a surprins și descumpănit un pic, trebuie să recunosc, titlul întâlnirii pe care o vei avea cu părinții la Serile TDM: Jocul de-a atenția și ascultarea veritabilă. Ce este ascultarea veritabilă?

D.A.: O ascultare a „adevărului” celuilalt, ascultarea persoanei, în integralitatea ei, şi nu doar a ceea ce spune. Pentru o ascultare „reală”, adică mai apropiată de realitatea momentului în care se petrece interacţiunea, avem nevoie să primim deschis ceea ce vine de la celălalt, fără judecăţi de valoare, preconcepţii, filtre evaluative automate care distorsionează mesajul. Ascultarea „veritabilă”, cu sensul de ascultare pură, neamestecată cu nimic, înseamnă în primul rând să ne îndreptăm atenţia către celălalt ca persoană. Să nu ne lăsăm absorbiţi de subiectul despre care vorbeşte sau deturnaţi de propriile „interese” de a răspunde, a găsi soluţii, cât şi toate celelalte automatisme care se întâmplă când avem impresia că ascultăm. Ascultarea veritabilă implică abilitatea de a tăcea, inclusiv în interiorul propriei minţi. Ceea ce nu-i de loc uşor… Putem însă învăţa, iar la Serile TDM din aprilie voi vorbi și despre câteva metode practice, utile parinților. Unul din lucrurile pe care le putem observa în interacţiunea cu copiii este că îşi „pierd” atenţia, deci şi răbdarea, atunci când adultul nu le oferă întrega atenţie în ascultare sau când în spatele dorinţei părintelui de a-şi asculta copilul, o dorinţă de altfel sinceră şi autentică, se află intenţia de a interveni în vreun fel asupra a ceea ce trăieşte, spune sau face copilul. Ascultarea „veritabilă”, pură, nu exclude, ci fundamentează participarea activă la conversaţie. Putem privi acest proces ca pe un „joc de-a atenţia”. Pe fondul unei atitudini de explorare, relaxat-curioasă, primitoare, putem avea şansa, nu doar să-l ascultăm cu adevărat pe celălalt, fie copil, fie adult, dar să-l şi înţelegem…

TDM: Tot ceea ce faci se desfășoară sub titulatura ta umbrelă: Arta schimbării. Crezi că oamenii se pot schimba?

D.A.: Mi-a devenit imposibil să cred altceva. Este poate o „deformare profesională”, însă o susțin cu toata inima. Experienţa personală şi cea profesională mi-au arătat nu doar că „oamenii se pot schimba”, ci şi că amploarea şi calitatea schimbărilor pozitive sunt de multe ori greu de imaginat. Acest potenţial este diferit, de la om la om, în acelaşi timp este de necunoscut… înainte de a-l atinge. În înţelegerea mea, nu credinţa în capacitatea de schimbare este importantă, nici „încrederea în sine”. Mai curând respectul necondiţionat pentru viaţă, pentru potenţialul fiecărui om… Mai ales atunci când ni se pare că nu sunt şanse de schimbare. În acelaşi timp, oricât de puternică şi de legitimă ar fi dorinţa de progres, este indispensabil să ne amintim, moment de moment, ca mirajul rezultatelor din viitor să nu ne distragă de la trăirea atentă a statisfacțiilor din prezent. Iar acest demers, poate cea mai mare schimbare, este o ştiinţă şi o artă.

DISTRIBUIȚI
Sanda Watt este mama Tincuței, iar în timpul liber traducătoare. Încearcă să îmbine maternitatea și viața profesională traducând și scriind texte despre naștere și…

Citește mai multe despre autor

Intră în conversație